Automedicația

Automedicația este o practică des întâlnită în zilele noastre, fiind prima opțiune la care recurg cei mai mulți dintre pacienții când au o problemă de sănătate.

Ce presupune automedicația?

Automedicația este definită ca utilizarea unor anumite medicamente de către un individ sau de către un apropiat al acestuia pentru a trata simptome sau stări de sănătate autodiagnosticate. Medicamentele eliberate fără prescripție medicală sunt cunoscute sub numele de medicamente OTC (over-the-counter), iar procurarea acestora a devenit o practică răspândită la nivel global, astfel că specialiștii atrag atenția constant asupra riscurilor și beneficiile pe care le implică automedicația.

Pacienții care decid să recurgă la automedicație trebuie să fie capabili:

• să identifice corect simptomele pentru care se tratează;
• să determine dacă starea lor poate fi tratată prin automedicație;
• să identifice medicamentul corespunzător pentru starea lor de sănătate;
• să urmeze instrucțiunile de administrare descrise pe prospectul medicamentului.

Datorită evoluției tehnologiei și, mai ales, a internetului și a diferitelor medii de comunicare, oamenii au la dispoziție mai multe surse de informare. Chiar dacă calitatea informației poate varia, oamenii au acces la informații diverse despre medicamentele OTC, caracteristicile lor și modul lor de utilizare.

Un tratament fără prescripție medicală trebuie:

• să fie eficient – să acționeze conform prospectului;
• să fie sigur și de încredere – pacienții recurg de regulă la medicamente pe care le-au mai încercat înainte și și-au făcut efectul; trebuie să se respecte indicațiile de pe prospect privind scopul și durata tratamentului, dar și dozele și modul de administrare.
• să aibă un risc acceptabil atunci când este folosit în doze mari, pe o perioadă mai lungă de timp sau când, din diferite motive, nu sunt nerespectate instrucțiunile de administrare.

În cazul automedicației, consumatorii au nevoie de informații independente care să îi asigure de eficacitatea, siguranța și utilizarea responsabilă a medicamentelor. Este necesar ca prospectele medicamentelor să includă informații despre cum trebuie să fie administrate fără supravegherea medicului și în ce situație trebuie recurs la consult medical. Automedicația mai cuprinde și medicamentele alternative, precum plante medicinale, vitamine, suplimente alimentare sau diferite substanțe de acest gen. Specialiștii atrag atenția că multe dintre aceste tipuri de medicamente nu sunt testate clinic, iar indicații lor de utilizare nu au o bază științifică. Mai mult decât atât, anumite produse de acest fel pot cauza probleme serioase de sănătate. (1)

Automedicația responsabilă

Asociația Medicală Mondială (World Medical Association) a publicat un set de instrucțiuni privind automedicația, atât pentru medici, cât și pentru pacienții lor, astfel încât aceștia din urmă să practice o automedicație responsabilă. În primul rând, autoritățile trebuie să se asigure că medicamentele eliberate fără prescripție medicală disponibile pe piață sunt sigure și nu dăunează sănătății. Spre deosebire de medicamentele fără prescripție medicală, cele prescrise de medic nu sunt sigure decât sub supravegherea acestuia, existând posibilitatea apariției unor efecte adverse și toxicitate, și necesită totodată un anumit mod de administrare.

Medicamentele prescrise de medic și medicamentele OTC se disting și în ceea ce privește doza de administrare. De exemplu, ibuprofenul în doze mari se eliberează cu prescripție medicală pacienților care suferă de artritră și fără prescripție medicală pentru dureri și afecțiuni minore. (1)

Automedicația trebuie să fie o practică responsabilă, ceea ce înseamnă că medicamentele trebuie să fie sigure, de calitate și eficiente și, mai mult decât atât, medicamentele folosite trebuie să fie cele potrivite pentru tratarea problemelor de sănătate ușor de recunoscut fără ajutorul medicului. De asemenea, medicamentele trebuie să fie administrate în doze corespunzătoare.

Medicamentele trebuie să aibă instrucțiuni de administrare precum:

• modul de administrare;
• efecte adverse;
• durata de administrare;
• acțiunea terapeutică;
• indicații și contraindicații;
• forma de prezentare;
• când trebuie consultat medicul. (2)

Beneficiile automedicației responsabile

Automedicația este accesibilă pacienților cu anumite stări de sănătate ce nu necesită neapărat consult medical. Totuși, dacă se observă că starea de sănătate nu se ameliorează și medicamentele nu își fac efectul, trebuie apelat la un consult medical specializat. De asemenea, automedicația este o cale directă, rapidă și convenabilă la tratament, este eficientă în tratarea unor stări și simptome minore și prezintă o serie largă de posibilități pentru probleme de sănătate specifice (de exemplu, renunțarea la anumite vicii). (3)

Specialiștii susțin că prin automedicație pacienții devin responsabili și capătă încredere în capacitatea lor de a avea grijă de sănătate. Astfel, se dezvoltă legătura dintre medic și pacient, iar medicii și farmaciștii sunt văzuți mai degrabă ca parteneri în tratarea problemelor de sănătate decât furnizori de servicii medicale. (4)

Mai multe studii efectuate în diferite țări din Europa au indicat că pacienții consideră automedicația mult mai accesibilă și convenabilă, întrucât implică costuri mai reduse și salvează atât timpul lor, cât și al medicilor. Un alt avantaj al automedicației este că permite accesul la ajutor medical și populației din zonele rurale sau din zonele în care serviciile medicale sunt reduse. (5) În ceea ce privește medicul și instituțiile medicale, această practică le oferă posibilitatea de a aloca mai mult timp pacienților cu probleme serioase de sănătate, precum și reducerea volumului de muncă.

Rolul farmacistului în automedicație

Farmacistul joacă un rol important în acest proces, fiind primul care intră în contact cu pacientul. Înainte de a-i furniza medicamente pacientului, este indicat ca farmacistul să poarte o discuție cu pacientul și chiar cu medicul acestuia. Farmacistul are obligația de a-i adresa pacientului întrebări pertinente despre starea de sănătate astfel încât să îi recomande, în mod obiectiv, medicamentele potrivite. De asemenea, farmacistul este cel care îi oferă pacientului informații legate de modul de administrare al medicamentelor, frecvența, doza și posibilele efecte adverse ale acestora, precum și sfaturi utile pentru o automedicație responsabilă. (6)

Automedicația aduce o serie de beneficii atât pacientului, cât și sistemului de sănătate. Pe de o parte, ajută în prevenirea și tratarea unor simptome ce nu necesită îngrijire medicală, iar pe de altă parte ușurează munca persoanelor din serviciile de sănătate. (7)

Specialiștii precizează că persoanele implicate în acest fenomen, pacienții, medicii, farmaciștii și producătorii de medicamente, trebuie să fie conștienți atât de beneficiile, cât și de riscurile automedicației, iar acestea să fie transmise în mod obiectiv, fără a le pune în evidență nici pe unele, nici pe celelalte. (2)