Verificarea rinichilor - analize, teste și investigații (explicare rezultate rinichi)

Rinichii sunt organe indispensabile organismului, funcția lor fiind implicată în majoritatea proceselor care au loc în corpul uman. Din acest motiv, efectuarea periodică a analizelor care investighează funcția renală este absolut necesară pentru a putea surprinde și remedia eficient eventualele afecțiuni nefrologice.

Ce analize trebuie efectuate pentru a evalua rinichii?

Parametrii de bază ai funcției renale pot fi evaluați prin dozarea unor componente ale sângelui venos periferic, acestea fiind în principal formate din:

1. Creatinina:

Reprezintă forma de eliminare a creatinei, un compus chimic localizat la nivelul mușchilor scheletici. Aceasta este filtrată la nivelul glomerulilor renali și eliminată prin urină cu o rată aproximativ constantă pe parcursul a 24 de ore. Având în vedere proveniența de la nivel muscular și variațiile nesemnificative ale masei musculare pe perioade scurte de timp, valoarea creatininei constituie cel mai fidel indicator al funcției renale.

Valorile normale ale creatininei serice, obținute prin recoltarea sângelui periferic se situează între 0,6 și 1,2 mg/dl, cu mici variații în funcție de laborator. Creșterea nivelului seric al creatininei este sinonimă cu alterarea funcției renale, iar valorile persistent crescute pentru o perioadă mai lungă de 6 luni indică diagnosticul de boală renală cronică. De asemenea, acest parametru sangvin permite stadializarea bolii renale prin raportarea la valoarea de bază a creatinemiei pacientului; spre exemplu, dublarea valorii creatininei se corelează cu scăderea cu un procent de 50% a funcției renale.

Scăderea valorilor creatininei apare în mod fiziologic consecutiv înaintării în vârstă, pe baza reducerii masei musculare, precum și în timpul sarcinii. Entitățile patologice care determină scăderea creatininei serice sunt reprezentate de deshidratare, șoc, boli glomerulare, afectare tubulară, insuficiență cardiacă congestivă sau afecțiuni renale congenitale precum boala polichistică renală.

2. Ureea:

Constituie produsul final al catabolismului proteic și se formează la nivel hepatic, urmând a fi eliminat prin filtrare glomerulară, asemenea creatininei. Producția zilnică a ureei este puternic influențată de cantitatea de proteine din dietă, catabolismul proteic sau de starea de hidratare a organismului, fapt ce o situează pe un loc inferior față de creatinină în ceea ce privește utilitatea în aprecierea funcției renale.

Limitele normale ale ureei serice se află între 20 și 40 mg/dl, cu variații în funcție de vârstă și sex. Valorile crescute pot fi regăsite atât în prezența afectării funcției renale, cât și în cadrul unor boli ce aparțin altor sisteme precum deshidratarea severă, stările infecțioase sau hemoragiile digestive superioare. La polul opus se află entități precum înfometarea, dieta săracă în proteine sau afectarea hepatică severă care vor determina scăderea valorilor ureei.

3. Acidul uric:

Acest compus chimic rezultă prin degradarea substanțelor numite purine, care se regăsesc în alimente precum organe de proveniență animală, fructe de mare, băuturi alcoolice etc. Din totalitatea acidului uric produs de organism, două treimi sunt excretate la nivel renal, unde pot determina efecte negative. Valorile normale ale acidului uric sangvin se situează între 3 și 7 mg/dl, fiind mai scăzute în cazul sexului feminin și al copiilor. Creșterea nivelului seric al acidului uric poartă denumirea de hiperuricemie și este corelată cu afectarea capacității de excreție a tubilor renali, precum și cu afecțiuni sistemice precum hipertensiunea arterială, guta sau sindromul metabolic. Hipouricemia (valoarea scăzută ale acidului uric) poate apărea în cadrul unor sindroame genetice și predispune la formarea calculilor renali xantocromi. (1), (2), (3), (4)

Care sunt testele suplimentare adresate rinichilor?

Având în vedere importanța funcției renale în relație cu celelalte aparate și sisteme ale organismului, afectarea funcționalității rinichilor se reflectă prin modificarea multora dintre parametrii sangvini și urinari, investigabili prin următoarele tipuri de teste:

1. Teste sangvine:

• Ionograma: reprezintă dozarea principalilor ioni prezenți în sângele periferic (sodiu, potasiu, clor, calciu, fosfor, rezerva alcalină sau bicarbonatul), iar afectarea renală poate determina creșterea nivelului de potasiu (hiperpotasemie) care constituie o complicație severă a disfuncției renale prin intermediul tulburărilor de ritm sau de conducere cardiacă pe care le poate cauza. Alte tulburări electrolitice care pot însoți afectarea renală sunt creșterea concentrației de sodiu, clor, fosfați sau calciu.
• Albumina: este un tip de proteină regăsită în sânge, fiind principalul determinant al osmolarității plasmatice; scăderea albuminemiei sub 2,5 g/dl se întâlnește în cadrul unor afecțiuni renale precum sindromul nefrotic sau boala renală cronică; de asemenea, afectarea renală poate determina scăderea valorilor proteinelor totale.
• Rata de filtrare glomerulară (RFG): se calculează în funcție de nivelul creatininei plasmatice, vârstă și sex, oferind date despre capacitatea de filtrare a nefronilor; valoarea normală a RFG se situează între 90 și 120 ml/min, iar scăderea sub limita inferioară caracterizează insuficiența renală.
• Glicemia: reprezintă nivelul glucozei din sânge, iar valorile crescute ale glicemiei plasmatice întâlnite în cadrul diabetului zaharat dezechilibrat pot determina afectare renală, cu eliminarea consecutivă pe cale urinară a excesului de glucoză; persistența hiperglicemiei va determina în timp afectarea renală care poartă denumirea de nefropatie diabetică.

2. Teste urinare:

• Sumarul de urină: presupune utilizarea unei bandelete care prin imersia într-un specimen de urină va putea semnala prezența proteinelor, sângelui, puroiului, glucozei sau bacteriilor; de asemnea, va putea fi identificat pH-ul și densitatea urinară;
• Examenul sedimentului urinar: se utilizează pentru a detecta prezența celulelor inflamatorii, hematiilor, cilindrilor sau cristalelor. Cilindrii reprezintă mulaje ale tubilor renali, iar în funcție de compoziția lor se clasifică în cilindri hematici, întâlniți în afectarea glomerulară sau tubulară, hialini, regăsiți în glomerulonefrite și grăsoși, specifici sindromului nefrotic. Cristalele regăsite cel mai frecvent în compoziția urinei sunt formați din acid uric, oxalat de calciu, fosfat de calciu sau cistină;
• Raportul albumină-creatinină (RAC): este utilizat pentru monitorizarea progresiei bolii renale și se calculează utilizând concentrația creatininei și albuminei prezente în urină; valoarea normală se situează sub 30 mg/g, iar creșterea acesteia atestă prezența albuminuriei;
• Analiza urinei pe 24 de ore: această metodă presupune colectarea în întregime a urinei emise pe parcursul a 24 de ore și se utiliează pentru studiul capacității de concentrație și diluție a lichidului urinar care pot fi afectate pe parcursul diverselor stadii ale insuficienței renale; de asemenea, această analiză permite calcularea osmolarității urinare. (2), (3), (5), (6)

Ce investigații pot diagnostica afecțiunile renale?

Analizele de laborator ocupă un rol deosebit de important pentru semnalarea afectării funcției renale, însă nu prezintă capacitatea de a preciza cauza disfuncției, motiv pentru care apare necesitatea investigațiilor imagistice, respectiv a testelor invazive.

• Ecografia reno-vezicală: este o investigație facilă, care nu prezintă risc de iradiere, în consecință poate fi efectuată și în cazul gravidelor și oferă informații grosiere cu privire la anatomia rinichilor și căilor urinare. Aceasta poate orienta clinicianul cu privire la dimensiunea rinichilor, evidențiază eventualele obstrucții, chisturi sau formațiuni tumorale și poate fi efectuată în orice stadiu funcțional al rinichilor.
• Tomografia computerizată (CT): utilizează radiațiile X pentru obținerea unor imagini de înaltă calitate și poate caracteriza cu acuratețe o formațiune tumorală; calitate imaginilor poate fi îmbunătățită prin utilizarea substanței de constract cu injectare intravenoasă, însă prezintă limitări în cazul pacienților cu boală renală cronică, întrucât poate precipita un episod de insuficiență renală acută.
• Rezonanța magnetică nucleară (RMN): reprezintă o investigație neiradiantă prin intermediul căreia se obțin imagini de înaltă calitate asupra structurii rinichilor și a eventualelor obstrucții; această investigație poate fi efectuată cu ajutorul substanței de contrast, însă prezintă aceleași riscuri ca în cazul tomografiei computerizate. Timpul de achiziție a imaginilor variază de la 20 la 90 de minute cu o medie de o oră, acest lucru find un impediment pentru pacienții care suferă de claustrofobie.
• Scintigrafia renală: este o tehnică ce aparține medicinei nucleare și presupune înjectarea unui material radioactiv numit radiotrasor, alături de utilizarea unui dispozitiv numit gamma cameră și permite evaluarea în timp real a funcției renale. Întrucât această tehnică utilizează substanțe radiofarmaceutice, este strict contraindicată femeilor gravide, iar în cazul pacientelor care alăptează se indică sistarea alăptării pe o perioadă de timp după efectuarea procedurii.
• Biopsia renală: presupune obținerea unui fragment de țesut renal prin intermediul unei tehnici chirurgicale. Proba va fi ulterior analizată la microscop pentru diagnosticul de certitudine a unei boli glomerulare sau a sindromului nefrotic; de asemenea, biopsia renală se indică pacienților care au efectuat un transplant renal pentru a putea diagnostica precoce rejetul de grefă. (5), (7)

Recomandări pentru asigurarea sănătății rinichilor

• Adoptați un regim sărac în proteine, în special cele de origine animală, întrucât aportul proteic crescut va determina accentuarea inuficienței renale;
• Limitați consumul de alimente bogate în acid uric, în special dacă sunteți diagnosticat cu hiperuricemie sau gută;
• Mențineți tensiunea arterială în limite normale, fie prin intermediul măsurilor dietetice, fie cu ajutorul tratamentului farmacologic;
• Dacă suferiți de diabet zaharat este necesar să vă monitorizați cu strictețe valorile glicemice pentru a evita instituirea sau agravarea nefropatiei diabetice;
• Monitorizați periodic valorilor colesterolului din sânge și adaptați-vă dieta în funcție de acestea;
• Evitați consumul de antiinflamatoare nesteroidiene în lipsa prescripției medicale și discutați cu medicul dumneavoastră în privința medicației alternative;
• Mențineți o greutate adecvată și evitați variațiile brusțe ale masei corporale;
• Limitați consumul de alcool sau tutun și nu ezitați să cereți ajutorul în cazul în care vă confruntați cu dependența de aceste substanțe;
• Administrați-vă medicația în modul prescris de către medicul dumneavoastră și semnalați precoce eventualele efecte adverse sau reducerea eficacității medicamentelor;
• Adaptați-vă stilul de viață în jurul bolii renale, însă nu o lăsați să vă limiteze.