Singurătatea ne poate îmbolnăvi

Singurătatea este mai mult decât un sentiment: pentru persoanele în vârstă, izolarea socială reprezintă un factor de risc major care poate „grăbi” moartea prematură cu până la 14%.

Cercetătorii cunosc de mult timp impactul singurătății asupra sănătății, dar până acum nu au fost înțelese mecanismele care au loc la nivel celular. O echipă de cercetători, din care face parte psihologul și expertul în singurătate John Cacioppo, a lansat un studiu care face lumină asupra modului în care singurătatea declanșează răspunsurile fiziologice care ne îmbolnăvesc.

Lucrarea, care a fost publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences, arată că singurătatea duce la apariția semnalelor de tip luptă-sau-fugă cu importante consecințe asupra celulelor albe sangvine.

În acest studiu au fost examinate atât singurătatea la oameni, cât și la maimuțele rhesus. Astfel, a fost identificată o legătură între singurătate și un fenomen numit „răspuns transcripțional conservat la adversitate” sau RTCA. Acest răspuns este caracterizat printr-o expresie crescută a genelor implicate în inflamație și o expresie scăzută a genelor implicate în răspunsurile antivirale. În esență, oamenii singuri au un răspuns imun mai puțin eficient și un răspuns inflamator accentuat.

Cercetătorii au analizat expresia genelor în leucocite, celulele sistemului imunitar implicate în protejarea organismului împotriva bacteriilor și virusurilor. Așa cum era de așteptat, celulele oamenilor și ale macacilor singuri aveau modificări din cauza RTCA.

Studiul a relevat și alte informații importante despre efectele singurătății asupra organismului. Cel mai important, cercetătorii au descoperit că există o relație de reciprocitate între singurătate și leucocite, ceea ce sugerează că fiecare o poate propaga pe cealaltă în timp.

În continuare, echipa de cercetători a investigat legătura dintre experiența socială și RTCA. La fel ca în cazul oamenilor, maimuțele „singuratice” aveau o activitate crescută a RTCA și niveluri crescute de neurostransmițători de tip luptă-sau-fugă (noradrenalina). În studii anterioare a fost demonstrat faptul că noradrenalina poate stimula măduva hematogenă pentru a produce un tip anume de celule ale sistemului imunitar – monocite imature, care arată un caracter pronunțat al expresiei genei inflamatorii și un nivel scăzut de exprimare a genei antivirale. Atât oamenii singuri cât și maimuțele au niveluri ridicate de monocite în sânge.

În cele din urmă, cercetătorii au stabilit că această legătură între monocite și RTCA are consecințe reale asupra sănătății. S-a demonstrat printr-un experiment că maimuțele „singuratice” au permis virusului imunodeficienței simiene (versiunea HIV a maimuțelor) să se replice mult mai rapid.

Luate împreună, toate aceste rezultate duc la următorul model: singurătatea influențează semnalizarea de tip luptă-sau-fugă care crește producția de monocite imature, ceea ce duce la expresia pronunțată a genelor inflamatorii și scăzută a celor antivirale.