Câinii au capacitatea de a identifica persoanele stresate, pe baza modificărilor respirației și transpirației
©
Autor: Domșa Dariana
Stresul psihologic acut determină modificări ale transpirației și respirației ce pot fi detectate de către câini cu o precizie de aproape 95%, potrivit concluziilor unui studiu publicat în jurnalul PLOS ONE.
Condus de către cercetătorul Clara Wilson de la Universitatea Queen din Belfast, studiul evidențiază capacitatea câinilor de a identifica cu precizie răspunsurile negative la stresul psihologic ale unui individ.
Pentru cercetarea actuală, oamenii de știință au colectat mostre de respirație și transpirație de la persoane nefumătoare, care au fost supuse unei sarcini de aritmetică rapidă. Cercetătorii au colectat probe atât înainte, cât și după sarcină, urmând ca anumite eșantioane, cele colectate de la participanții care au raportat o creștere a stresului din cauza sarcinii, să fie arătate câinilor dresați în termen de trei ore de la colectare.
În studiu au fost utilizați patru câini de diferite rase, dresați folosind un clicker și recompense uscate. Câinii au avut sarcina de a identifica dintre cele două eșantioane, cel colectat înainte de sarcină și cel colectat la sfârșit, pe cel prelevat la sfârșitul sarcinii, de la persoane cu niveluri ridicate ale stresului.
Câinii, indiferent de rasa lor, au reușit identificarea eșantioanelor prelevate în timpul stresului în medie în 93,75% dintre încercări, rezultatele în ceea ce privește performanța variind de la 90% la 96,88%. Potrivit autorilor, studiul demonstrează capacitatea câinilor de a detecta mirosurile asociate cu modificarea compușilor organici volatili produși de oameni ca răspuns la stres.
Descoperirea are importante implicații pentru antrenamentul câinilor de serviciu, folosiți de către persoanele cu anxietate severă sau sindrom de stres post-traumatic.
sursa: News Medical

Data actualizare: 11-10-2022 | creare: 11-10-2022 | Vizite: 331
Bibliografie
Dogs can detect changes in breath and sweat produced in response to stress, https://www.news-medical.net/news/20220928/Dogs-can-detect-changes-in-breath-and-sweat-produced-in-response-to-stress.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Contraceptivele hormonale pot diminua simptomele premenstruale?
- Înlocuirea timpului petrecut pe rețele sociale cu exercițiile fizice îmbunătățește sănătatea mintală
- Somnul insuficient ar putea avea efecte pe termen lung asupra dezvoltării neurocognitive a preadolescenților
- Saltelele ar putea emite cantități mari de compuși organici volatili în timpul somnului
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Despre stres-apecte
- Medicamante anti stress
- Tensiunea cum scap de ea?
- Simt niste senzatii anormale in zona picioarelor: amorteli, furnicaturi
- Stres?
- Durere in zona inimii... sunt cam stresat cu scoala
- Intepaturi la inima cand sunt stresat, enervat, suparat, e grav?
- Tahicardie pe fond de stres si oboseala cronica
- Ajutor am nevoie de parerea unui doctor urgent va rog
- Calmante impotriva stresului si anexietatii