Adulții care au suferit de obezitate în adolescență prezintă un risc mai mare de a dezvolta o formă severă de COVID-19

©

Autor:

Adulții care au suferit de obezitate în adolescență prezintă un risc mai mare de a dezvolta o formă severă de COVID-19
Persoanele de sex masculin cu un indice de masă corporală (IMC) ridicat în adolescență prezintă un risc crescut de a dezvolta o formă severă de COVID-19, necesitând spitalizare, mai târziu în viață, arată un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Göteborg, Suedia.
Supraponderalitatea și obezitatea reprezintă factori de risc recunoscuți pentru COVID-19 sever. Până în prezent, totuși, nu au existat studii care să monitorizeze grupuri mari de indivizi a căror obezitate a fost identificată la o vârstă fragedă și care ulterior au dezvoltat COVID-19.

Studiul actual, publicat în revista Obesity, include date din Registrul de conscripție al Serviciului Militar Suedez privind peste 1,5 milioane de bărbați din Suedia, născuți între 1950 și 1987, care au fost recrutați pentru serviciul militar în perioada 1969-2005. Fuzionarea datelor de conscripție cu trei registre medicale suedeze (registrul național al pacienților, registrul de terapie intensivă și registrul cauzelor decesului) a relevat o legătură clară între IMC în adolescență și riscul de a dezvolta o formă severă de COVID-19, mulți ani mai târziu.

Pentru studiu, oamenii de știință au împărțit persoanele de sex masculin în șase grupuri, în funcție de indicele de masă corporală al fiecăruia, de la subponderat (IMC de 15-18,5) la trei niveluri de greutate normală (18,5-20, 20-22,5 și 22,5-25), urmate de supraponderali (IMC de 25-30) și obezitate (IMC de 30 sau chiar mai mult). Din întregul grup, în cursul anului de studiu (2020), 4.315 bărbați cu COVID-19 au necesitat spitalizare, peste 700 fiind internați la terapie intensivă.

Rezultatele au arătat faptul că riscul de a avea nevoie de îngrijiri medicale pentru COVID-19 în viața de adult crește de la un IMC situat în intervalul 22,5-25 (considerat un interval normal de greutate) în adolescență. Nevoia a crescut succesiv odată cu creșterea rezultatelor IMC din momentul recrutării. „Mai multe studii au identificat excesul de greutate ca un factor de risc pentru formele severe de COVID-19. În studiul actual arătăm că supraponderalitatea și obezitatea chiar și la începutul vieții joacă un rol în ceea ce privește gravitatea bolii COVID-19”, declară Maria Åberg, profesor asociat la Școala de Sănătate Publică și Medicină Comunitară de la Academia Sahlgrenska.

  • sursa: Science Daily
  • foto: Josefina Robertson și Maria Åberg, Institute of Medicine, Sahlgrenska Academy, University of Gothenburg. Photo: Marta Laskowski, Johan Wingborg

Data actualizare: 24-02-2022 | creare: 24-02-2022 | Vizite: 321
Bibliografie
High BMI in upper teens a risk factor for severe COVID-19, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2022/02/220222085555.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Obezitatea la adolescenți pusă pe seama scăderii dramatice a consumului de energie
  • Predicții sumbre cu privire la obezitatea infantilă în anul 2025
  • Obezitatea la copii și meniurile restaurantelor de tip fast-food
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum