Amintirile false

Avem în general convingerea că memoria noastră înregistrează evenimentele și experiențele pe care le trăim exact așa cum s-au întâmplat. În realitate însă memoria este un proces extrem de complex, insuficient înțeles și din nefericire, inexact. De cele mai multe ori intervin numeroși factori care împiedică stocarea sau redarea cu acuratețe a informațiilor, dând astfel naștere la distorsiuni ale memoriei. În unele cazuri erorile sunt atât de mari, încât apare fenomenul pe care specialiștii îl numesc „amintirile false”.

Cum se formează amintirile?

Memoria și formarea amintirilor sunt subiecte care continuă să incite atenția și curiozitatea oamenilor de știință. Capacitatea umană de a vedea o anumită scenă, de a auzi un sunet sau de a simți un parfum pe care le cunoaștem, dar în absența stimulilor, este uimitoare. Specialiștii și-au dorit să vadă concret ce se întâmplă în creier atunci când este evocată o amintire. Iată rezultatele a două studii în acest sens:

O echipă de cercetători de la UCLA în colaborare cu Institutul de Știință Weizmann din Israel a înregistrat activitatea neuronilor din creierul a 13 bolnavi de epilepsie în timpul procesului de formare a amintirilor. Pentru început li s-a dat să urmărească înregistrări video de scurtă durată cu diverse persoane, peisaje și actori, apoi li s-a solicitat să-și amintească orice din ceea ce au vizionat. S-a observat că în timpul formării amintirilor despre un videoclip au fost activați aceiași neuroni stimulați în timpul vizionării clipului respectiv. Când persoanele și-au amintit alte înregistrări, acești neuroni au rămas inactivi și au devenit activi cei implicați în vizionarea lor. În final cercetătorii (urmărind scanarea creierului și zonele activate de amintiri) au putut spune înaintea participanților care dintre înregistrări erau rememorate. Neuronii activați în timpul amintirii nu sunt însă izolați, ci fac parte dintr-un lanț neuronal mai complex. Importanța acestui studiu rezidă în faptul că deși se teoretizase faptul că ar exista o legătură între reactivarea neuronilor din hipocamp și rememorarea conștientă, a fost pentru prima dată când s-a demonstrat acest lucru. (1)

Într-o altă cercetare, realizată de această dată pe rozătoare, autorii au ajuns la concluzia că unele amintiri se pot forma chiar și prin modificările aduse celulelor creierului. Rozătoarelor li s-a dat să asculte un anumit sunet, în timp ce li s-a stimulat zona nucleului bazal din creier, care a dus la eliberarea de acetilcolină. În acest fel a crescut numărul de celule nervoase activate de ascultarea melodiei respective. În zilele următoare rozătoarelor li s-a dat să asculte mai multe sunete, printre care și cel la care fuseseră expuși anterior. Ele au recunoscut sunetul, fapt observat prin creșterea ritmului respirației la auzirea lui. Creierul a fost astfel „forțat” să rețină informații pe care în mod normal nu le-ar fi memorat la fel de bine.(2)

Ce sunt amintirile false?

De multe ori creierul este cel care ne joacă feste, mai ales în ceea ce privește memoria. Amintirile false sunt distorsiuni în rememorarea unor evenimente care nu ni s-au întâmplat, dar despre care suntem convinși că sunt reale.

Se consideră că amintirile false s-ar crea în timpul procesului reconstructiv al memoriei. Când ne amintim un lucru, nu ni-l amintim disparat, ci reconstruim din memorie și contextul în care l-am întâlnit pentru că simțim nevoia unui fir narativ consistent și plauzibil. Ori aceste detalii care formează întregul sunt stocate tot în memoria de lungă durată și specialiștii spun că aici ar fi problema, că multe din detaliile pe care le folosim ar fi de fapt false, ceea ce afectează și produsul final. (3)

Amintirile sunt în general fragile, relativ ușor de înfrumusețat și de manipulat, iar odată cu trecerea timpului se deteriorează. Atunci când le evocăm trebuie să redăm informațiile complete, dar pentru că o parte dintre ele s-au pierdut deja, inconștient vom „umple golurile” cu ceea ce credem noi că s-ar potrivi și ar da sens, dar asta nu înseamnă că amintirea respectivă va fi și reală. În acest fel recurgem la ceea ce în psihologie se numește schemă: un anumit model de comportament sau o succesiune de informații specifice pentru un anumit eveniment din viață. De exemplu schema pentru vizionarea unui film la cinema constă în alegerea unui film, achiziționarea biletelor, găsirea locului în sală, urmărirea filmului etc. (4)

De ce apar falsele amintiri?

Principala cauză care stă la baza formării amintirilor false este o eroare în ceea ce privește sursa amintirii respective. În aceste cazuri o persoană își poate însuși inconștient o amintire a unui eveniment care i s-a întâmplat altcuiva, despre care a auzit sau despre care a citit sau a văzut un film și să se comporte ca și cum acea experiență i s-ar fi întâmplat ei. Uneori informațiile și amintirile pe care le avem deja pot interfera cu cele pe care vrem să le reținem, ducând la apariția unor amintiri greșite sau total false. Alteori se modifică amintirea veche pentru a deveni congruentă cu amintirile pe care vrem să le memorăm. (5)

O altă sursă pot fi și visele care se amestecă cu realitatea și capătă un statut de realitate trăită. În astfel de situații amintirile false coexistă cu amintirile reale, fiind aproape imposibilă separarea lor.

În alte cazuri amintirile false pot lua naștere în urma îndemnurilor sau sugestiilor psihoterapeuților/consilierilor sau în urma hipnozei. În aceste situații, deși poate părea incredibil, o simplă sugestie sau modul în care este adresată o întrebare, poate, așa cum vom vedea în cele ce urmează, să ducă la crearea unor amintiri false.

În ceea ce privește rolul psihoterapeuților există însă o controversă: mulți dintre ei consideră că persoanele abuzate în copilărie și-au reprimat amintirile despre ce s-a întâmplat și că prin intermediul terapiei îi ajută să le recupereze. Pe de altă parte acestor terapeuți li se reproșează că îi încurajează pe pacienții lor să dezvolte amintiri false despre presupusul abuz, aceștia ajungând de cele mai multe ori să își acuze părinții sau bunicii că le-ar fi făcut rău.

Uneori adulții pot avea amintiri false din perioda copilăriei. În acest caz ele pot fi provocate de insuficienta dezvoltare a lobului prefrontal inferior stâng, necesar stocării informațiilor în memoria de lungă durată. De asemenea, sunt frecvente fragmentele de amintiri disparate care rămân in mintea adulților și care pot provoca deseori confuzii. În literatura de specialitate este descris cazul unei tinere care în copilărie fusese victima unui viol pe o potecă pavată cu cărămidă. Ea nu-și mai amintea scena respectivă, însă cuvintele „cărămidă” și „drum”/„potecă” îi tot veneau în minte, iar când a fost dusă la locul respectiv, deși nu și-a amintit ceea ce se întâmplase, a devenit extrem de tristă. (6)

O altă sursă a amintirilor false poate fi imaginația. O persoană își imaginează un eveniment, o experiență și apoi chiar crede că acel lucru i s-a întâmplat.

Un studiu publicat în 2010 și realizat de o echipă de psihologi de la trei universități din Germania și una din Canada, au demonstrat că amintirile false pot apărea chiar și în situația în care privim pe cineva făcând ceva – ulterior avem șanse foarte mari să ne amintim că noi am fost cei care am făcut acea acțiune. Studiul a constat în câteva mici experimente. Cum s-au desfășurat acestea: participanților li s-a cerut să realizeze niște sarcini simple, apoi au vizionat înregistrări video cu alte persoane făcând și ei sarcini ușoare (unele pe care le făcuseră și ei, altele pe care nu le făcuseră). La distanță de două săptămâni au fost rugați să-și amintească ce activități făcuseră în timpul experimentului. Majoritatea și-au amintit fals că au realizat sarcinile pe care doar le priviseră, dar pe care de fapt ei nu le făcuseră. Ceea ce este și mai uimitor este că rezultatele s-au păstrat chiar și atunci când participanții au fost avertizați dinainte de acest efect. (7)

Am putea lesne să credem că efectul amintirilor false nu afectează pe toată lumea în egală măsură. De exemplu, sunt persoane cu o memorie autobiografică extrem de bună, care își amintesc detaliat evenimentele din viața lor sau cele despre care au auzit sau au citit. Studiile au demonstrat că amintirile false apar inclusiv și la aceștia. Pentru o cercetare au fost recrutate persoane cu o memorie normală și persoane cu memorie autobiografică superioară. Participanților li s-a cerut să povestească ce își amintesc că s-a întâmplat într-o anumită zi din trecut, atât în întreaga lume, cât și în viața lor personală. Vorbind despre evenimentele petrecute la 11 septembrie, cercetătorii au menționat în treacăt despre existența unei înregistrări video care a surprins prăbușirea avionului United Flight 93 în Pennsylvania, înregistrare care în realitate nu există. Întrebați mai târziu dacă au vizionat filmarea respectivă, majoritatea participanților, inclusiv cei cu memoria foarte bună, au spus că da, ba chiar au dat detalii despre ceea ce se presupune că au văzut. Cu alte cuvinte, nimeni nu este imun la amintirile false. (8)

Ceea ce este și mai interesant este că acești cercetători au reușit să „planteze”amintirile false în memoria participanților printr-o simplă sugestie. Mai departe persoanele și le-au însușit și au dezvoltat în jurul lor detalii, făcându-le și mai veridice.

Care sunt pericolele amintirilor false?

Dacă avem amintiri false despre năzbâtiile pe care le-am făcut în copilărie sau ne însușim o amintire ca fiind trăită de noi când de fapt am auzit-o de la altcineva e posibil ca acestea să nu aibă consecințe grave asupra noastră sau a celorlalți. În cel mai rău caz putem cădea în ridicol când relatăm o întâmplare ca fiind a noastră celor care cunosc sursa reală a acesteia. În unele cazuri însă, când miza este mult mai mare, amintirile false pot provoca un rău irecuperabil. Probabil cele mai cunoscute cazuri sunt cele în care audierea victimelor sau martorilor la un accident, o crimă, un abuz sau alte cazuri de violență oferă informații care provin din amintirile false, ceea ce duce la un deznodământ incorect al cazurilor respective, culminând cu pedepsirea unor oameni nevinovați.

Exemple în acest sens sunt oferite de cercetarea realizată de Elizabeth Loftus, doctor în psihologie la Universitatea din California, care s-a specializat pe studiul memoriei și al distosiunilor care o pot afecta. Participanții la unul dintre experimente au urmărit înregistrări video ale unor accidente de mașină, apoi au răspuns la câteva întrebări legate de ceea ce vizionaseră. Amintirile participanților au fost distorsionate - aceștia au oferit răspunsuri diferite în funcție de modul în care li s-a adresat întrebarea. Când au fost întrebați „cât de repede mergeau mașinile atunci când s-au ciocnit?” au indicat o viteză considerabil mai mică decât atunci când întrebarea a fost „cu ce viteză mergeau mașinile atunci când s-au zdrobit?” Accentuarea efectului impactului a dus la crearea de amintiri false.

Într-un alt experiment, realizat de această dată în contextul identificării autorului unei crime de către martori, participanților li s-au dat să privească șase fotografii care ilustrau fețe umane, în timp ce ascultau povestea unei crime. Apoi li s-a arătat care dintre cei șase era criminalul. Câteva zile mai târziu autoarea le-a arătat alte patru fotografii, dintre care una înfățișa o persoană nevinovată din cele șase arătate în prima fază și alte trei chipuri noi, cerându-le să identifice criminalul. Rezultatele au fost covârșitoare: 60% au indicat persoana nevinovată ca fiind făptașa crimei. Explicația: chipul său le era familiar, însă nu au reținut și contextul/informațiile legate de ea. (9)

Amintirile false ne pot fi utile?

Majoritatea studiilor și cazurilor descrise în literatura de specialitate blamează amintirile false și le consideră o sursă de efecte negative. Elizabeth Loftus și-a pus însă întrebarea dacă nu cumva am putea folosi amintirile false în favoarea noastră. Una dintre aplicațiile acestora este legată de schimbarea stilului de viață. În acest sens le-a „plantat” unor voluntari amintirea falsă despre faptul că în copilărie consumul de înghețată le-a produs o reacție fizică adversă manifestată prin stare de greață. Pe lângă faptul că 40% dintre ei și-au însușit această amintire, susținând că își amintesc situația respectivă, majoritatea au declarat că vor evita pe viitor consumul de înghețată. (9)

Dincolo de valența pozitivă sau negativă a falselor amintiri se pune problema eticii „implantării” acestora de către o terță persoană, indiferent dacă scopul este unul nobil. Cercetarea în acest sens este deocamdată la început și probabil că pe măsură ce se vor aduna noi rezultate privind această posibilitate de manipulare, se vor naște controverse puternice legate de astfel de practici.

Specialiștii ne sfătuiesc să nu fim îngrijorați că efectele amintirilor false vor apărea la tot pasul. Atitudinea noastră, spun ei, ar trebui să fie mai degrabă una de prudență și de ușor scepticism față de performanța noastră mnezică și față de autenticitatea amintirilor noastre.