Bebelușul/copilul nu doarme
Autor: Patriche Silvia
Somnul poate avea probleme de la primele zile la primele luni de viață. Mulți bebeluși au probleme de somn la început, iar stabilirea unei rutine pentru cel mic precum și cele 9-12 ore de odihnă pe noapte pot părea imposibile pentru mulți părinți. Din fericire, după primul an de viață, somnul începe să se mai așeze. Iată câteva motive pentru care bebelușii și copiii mici nu dorm precum și recomandări. (1)
Bebelușul nu doarme. Ce-i de făcut?
Afecțiunile trecătoare, creșterea dinților dar și alte lucruri pot duce la probleme de somn la bebeluș și mai apoi insomnii pentru părinți.
Bebelușul nu doarme: 0-3 luni
În primele luni de viață, bebelușii încearcă să se adapteze la un program de somn. La început, nu au prea mult succes. Nou-născuții dorm 14-17 ore într-un interval de 24 de ore și se trezesc frecvent pentru a fi alăptați, atât ziua cât și noaptea.
La această vârstă, problemele de somn pot avea două cauze majore:
- Copilul refuză să se culce – apare mai ales dacă sunt așezați pe spate. La 2-3 luni dorm mai bine pe burtică, însă acest lucru poate crește riscul de sindromul morții subite la sugar. Prin urmare, pediatrii recomandă să îl culci pe spate. Poți încuraja somnul pe spate oferindu-i suzeta când îl pui în pătuț. Dacă tot refuză este recomandat să vorbești cu medicul pediatru (2)
- Copilul a înlocuit ziua cu noaptea – în acest scenariu, bebelușul doarme ziua și stă treaz noapte, ceea ce înseamnă și nopți albe pentru părinți. Ce poți face? În timp, ritmul circadian al celui mic se reglează, însă până atunci este indicat să reduci somnul de zi și să îl expui la lumină naturală ziua. (3,4)
Bebelușul nu doarme: 4-5 luni
La 4 luni, bebelușul ar trebui să doarmă 12-16 ore la fiecare 24 de ore împărțite în sesiuni de 3-6 ore ziua și 9-11 ore pe noapte, cu pauze. Mai apoi, la 5 luni, bebelușul are 2-3 sesiuni de somn ziua și 10-11 ore noaptea. Iată câteva posibile cauze la problemelor de somn la bebelușul de 4-5 luni. (5,6)
- Regresia somnului – dacă înainte bebelușul era somnoros la ora culcării, acum el este activ și gata de joacă. Apare frecvent în jurul vârstei de 4 luni dar și mai târziu la 6 luni, 8-10 luni și la 12 luni. Regresia somnului apare la această vârstă deoarece copilul începe să fie conștient de lumea din jur. Își dă seama cât de fascinantă este lumea și oamenii, așa că încearcă să sară peste somn pentru a o descoperi (7,8)
Bebelușul nu doarme: 6 – 18 luni
După vârsta de 6 luni somnul bebelușului trece prin anumite schimbări. La această vârstă ar trebui să doarmă 10-11 ore pe noapte și 2-3 sesiuni de somn ziua. Pe la 9 luni va începe să doarmă mai mult noaptea, 10-12 ore și mai puțin ziua, 1-2 sesiuni mai scurte de somn. Deși pe la 6 luni bebelușul poate dormi întreaga noapte, pot apărea anumite probleme de somn. Iată care sunt cele mai răspândite dintre ele și ce poți face:
- Nu poate adormi singur – foarte multă lume, chiar și adulții se trezesc noapte, deci acest lucru nu este o problemă. La maturitate, după câțiva ani de experiență, adultul se descurcă să adoarmă seara dar și ulterior, după ce se trezește peste noapte. Bebelușii încă mai au de învățat. Dacă cel mic nu adoarme fără a fi hrănit sau alintat înainte de culcare poate fi indicat să îi schimbi ușor rutina. Hrănește-l cu 30 de minute înainte de ora de culcare. Apoi, când începe să îi fie somn, pune-l în pătuț. Se va opune la început însă în timp va învăța să se liniștească singur, eventual cu o suzetă sau un animăluț de pluș alături. Când se trezește noaptea, cu excepția cazurilor în care trebuie hrănit sau schimbat, este suficient să îi vorbești blând și să îl alinți pentru a adormi la loc (9)
- Probleme de somn din cauza creșterii dinților – dacă cel mic salivează excesiv în timpul zilei, mușcă, este mofturos la hrănire, este posibil să apară dințișorii. Prin urmare, crește riscul de probleme de somn noaptea. De multe ori dinții încep să crească după vârsta de 6 luni însă se poate întâmpla și mai devreme, la 3-4 luni sau mai târziu, după 11-12 luni. Când se întâmplă acest lucru, evită să iei bebelușul în brațe. Oferă-i un inel pentru dentiție, o jucărie preferată și câteva cuvinte de încurajare sau o poveste scurtă. În timp, se va calma, însă poate fi nevoie și să ieși din cameră pentru ca acest lucru să se întâmple. Dacă se confruntă cu dureri mari vorbește cu pediatrul pentru a vedea dacă îi poți oferi geluri gingivale sau medicamente pentru durere. (10)
Copilul nu doarme. Ce-i de făcut?
Copilul poate avea probleme de somn chiar și după ce nu mai este bebeluș. Cele mai comune cauze ale problemelor de somn la copii includ următoarele.
Copilul este sensibil la mediul din jur
Unii copii pot fi mai sensibili la zgomotele din jur. Telefonul care sună, zgomotele specifice digestiei sau alte sunete pot deranja somnul copiilor mici. Pentru a înlesni somnul copiilor este indicat să îi oferi un mediu cât mai liniștit. Alege lenjerie de pat din materiale moi, trage jaluzelele pentru a crea întuneric în cameră etc. (11)
Copilul este prea agitat pentru a adormi
Aruncarea în aer a celui mic, vizionarea unui film, chiar dacă potrivit pentru vârsta sa sau chiar și o băiță cu stropi poate oferi un surplus de energie unui copil mic înainte de culcare. Astfel de activități îi vor induce faptul că este momentul potrivit pentru distracție și nu pentru calmare și somn. (12)
Este recomandat să urmezi o rutină de somn mai liniștită. Evită expunerea la ecrane, cântă-i o melodie duioasă, spune-i o poveste relaxantă și/sau fă-i un masaj. Dacă cel mic este agitat după băiță, mut-o cu 1-2 ore înainte de culcare. De asemenea, încearcă și tu să te relaxezi când îi pregătești rutina de culcare. Copilul mic se va molipsi de starea ta și va avea probleme în a se relaxa dacă nici tu nu reușești. (13,14,15)
Copilul este prea puțin expus la lumina naturală
Copilul ar trebui să petreacă timp afară, sub razele soarelui însă nu la orele de vârf canicular. Când se joacă în casă este indicat să ridici jaluzelele pentru a pătrunde lumina naturală. (16,17)
Este indicat să scoți copiii afară mai ales dimineața. Lumina naturală suprimă producția de melatonină, hormonul implicat în apariția somnului. Astfel, corpul său va răspunde normal la tranziția de la lumină la întuneric, de la zi la noapte. (18,19)
S-a schimbat rutina de somn
Din păcate, chiar și schimbările aparent nesemnificative pot da peste cap rutina de somn a copilului mic. O nouă bonă sau părintele care îi citește povestea mai târziu pot afecta negativ somnul micuțului. De asemenea, vacanțele, schimbarea patului sau a fusului orar dar și momentul în care învață să meargă pot afecta, temporar, somnul. (20,21)
Copilul nu se poate liniști, deși este obosit
Aici poate apărea un cerc vicios. Copilul nu doarme suficient, acumulează oboseală în timpul zilei, ajunge la extenuare, devine suprasolicitat și agitat pentru a se relaxa și pentru a putea adormi. (22)
Este indicat să pui copilul la somn când este obosit însă nu extenuat. Când începe să caște sau să se frece la ochi este recomandat să începi rutina de somn și să îl pui în pat. Evită cât poți de mult să ții copilul treaz prea mult, după ora sa de culcare. Din această cauză se acumulează extenuarea și îi va fi mai greu să adoarmă.
Copilul nu doarme după boală
O durere de gât, o tuse sau doar o congestie nazală poate împiedica somnul copiilor mici (dar și al adulților!). Bineînțeles că faci tot ce poți pentru a-l ajuta să se simtă mai bine și să doarmă fără probleme însă dacă alintările suplimentare se prelungesc mai multe nopți la rând este posibil ca puiul tău să se obișnuiască iar lipsa acestui nou obicei să îi afecteze somnul odată ce și-a revenit. (23)
Este recomandat ca, odată ce s-a însănătoșit, să revii la rutina obișnuită și să te ții de ea până și cel mic reintră în ritm.
De cele mai multe ori, problemele de somn la bebeluși și copii mici sunt trecătoare și mai devreme sau mai târziu aceștia intră într-o rutină și adorm ușor.
2. Sleep-Related Infant Deaths: Updated 2022 Recommendations for Reducing Infant Deaths in the Sleep Environment, link: https://publications.aap.org/pediatrics/article/150/1/e2022057990/188304/Sleep-Related-Infant-Deaths-Updated-2022?autologincheck=redirected
3. How to deal when your baby has their days and nights mixed up, link: https://www.todaysparent.com/baby/baby-sleep/babys-days-and-nights-mixed-up/
4. Sleep Problems and Your Baby's Nighttime Feedings: Care Instructions, link: https://myhealth.alberta.ca/Health/aftercareinformation/pages/conditions.aspx?hwid=bu1036
5. 4-Month Sleep Regression, link: https://www.sleepfoundation.org/baby-sleep/4-month-sleep-regression
6. A Brief Parental Education for Shaping Sleep Habits in 4-Month-Old Infants, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2757435/
7. 4-month sleep regression: Timeline and tips, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/4-month-sleep-regression
8. Night-to-Night Variability in the Bedtime Routine Predicts Sleep in Toddlers, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7082845/
9. American Academy of Pediatrics Updates Safe Sleep Recommendations: Back is Best, link: https://www.aap.org/en/news-room/news-releases/aap/2022/american-academy-of-pediatrics-updates-safe-sleep-recommendations-back-is-best/
10. The real scoop on teething and sleep, link: https://blogs.ohsu.edu/doernbecher/2015/12/02/the-real-scoop-on-teething-and-sleep/
11. Neighborhood Environments and Sleep Among Children and Adolescents: A Systematic Review, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8164975/
12. Making Sense of Restless Sleep Disorder in Children, link: https://pulse.seattlechildrens.org/restless-sleep-disorder-in-children/
13. Youth screen media habits and sleep: sleep-friendly screen-behavior recommendations for clinicians, educators, and parents, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5839336/
14. Electronic media use and sleep in children and adolescents in western countries: a systematic review, link: https://bmcpublichealth.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12889-021-11640-9
15. How children pick up on parents’ anxiety and anger and why we should be mindful of how we act, link: https://www.scmp.com/lifestyle/health-wellness/article/3012143/how-children-pick-parents-anxiety-and-anger-and-why-we
16. The effects of light in children: A systematic review, link: https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S027249442300110X
17. Circadian phase advances in children during camping life according to the natural light-dark cycle, link: https://jphysiolanthropol.biomedcentral.com/articles/10.1186/s40101-022-00316-x
18. PERSPECTIVE: The Long-Term Effects of Light Exposure on Establishment of Newborn Circadian Rhythm, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6175794/
19. Time spent in outdoor light is associated with mood, sleep, and circadian rhythm-related outcomes: A cross-sectional and longitudinal study in over 400,000 UK Biobank participants, link: https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0165032721008612
20. A Nightly Bedtime Routine: Impact on Sleep in Young Children and Maternal Mood, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2675894/
21. Sleep Routines in Children, link: https://ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6557643/
22. Factors Affecting the Quality of Sleep in Children, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7915148/
23. Sleep Problems in Children and Adolescents with Common Medical Conditions, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3100529/
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
intră pe forum