Boli care se pot transmite chiar dacă porți prezervativ

Prezervativul este o metodă eficientă pentru contracepție, asigurând o protecție de aproximativ 98% în timpul actului sexual împotriva sarcinii. De asemenea, utilizarea prezervativului scade substanțial riscul de transmitere a unei boli cu transmitere sexuală. (1)

Deși există două tipuri de prezervative, unul pentru organul sexual masculin și altul pentru organul sexual feminin, studiile au arătat că prezervativul masculin oferă o protecție superioară. Este important de menționat că cele două tipuri de prezervative nu se pot utiliza concomitent pentru a crește eficiența. (2)

Bolile cu transmitere sexuală se împart, de asemenea, în două tipuri: boli care se transmit prin intermediul secrețiilor și boli care se transmit prin contactul direct de piele pe piele.

Boli cu transmitere sexuală prin intermediul secrețiilor

Aceste boli afectează un număr semnificativ de persoane la nivel global anual. Printre cele mai întâlnite, se numără (2, 3, 4):

• infecția cu bacteria Chlamydia trachomatis, determinând cervicită, uretrită, prostatită, epididimită, cu probleme ulterioare de fertilitate;
• infecția cu bacteria Neisseria gonorrhoeae, determinând dureri în timpul micțiunii, modificări de secreții vaginale, sângerări anormale, cu afectarea ulterioară a fertilității;
• infecția cu virusul hepatitic B (VHB) , care, deși este o afecțiune a ficatului, cu manifestări predominant abdominale, poate prezenta punct de plecare la nivelul aparatului genital;
• infecția cu virusul papiloma uman (HPV), determinând anual un număr crescut de cancere de col uterin la pacientele de sex feminin, în cazul în care această infecție nu este urmărită prin testul Babeș-Papanicolau (PAP);
• infecția cu parazitul Trichomonas vaginalis, cea mai comună boală cu transmitere sexuală, cu afectarea sarcinii;
• infecția cu virusul imunodeficienței umane (HIV), care netratată determină sindromul imunodeficienței umane dobândite (SIDA), cu grave complicații;
• infecția cu virusul herpetiv (HSV), cu manifestări specifice cutaneo-mucoase la nivel genital și bucal;

Întrucât secrețiile masculină și feminină exteriorizate în timpul actului sexual sunt izolate prin intermediul prezervativului, acesta oferă protecție de 98% împotriva bolilor enunțate anterior. Acest lucru este valabil doar în cazul actului sexual realizat în întregime utilizând prezervativul, nu doar în momentul ejaculării, întrucât secrețiile sexuale sunt exteriorizate încă de la început.

Procentul de 2% de cazuri în care folosirea prezervativului pentru organul sexual masculin nu oferă protecție impune măsuri constante de testare pentru bolile cu transmitere sexuală. Astfel, o persoană se poate îmbolnăvi cu agenții patogeni enumerați anterior, chiar și utilizând prezervativul, în cazul în care (1, 5, 6):

• prezervativul se rupe în timpul actului sexual;
• prezervativul nu este aplicat corect pe organul sexual masculin (motiv pentru care există numeroase tutoriale și informații suplimentare disponibile pe site-urile oficiale guvernamentale);
• prezervativul este refolosit la un al doilea act sexual;
• una dintre persoane sau ambele prezintă contact sexual cu mai mulți parteneri diferiți într-o perioadă limitată de timp;
• una dintre persoane sau ambele nu se testează în cazul în care apar modificări la nivelul zonei genitale, cum ar fi mâncărimi, modificări ale secrețiilor vaginale sau uretrale, apariția de pustule, roșeață, sângerări anormale, iritații;
• nu se realizează anual teste de screening pentru afecțiuni precum infecția cu HPV (pentru care există disponibil testul Babeș-Papanicolau) sau cu HIV (pentru care centrul de donare de sânge oferă testare gratuită pentru orice pungă de sânge donată);

Boli cu transmitere sexuală prin intermediului contactului direct pe piele

Există, însă, și boli cu transmitere sexuală pentru care prezervativul nu este la fel de eficient drept protecție, contactul dintre pielea partenerilor reprezentând modalitatea de transmitere. Pentru fiecare boală în parte este important să cunoaștem metode de identificare de câtre fiecare dintre noi, pentru a putea solicita consult specializat și pentru a ne tratat corespunzător și în mod eficient, atât pentru sănătatea noastră, cât și pentru a celor din jur.

Infecția cu virusul papiloma uman (HPV)

Deși principala cale de transmitere pentru HPV este prin intermediul secrețiilor, acest tip de infecție nu afectează doar regiunea principală a organelor sexuale, putând există la nivelul oricărei părți de piele din jurul regiunii organelor sexuale feminine și masculine. (7)

Infecția cu HPV este frecvent întâlnită în rândul persoanelor active din punct de vedere sexual și poate rămâne nediagnosticată foarte mult timp prin absența simptomelor. Principala manifestare clinică pentru infecția cu HPV este reprezentată de apariția de negi la nivel genital, de diverse dimensiuni și forme. (8)

În cazul în care identificați astfel de modificări apărute în zona genitală, medicul dermatolog poate orienta diagnosticul și vă poate îndruma în alegerea metodei de tratament potrivite pentru cazul dumneavoastră. Diagnosticul și tratamentul sunt esențiale, întrucât, dacă este neglijată, infecția cu HPV poate determina apariția de cancer. (8)

Infecția cu virusul herpetic (HSV)

Virusul herpetic localizat la nivel genital este preponderet tipul HSV-2 și poate afecta întreaga regiune uro-genitală și ano-rectală. Deși herpesul apărut la nivel bucal este determinat majoritar de tipul HSV-1, transmiterea oro-genitală este posibilă.

Ulcerațiile specifice virusul herpetic, extrem de dureroase și asociate cu inflamație crescută și sângerări, pot fi localizate la nivelul labiilor, la nivelul vulvei, a penisului sau a scrotului, a anusului sau pe pielea coapselor. Cu toate că prezervativul protejează organele genitale în timpul actului sexual, ulcerațiile prezente în jur pot infecta partenerul atunci când leziunile sunt active. (9)

Simptomele infecției cu virusul herpetic includ și (9):

• febră sau stare subfebrilă în timpul episodului activ;
• dureri la nivelul zonei în care urmează să apară ulcerațiile specifice virusului herpetic;
• slăbiciune generalizată, fatigabilitate, scăderea poftei de mâncare;
• mâncărime la nivelul zonei afectate;

Este important de menționat că, odată infectată, o persoană nu poate fi vindecată de infecția cu virusul herpetic. Cu toate că se pot ameliora complet simptomele episodului activ, virusul herpetic rămâne dormant în organismul uman, devenind din nou activ în corp atunci când imunitatea scade sub valori de control pentru infecție. (10)

Evitarea contactului sexual, chiar și protejat prin prezervativ, este recomandat în timpul episoadelor active de herpes genital. În plus, tratamentul episoadelor active limitează semnificativ cantitatea de virus activă la nivelul sângelui.

Sifilisul

Infecția cu bacteria Treponema pallidum determină afecțiunea denumită sifilis. Sifilisul reprezintă o infecție cu transmitere sexuală a cărei incidență este în continuă creștere prin dificultățile apărute în diagnosticare. (11, 12)
Principala metodă de transmitere a sifilisului este prin șancrul sifilitic, leziunea ulcerativă caracteristică acestei boli. Reprezintă prima manifestare clinică a bolii și, deși poate să apară târziu în evoluția bolii, este foarte sugestivă pentru afecțiune. Leziunea este nedureroasă, poate avea dimensiuni variabile și poate să apară oriunde în zona uro-genitală. (11)

Astfel, contactul direct de piele pe piele în timpul actului sexual cu o persoană cu sifilis determină transmiterea infecției, prezervativul protejând doar anumite zone de infectare.

Simptomele după care ne putem orienta în diagnosticul sifilisului diferă în funcție de stadiul bolii. Afecțiunea prezintă patru stadii: stadiul primar, secundar, cel latent și cel terțiar. Stadiul primar cuprinde apariția șancrului sifilitic, în timp ce stadiul secundar asociază și roșeață la nivelul pielii afectate, slăbiciune generalizată, fatigabilitate, febră, dureri articulare. Stadiul latent începe odată cu dispariția simptomelor enunțate anterior, urmând ca în stadiul terțiar tabloul clinic să se agraveze abrupt cu (11):

• pierderi de auz și de văz;
• pierderi de memorie;
• pierderi de țesut, cum ar fi cel osos, cu apariția osteoporozei;
• afecțiuni cardiace și neurologice, putând determina accident vascular cerebral;

Sifilisul este o boală cu grave consecințe asupra stării de sănătate a pacientului, dar care poate fi tratată cu succes atunci când este diagnosticată în timp util. Identificarea simptomelor și evitarea contactului sexual cu sau fără prezervativ cu o persoană care prezintă semne sau șancru sifilitic reduce semnificativ riscul de complicații.

Infecția Molluscum Contagiosum

Această infecția este determinată de virusul Molluscum Contagiosum, un virus localizat și multiplicat la nivelul superficial al pielii umane. Afecțiunea nu este gravă și, deși prezintă simptome alarmante pentru pacient, deseori se poate vindeca de la sine, prin intermeidul sistemului imun competent. (13)

Simptomele infecției cu Molluscum Contagiosum includ apariția de formațiuni mici, netede, deschise la culoare, de formă rotund-ovalară la nivelul pielii. Aceste formațiuni sunt multiple și pot apărea oriunde la nivelul corpului (cu excepția palmelor sau a tălpilor), nefiind limitate în zona genitală. (13)

Deși netratată se poate vindeca de la sine, este important de diagnosticat și de urmărit această infecție, întrucât se poate complica în cazul unui sistem imun deficitar. Printre complicațiile infecției cu Molluscum Contagiosum, se numără și (13):

• conjunctivita;
• eczema;
• impetigo;
• agravarea infecției, cu apariția de formațiuni pseudotumorale, de mari dimensiuni la nivelul pielii;