Autoevaluare - semne că ai început să bei prea mult

Consumul de alcool poate fi văzut de mulți drept o activitate desfășurată cu scopul socializării. Totuși, când acest consum depășește nivelul considerat sustenabil pentru organism și începe să afecteze calitatea vieții, trebuie luat în considerare un eventual exces. Din fericire, există modalități prin care o persoană se poate evalua și poate determina când ajunge să depășească nivelul considerat a fi normal.
Cât înseamnă o măsură standard și la ce ne folosește?
Prin măsură standard înțelegem cantitatea de alcool pur regăsită într-un anume tip de băutură. Aceasta este o unitate de măsură care variază în funcție de țară, în Statele Unite ale Americii (de exemplu) fiind de 14 g, iar în România de 12 g. Ne este de folos în a identifica precis cantitatea de alcool consumată indiferent de băutură (bere, vin, tărie). Astfel putem determina obiectiv un consum mai mare decât cel recomandat.
În mod normal, pe fiecare sticlă cumpărată ar trebui să fie menționat numărul de unități standard pe care aceasta îl conține, însă în unele cazuri trebuie să depunem noi efortul de a căuta această informație pe internet. [1], [2]
Care sunt treptele de consum?
Pentru a putea separa consumul moderat de cel în exces, trebuie mai întâi să stabilim care sunt limitele. Aici ne vin în ajutor unitățile standard. Astfel, pentru femei, o unitate (măsură) standard pe zi (12g) este considerată suficientă, iar pentru bărbați două (24g). Ce depășește aceste cantități este un prim semn obiectiv de exces.
Există încă două trepte de măsură folosite în cazul unui exces zilnic sau brusc:
- Consum compulsiv - consum semnificativ de alcool (peste 4 unități pentru femei și 5 pentru bărbați) într-un interval mic de timp (2 ore)
- Consum masiv - peste 3 unități standard pentru femei și 4 pentru bărbați în fiecare zi [3]
Autoevaluare - semne că ai început să bei prea mult
Unitățile de măsură pot fi instrumente utile în identificarea limitelor la care ar trebui sa se oprească o persoană din băut, însă de multe ori nu este o metodă la îndemână și folosită, dat fiind că nu este evidentă. Corpul nostru și comportamentul, în schimb, știu să ne comunice acest aspect într-un mod mai vizibil.
Astfel, semne și simptome care ar trebui să ridice o suspiciune sunt:
- Iritabilitate și schimbări bruște de stare fără motiv
- Pierderi temporare de memorie
- Stare de mahmureală în timpul abstinenței
- Sindrom de sevraj
- Identificarea de scuze pentru a bea
- Schimbarea anturajului și îndepărtarea familiei
- Dorința foarte mare de consum
- Dorința de a renunța la consum, soldata de eșec
- Consumul pe ascuns
- Consum mai mare decât de obicei pentru a obține același efect
- Consum care afectează activitățile obișnuite (condus, sport etc. )
- Consum care afectează starea de bine de zi cu zi
- Continuarea consumului în ciuda tuturor riscurilor și neplăcerilor create
- Comportamente la risc [4], [5], [6]
Ce întrebări ar trebui să își pună un consumator când bănuiește că există o problemă?
În plus față de semnele și simptomele comune, vizibile atât pentru consumator cât și pentru cei din jur, au fost implementate chestionare care pot veni în ajutorul clarificării. Unul popular și utilizat este CAGE, care conține doar patru întrebări. Un rezultat de două sau mai multe răspunsuri pozitive semnifică un consum în exces de alcool:
- Ați simțit vreodată că ar trebui să reduceți consumul de alcool?
- V-au enervat oamenii care v-au criticat consumul?
- V-ați simțit vreodată vinovat din cauza consumului?
- Ați consumat vreodată o băutură la prima oră a dimineții pentru a vă calma sau a trece peste senzația de mahmureală? [6]
Există și chestionare mai detaliate de tip feedback, care le vin în ajutor atât consumatorului (introspectiv) cât și medicului (în cazul unui eventual control) în cuantificarea situației. Exemple de potențiale întrebări ar fi:
- Ați avut momente când ați ajuns să beți mai mult decât era cazul?
- Ați vrut să renunțați și nu ați putut?
- Ați ajuns în situații în care să vă accidentați în urma consumului?
- Petreceți mult timp consumând alcool?
- Alcoolul vă afectează calitatea vieții per total? (activități uzuale, relații, familie, muncă)
- Ați experimentat sevraj? [4]
Complicații - intoxicație și sevraj
- Intoxicația etanolică - reprezintă un nivel foarte ridicat al alcoolemiei în sânge, care se poate solda cu urmări grave, precum comportament alterat și nepotrivit, incoerență, probleme mentale și de judecată, pierderea coordonării, uneori chiar ajungând la pierderea completă a conștienței, comă și deces
- Sevrajul - reprezintă un cumul de semne și simptome apărute la mai multe ore în urma consumului ridicat, printre acestea numărându-se transpirații, tremor, agitație, anxietate, greață cu vărsături, halucinații [5]
Oricine a experimentat astfel de manifestări în urma unui consum susținut de alcool ar trebui să ceară ajutor specializat.
Când este cazul de apelat la ajutor specializat?
În urma unor sugestii din partea familiei și prietenilor, corelate cu suspiciunile proprii (sau doar în urma lor), trebuie luată în considerare o eventuală vizită la medic. Acesta poate oferi suport atât direct, cât și prin recomandarea unor vizite la psihoterapeut/psiholog/grupuri specializate de ajutor în combaterea consumului excesiv de alcool. [5]
2. Măsuri standard https://www.researchgate.net/profile/Deirdre-Mongan/publication/322273447_Standard_drink_measures_throughout_Europe_peoples_understanding_of_standard_drinks_and_their_use_in_drinking_guidelines_alcohol_survey_and_labelling/links/5a4f78f00f7e9bbfacfd4adc/Standard-drink-measures-throughout-Europe-peoples-understanding-of-standard-drinks-and-their-use-in-drinking-guidelines-alcohol-survey-and-labelling.pdf
3. Care e diferența dintre nivelurile de consum? https://www.rethinkingdrinking.niaaa.nih.gov/how-much-is-too-much/Is-your-drinking-pattern-risky/Drinking-Levels.aspx
4. Care sunt simptomele alcoolismului? https://www.rethinkingdrinking.niaaa.nih.gov/how-much-is-too-much/Whats-the-harm/What-Are-Symptoms-Of-Alcohol-Use-Disorder.aspx
5. Alcoolism-generalități https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/alcohol-use-disorder/symptoms-causes/syc-20369243
6. Semnale de alarmă https://www.alcoholrehabguide.org/alcohol/warning-signs/
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Ingrijorare personala legata de consumul de alcool - varsta 19 ani
- Solutii limitare consum alcool
- Sotul meu bea multa bere, zilnic, de mult timp
- Intrebare referitoare la experienta de blackout
- Exces alcool
- Alcool...singe
- Soțul meu este alcoolic sau nu ?
- Alcool in hepatita c ( viremie nedetectabila )
- Probleme digestive, bea bere si vin ocazional, mult