Apa mării și talasoterapia - beneficii și riscuri pentru sănătate

©

Autor:

Apa mării și talasoterapia - beneficii și riscuri pentru sănătate

Apa mării a fost încă din cele mai vechi timpuri considerată ca având multiple beneficii asupra organismului nostru, asupra pielii și în mod clar asupra psihicului. Deși cel mai adesea efectele mării asupra psihicului sunt foarte mult placebo, cu siguranță ne poate ajuta la creșterea stării de bine și a optimismului. (1)

Încă din istorie, medicii recomandau pacienților suferind de diverse boli să petreacă mai mult timp la mare, uneori cu prescripție exactă privind numărul de ore pe care este indicat să îl petreacă în apă. (2)

Vindecarea diverselor boli prin utilizarea apei de mare poartă numele de talasoterapie. Deși încă nu este dovedită științific, acest tip de terapie utilizează mai mulți produși pentru tratarea bolilor de piele, ce conțin:

  • sare marina
  • nămol
  • alge marine
  • apă oceanică (1, 2)


Privind compoziția mării, aceasta este una vastă. Printre cei mai importanți compuși se numără sărurile minerale, precum magneziu sau clorura de sodiu (sarea), care este într-un procent de 3, 5%. (1)

Altfel spus, un litru de apă de mare conține aproximativ 35 de grame de săruri, printre acestea numărându-se și:

  • Săruri de magneziu
  • Săruri de sulfat
  • Săruri de calciu (1)


Printre principalele beneficii se pot aminti următoarele:

  • Întărirea sistemului imunitar
  • Loc pentru meditație și relaxare
  • Poate reduce riscul de dezvoltare a reumatismului
  • Poate reduce sau chiar elimina anxietatea
  • Are proprietăți ce favorizează cicatrizarea pielii
  • Îmbunătățește respirația
  • Detoxifierea organismului prin curățarea intestinului gros
  • Poate ajuta la ameliorarea disfuncțiilor hepatice sau renale (boli de rinichi)
  • Poate preveni insomnia
  • Reducerea simptomelor asociate depresiei
  • Tratarea bolilor de piele


1. Întărirea sistemului imunitar

Studiile efectuate au observat faptul că apa de mare poate ajuta la întărirea sistemului imunitar prin creșterea numărului de hematii (celule roșii) între 5 și 20%. (1, 2)

S-a constatat faptul apa de mare poate ajuta la creșterea numărului de leucocite (celule albe) cu un procent superior față de hematii. Apa mării poate reprezintă un mare beneficiu pentru cei ce prezintă anemie sau nivele ridicate ale glicemiei. (1, 2)

2. Loc pentru meditație și relaxare

Este demonstrat faptul că plajele mai puțin populate sau statul pe malul mării la răsărit sau la apus, este considerat în urma diverselor sondaje, ca fiind unul dintre cele mai relaxante locuri din lume.

Același lucru este valabil și pentru exercițiile fizice realizate pe malul mării. Acest lucru se datorează faptului că îmbină atât mișcări fizice cât și faptul că te afli în natură și te regăsești pe tine însuți. (1, 2)

Un alt beneficiu recunoscut se datorează exercițiilor de respirație din timpul înotului și scufundărilor. Acest stimulează sistemul nervos parasimpatic, având un efect de eliberare hormonală și de unde cerebrale ce influențează în mod pozitiv bunăstarea. (1, 2)

De asemenea, hidroterapia (terapia cu apă) și înotul, sunt asociate cu ameliorarea simptomelor de depresie și anxietate. Același lucru este valabil și pentru balneoterapie.

3. Poate reduce riscul de dezvoltare a reumatismului

Apa mării are beneficii și asupra vârstnicilor, ajutând la ameliorarea sau reducerea simptomelor provocate de bolile reumatismale, precum:

  • Durerile osoase
  • Dureri musculare (mialgii)
  • Problemele circulatorii
  • Vindecarea artritei
  • Vindecarea mai facilă post chirurgicală (1)


4. Poate reduce sau chiar elimina anxietatea

Magneziul reprezintă unul dintre cele mai importante și bogate elemente care se găsește în organismul nostru, element care se găsește într-o proporție ridicată și în apa de mare. (1, 3)

Un review realizat în 2017 ce a cuprins aproximativ 18 studii diferite, a descoperit faptul că magneziul poate avea proprietăți anxiolitice și poate fi utilizat ca și tratament pentru anxietate sau depresie. (1, 3)

Beneficiile magneziului:

  • Efecte anxiolitice
  • Reglarea neurotransmițătorilor din întregul organism
  • Rol în reglarea neurologică
  • Potential rol de reducere a stresului
  • Rol asupra structurilor nervoase participante la stres, precum hipotalamus (3)


Se consideră faptul că magneziul participă la aproximativ 600 de reacții celulare din organism. (4)

5. Are proprietăți ce favorizează cicatrizarea pielii

Datorită conținutului bogat în minerale din compoziție, apa de mare poate ajuta asupra reparării țesuturilor devitalizate de la nivel cutanat, favorizând cicatrizarea. (1, 3)

Este important să nu mergeți să înotați dacă rana este proaspătă sau deschisă, deoarece poate exista un risc de infecție, susține expertul în boli infecțioase și infecții tropicale Bart Currie, de la spitalul Royal Darwin.

Acest lucru este din cauza faptului că apa din mare nu este complet sterilă. Motiv pentru care este bine să lăsați rana să se închidă măcar puțin, până să mergeți în mare. (1, 3, 5)

Există o serie de condiții pe care ar fi recomandat să le luați în considerare atunci când vreți să intrați în apă cu o tăietură sau o rană care este încă deschisă:

  • Starea sistemului imunitar
  • Evoluția rănii tale
  • Apa în care înoți
  • Dacă te afli într-un mediu tropical (3, 5)


Recomandările medicilor sunt să curățați rănile cu soluție salină sterilă, apă oxigenată sau cu un antiseptic, după ce ați înotat în apa mării și mai ales dintr-o apă ce provine din zonele tropicale.

Acest lucru este valabil și atunci când vă tăiați într-o rocă sau într-un coral în timp ce înotați, deoarece există anumite bacterii sau paraziți care trăiesc în mod obișnuit în apa de mare. (3, 5)

6. Îmbunătățește respirația

Majoritatea specialiștilor recomandă persoanelor care suferă de anumite boli respiratorii să meargă ocazional la mare pentru a respira briza sau pentru a înota, deoarece se consideră că le poate îmbunătății respirația. (1, 2)

Printre aceste boli respiratorii se numără tusea severă sau astmul bronșic în care persoanele se confruntă în diverse ocazii cu bronhospam sau cu constricție de căi respiratorii. (1, 2)

De asemenea, apa sărată a mării poate ameliora simptomatologia produsă în cadrul bolii febra fânului sau de către sinuzită. (2)

7. Detoxifierea organismului prin curățarea intestinului gros

Se consideră faptul că apa de mare poate avea un efect favorabil asupra detoxifierii intestinului gros prin:

  • Reducerea balonării
  • Reducerea constipației
  • Favorizarea peristalticii intestinale
  • Reducerea retenției de ape la nivelul organismului (1)


Deși nu există studii științifice care să afirme într-adevăr aceste beneficii, se consideră totuși că apa de mare poate avea anumite beneficii la nivel intestinal care se manifestă în special, la copii. (1)

8. Poate ajuta la ameliorarea disfuncțiilor hepatice sau renale (boli de rinichi)

Beneficii:

  • Poate accelera procesul de regenerare celulară
  • Poate diminua retenția de apă ce apare în cadrul ascitei (1)


9. Poate preveni insomnia și reducere simptomele asociate depresiei

O zi petrecută pe malul mării este întotdeauna asociată cu o stare de bine, cu reducerea stresului și cu un somn mult mai profund noaptea.

Acest lucru se poate datora în mare parte:

  • Menținerii valorilor tensiunii arteriale în parametri optimi
  • Efectelor anxiolitice pe care marea le are asupra organismului


10. Tratarea bolilor de piele

Apa de mare are beneficii pentru tratarea bolilor de piele datorită compoziției bogate în minerale, precum sodiu, magneziu, calciu sau diverse cloruri. (2)

Principalele boli dermatologice mediate imun ce pot fi ameliorate sunt:


Se consideră faptul că apa ar putea să aibă beneficii asupra erupțiilor cutanate, precum cele pruriginoase sau sub forma unor plăci solzoase, care sunt asociate cu psoriazisul. Încă de foarte mulți ani, balneoterapia este indicată pentru dotarea psoriazisului. (2)

Posibile riscuri ale apei de mare

Se consideră că ar putea exista anumite riscuri care să fie asociate cu apa de mare. Totuși, în această privință studiile sunt foarte limitate. (6, 7)

Un review ce a colectat informații din aproximativ 40 de studii diferite, constată că anumite boli sunt asociate cu înotul în apa de mare sau de ocean, precum:

  • Boli gastrointestinale
  • Infecții de la nivelul urechii.


Deși s-a observat acest lucru cauza nu este încă exactă. Astfel încât, la momentul de față încă necesită studii suplimentare care să ateste asocierea dintre înot și apa de mare sau ocean cu riscul apariției infecțiilor. (6)

Un alt studiu de cohortă realizat în Spania, pe un lot de aproximativ 2.774 de participanți incluși, în perioada 1 iulie - 16 septembrie 1998, timp de 7 zile, a observat că majoritatea participanților au dezvoltat în urma înotului în apa mării diverse simptome:

  • respiratorii
  • gastrointestinale
  • oculare
  • auriculare
  • febră


Aproximativ 136 de participanți (7,5%) dintre cei incluși, au dezvoltat simptome sau infecții în urma înotului. Acestea sunt asociate cu prezența de bacterii, precum coliformi fecali sau streptococi existenți în apă. (7)

Recomandări

Deși încă din cele mai vechi timpuri s-a considerat că marea poate avea efecte curative asupra sănătății, în anumite situații lucrurile sunt puțin controversate, motiv pentru care trebuie să aveți grijă să nu vă expuneți suplimentar.

Cel mai important este să acordați atenție leziunilor deschise pe care le aveți, să nu intrați cu ele în apă, decât după ce se cicatrizează.

De asemenea, persoanele care au un sistem imunitar deprimat se pot confrunta mai frecvent decât populația generală cu infecții oculare, auriculare sau gastrointestinale, în funcție de gradul de contaminare al apei.


Data actualizare: 28-02-2022 | creare: 28-02-2022 | Vizite: 1139
Bibliografie
1. Beneficiile pentru sănătate ale apei de mare, link: https://www.surfertoday.com/surfing/the-health-benefits-of-sea-water
2. Verificarea sănătății: de ce înotul în mare este bun pentru tine, link: https://theconversation.com/health-check-why-swimming-in-the-sea-is-good-for-you-68583
3. Magneziul pentru anxietate: este eficient?, link: https://www.healthline.com/health/magnesium-anxiety
4. Cum te poate ajuta magneziul să dormi, link: https://www.healthline.com/nutrition/magnesium-and-sleep#TOC_TITLE_HDR_2
5. Va ajuta apa de mare la vindecarea rănilor deschise?, link: https://www.abc.net.au/everyday/will-sea-water-help-heal-open-sores/11279036
6. Înotul în apa de mare este asociat cu o șansă crescută de apariție a unor boli, link: https://evidence.nihr.ac.uk/alert/swimming-in-seawater-is-linked-with-an-increased-chance-of-some-illnesses/
7. Recreere în apele de coastă: riscuri pentru sănătate asociate cu scăldatul în apă de mare, link: https://jech.bmj.com/content/55/6/442
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune: