Cetoza terapeutică, opțiune pentru tulburările cognitive precum boala Alzheimer sau Parkinson
![Cetoza terapeutică, opțiune pentru tulburările cognitive precum boala Alzheimer sau Parkinson](https://www.romedic.ro/arata_img.php?img=44231.jpg&w=420&h=&cale=/uploadart/ghid)
Principiul pe care funcționează această opțiune au la bază etiologia apariției acestor afecțiuni, mai exact afectarea de natură metabolică a sinapselor, funcția acestora putând fi, totodată, îmbunătățită prin identificarea unor substraturi metabolice alternative. Specialiștii au formulat două ipoteze prin care se poate explica această acțiune, prima dintre acestea, denumită ipoteza „combustibilului alternativ”, fiind aplicabilă pacienților care prezintă declin cognitiv sever, în timp ce a doua, ce poartă numele de ipoteza „semnalizării”, putând ameliora simptomatologia pacienților aflați în stadii timpurii de neurodegenerare.
Studiul a fost realizat prin analiza cercetărilor de specialitate care propun o atitudine terapeutică de natură metabolică pentru tratamentul acestor afecțiuni. În cadrul acestuia, studiile au fost clasificate în patru clase distincte, în funcție de metodologia, transparența și rezultatele acestora, iar opțiunile medicale propuse au primit calificativele A (eficient), B (probabil eficient), C (posibil eficient) și U (date contradictorii).
Majoritatea studiilor au raportat îmbunătățiri ale cognației asociate cu administrarea de suplimente pe bază de trigliceride cu lanț mediu la persoanele cu declin cognitiv ușor până la moderat. De asemenea, rezultatele au relevat o îmbunătățire generală a metabolismului cerebral la persoanele ce suferă de boala Alzheimer, iar un studiu a certificat o creștere a fluxului sanguin la nivel cerebral, tot la aceste persoane.
În ceea ce privește îmbunătățire performanțelor cerebrale de tip non-motor ale persoanelor cu boala Parkinson, oamenii de știință au descoperit că, dintr-un total de cinci studii, unui a furnizat dovezi de clasa I, altul de clasa a II-a, media fiind însă raportată ca fiind de clasa a III-a.
Autorii concluzionează evidențiind faptul că intervențiile medicale de tip ketogenic pot fi eficiente pentru persoanele ce suferă de boala Alzheimer și declin cognitiv ușor. Cu toate acestea, este necesară cercetarea suplimentară a acestora pentru optimizarea lor în diferite contexte clinice.
sursa: News Medical
foto: Atthapon Raksthaput / Shutterstock
Data actualizare: 02-05-2023 | creare: 02-05-2023 | Vizite: 292
Bibliografie
Therapeutic ketosis for mild cognitive impairment, Alzheimer's and Parkinson's, link: https://www.news-medical.net/news/20230305/Therapeutic-ketosis-for-mild-cognitive-impairment-Alzheimers-and-Parkinsons.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Noi descoperiri în cercetarea neurofibromatozei: perspective pentru viitor
- Scrisul de mână are beneficii cognitive superioare scrisului la tastatură
- Afectarea memoriei este un efect secundar normal al îmbătrânirii - când pierderea memoriei devine patologică?
- Fumatul sporește riscul de pierderi de memorie și declin cognitiv la vârsta mijlocie
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.intră pe forum