Vrei să oferi cel mai potrivit cadou? Gândește pe termen lung
©
Autor: Airinei Camelia

Autorii sugerează că cei care oferă au tendința de a se axa mai mult pe momentul dezvăluirii cadoului, în timp ce persoanele care primesc sunt interesate mai degrabă de utilitatea pe termen lung, sau calitățile practice ale cadoului primit. „Am cercetat contextul din studiile pe această temă și am încercat să găsim punctele comune. Astfel, am descoperit o discrepanță între raționamentul celor care dăruiesc și al celor care primesc. Am putea spune că un cadou banal și neinteresant pe moment, cum este aspiratorul, s-ar putea afla foarte bine în fruntea listei de cumpărături, pentru că va fi apreciat pe termen tlung”, afirmă Jeff Galak, de la Facultatea de administrare a afacerilor din Carnegie Mellon, Pittsburgh.
Iată câteva dintre greșelile probabile pe care le-am putea face atunci când alegem un cadou:
- Oferim cadouri neașteptate din dorința de a surprinde, atunci când cel care primește speră că va primi ceva de pe lista de dorințe concepută anterior.
- Ne axăm pe cadouri materiale, care oferă bucurie pe moment, când un cadou ce ține de experiențe - cum ar fi bilete la teatru, o excursie, sau un voucher pentru un masaj - ar putea oferi mai multă plăcere pe termen lung.
- Dăruim cadouri simbolice, cu valoare caritabilă, cum ar fi o donație în numele unei persoane. Pare un cadou special pe moment, dar cu valoare ulterioară aproape inexistentă pentru cel care primește cadoul.
„Facem daruri persoanelor dragi, pentru a-i face fericiți și pentru a ne întări relațiile. Atunci când alegem un cadou am putea să ne gândim la valoarea cadoului pentru cel drag de-a lungul timpului, în loc să ne străduim să facem o surpriză extraordinară pe moment”, ne sfătuiește Jeff Galak.
Sursa: MedicalXpress
Data actualizare: 05-06-2019 | creare: 07-12-2016 | Vizite: 1706
Bibliografie
Want to give a good gift? Think past the 'big reveal', link: http://medicalxpress.com/news/2016-12-good-gift-big-reveal.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Markeri metabolici asociați cu un risc crescut de depresie și anxietate
- Cercetătorii au găsit legături între inflamație, menopauză și tulburarea depresivă
- Singurătatea ne poate îmbolnăvi
- Părinții folosesc mai des termeni neutri din punct de vedere al genului pentru băieți și bărbați decât pentru fete și femei
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni