Educarea persoanelor cu dizabilități intelectuale

Sintagma „dizabilitate intelectuală” face referire la condiția în care anumite funcții intelectuale nu pot fi întreprinse, capacitățile mintale fiind insuficiente pentru îndeplinirea independentă a tuturor nevoilor fundamentale. Copiii cu dizabilitate intelectuală vor avea o dezvoltare mult mai lentă, anumite funcții intelectuale fiindu-le limitate în primii ani de viață. Educația şi terapia complexă (întreprinsă în etapa școlarizării) reprezintă unica soluție pentru ca acești copii să ducă o viață cât mai normală.

Deşi de cele mai multe ori întâmpină mari dificultăți în a înțelege informațiile complexe, persoanele cu dizabilități mintale se pot descurca într-un liceu normal şi pot finaliza studii postliceale. În funcție de severitate, anumite persoane pot chiar să urmeze o facultate, existând la momentul actual multiple strategii de succes pentru integrarea în facultăți a celor cu astfel de probleme. (1)

Care sunt semnele care trădează o dizabilitate intelectuală?

În funcție de severitate, pot exista una sau mai multe dizabilități, care se manifestă separat şi care de asemenea pot lua diferite forme. Cele mai frecvente semne sunt:

• deficite de vorbire (dezvoltarea limbajului se va produce lent, copiii învățând să vorbească mai târziu decât în mod firesc);
• incapacitatea de a rezolva probleme;
• incapacitatea de a înțelege textele citite;
• incapacitatea de a planifica sau de a lua hotărâri;
• dificultăți în prelucrarea informațiilor noi;
• probleme cu gândirea abstractă;
• funcționare limitată în anumite activități cotidiene;
• conceptul de timp este greu de înțeles;
• neîndeplinirea standardelor socio-culturale sau de dezvoltare;
• lipsă de coordonare în mers;
• probleme de memorie pe termen scurt;
• comunicarea non-verbală suplinește comunicarea verbală;
• dificultăți în înțelegerea normelor sociale şi de conviețuire în societate. (2)

Posibile cauze ale acestei tulburări:

• genetica, responsabilă de 45% dintre cazurile de dizabilități intelectuale;
• malformații craniene sau leziuni cerebrale;
• dereglări metabolice;
• afecțiuni ce apar în perioada prenatală;
• encefalopatie neonatală;
• anoxia;
• tulburări de demielinizare;
• leziune ischemică hipoxică;
• intoxicații. (2)

Gradul de severitate, decisiv în alegerea tratamentului

Pentru a se putea decide asupra tipului de intervenție necesar, este important să se cunoască gradul de severitate al tulburării cognitive. Specialiștii au clasificat dizabilitățile în patru categorii: ușoare, moderate, severe sau profunde. Fiecărei categorii îi aparține un anumit scor IQ, însă există şi alte criterii pentru evaluarea dizabilităților.

Este considerată dizabilitate uşoară atunci când:

• IQ-ul este de minim 50 şi nu trece de 70;
• persoana în cauză este capabilă să se amestece în societate, să se descurce în mod practic şi să îşi îndeplinească în mod independent toate 14 nevoi fundamentale, însă poate avea dificultăți în înțelegerea unor texte simple.

În schimb, se consideră dizabilitate profundă atunci când:

• IQ-ul este mai mic de 20;
• există întârzieri semnificative în dezvoltare;
• persoana nu îşi poate realiza nevoile fundamentale pe cont propriu, astfel că necesită o supraveghere atentă;
• capacitățile de comunicare sunt unele extrem de limitate; Cei cu dizabilități severe au nevoie de îngrijire non-stop, pentru tot restul vieții.

În anumite situații, precum cea în care există o problemă în integrarea socială, însă un IQ de peste 80, nu este vorba de o dizabilitate intelectuală gravă, ci de una uşoară. (3)

Metodele de tratament sunt unele individuale, existând însă o serie de criterii esențiale. În primul rând, planul de intervenție depinde de gradul de severitate şi de nevoile celui care întâmpină probleme intelectuale. Suportul oferit pe o perioadă îndelungată va îmbunătății într-un mod evident capacitățile celui cu dizabilități mintale şi îi va oferi acestuia şansa integrării în societate. (5)

În funcție de severitatea dizabilității mintale, există niveluri de sprijin diferite. Suportul intermitent se oferă persoanelor cu dizabilități intelectuale uşoare. Aceştia nu au nevoie de asistență programată, însă ar putea avea nevoie de sprijin în anumite situații. Cei cu dizabilități intelectuale moderate au nevoie de sprijin limitat şi de asistență de formare, în timp ce o parte dintre aceştia pot avea nevoie de asistență zilnică. Sprijinul extins sau omniprezent este necesar în cazul unei severități grave sau profunde. Asistența non-stop este obligatorie în cazul persoanelor cu dizabilități intelectuale severe. Numărul persoanelor care au nevoie de un asistent prezent în mod constant lângă ei este unul relativ mic, deoarece 85% dintre cei cu dizabilități intelectuale necesită doar sprijin intermitent. (4)

Principiile de tratament

Persoanele cu deficiențe intelectuale trebuie să fie ajutate să îşi îndeplinească nevoile fundamentale, până cănd vor reuși să facă acest lucru fără suport. Intervenția trebuie să ofere oportunitatea persoanei cu deficiențe intelectuale să încorporeze mai multe funcții lingvistice în comunicarea directă cu mai mulți parteneri, proveniți din medii diferite, în diverse contexte. Astfel, copilul sau adultul cu tulburare cognitivă va putea să utilizeze forme şi modalități diferite de comunicare, atât acasă, cât şi la școală sau în timpul său liber.

Anumite strategii specifice de predare pot fi implementate de către profesorul de sprijin, dar şi de către părinte:

• realizarea unei schițe cu ceea ce va urma să fie predat;
• oferirea posibilității de a învăța noi lucruri;
• furnizarea unor liste de lectură, înainte de începerea cursului;
• utilizarea descrierilor verbale şi a unui limbaj clar şi simplu;
• utilizarea tehnologiei de asistență, inclusiv a calculatorului;
• utilizarea unor exemple din viața reală, pentru consolidarea procesului de învățare;
• satisfacerea unei diversități de stiluri de învățare, folosind multiple metode de predare;
• utilizarea de scheme, scripturi, liste, diagrame, hărți, programe şi materiale audio;
• înregistrarea video a cursanților, pentru o examinare ulterioară;
• oferirea unui feedback. (1)

Există multiple alte modalități de tratament (terapia ABA, învățarea accidentală, comunicarea funcțională), în fiecare an fiind prezentate noi modalități de predare pentru cei care se ocupă cu sprijinirea tinerilor cu probleme de înțelegere şi comunicare. Elevii sau studenții cu dizabilități intelectuale vor avea nevoie de anumite ajustări în evaluare, dar şi de strategii alternative de evaluare. Cu toate acestea, reducerea standardelor nu reprezintă soluția optimă, deoarece cei cu deficiențe intelectuale au nevoie de aceleași oportunități ca şi colegii lor. (2)