De ce fac atât de des infecții urinare?

©

Autor:

De ce fac atât de des infecții urinare?

O infecție a tractului urinar apare atunci când bacteriile intră în tractul urinar și provoacă inflamații. Tractul urinar este alcătuit din rinichi, tuburile care trec de la rinichi până la vezica urinară și tubul care transportă urină în exterior atunci când urinezi. Urina din interiorul tractului urinar este, în mod normal, sterilă, dar dacă apar bacterii, poate provoca o infecție.

Infecțiile cronice ale tractului urinar sunt infecții care, fie nu răspund la tratament, fie se mențin recurente. Acestea pot continua, fie să afecteze tractul urinar în ciuda tratamentului potrivit, fie pot să apară după tratament.

Institutul Național de Diabet și Boli Digestive și Rinichi estimează că 1 din 5 femei au infecții urinare recurente. (1)

Simptomele unei infecții urinare cronice care afectează vezica urinară includ:

  • Urinare frecventă;
  • Urină închisă la culoare sau roșiatică;
  • O senzație de arsură în timpul urinării;
  • Durere la nivelul rinichilor, în partea inferioară a spatelui sau sub coaste;
  • Durere în regiunea vezicii urinare.


Dacă infecția urinară se extinde la rinichi, poate provoca:

  • greaţă;
  • vărsături;
  • frisoane;
  • o febră mare, peste 38°C;
  • oboseală;
  • dezorientare mentală.


Care sunt cauzele infecțiilor cronice ale tractului urinar?

Infecțiile urinare cronice sunt rezultatul unei infecții bacteriene. În majoritatea cazurilor, bacteriile intră în sistemul urinar prin uretră și apoi se înmulțesc în vezică.

Infecții ale vezicii urinare

Bacteria E. coli este o cauză obișnuită a infecțiilor vezicii urinare sau a cistitei. E. coli trăiesc în mod normal în intestinele oamenilor și a animalelor sănătoase. În mod obișnuit nu provoacă nicio problemă. Cu toate acestea, atunci când ajunge în tractul urinar, poate duce la infecție.

Acest lucru se întâmplă de obicei atunci când părți mici sau chiar microscopice de fecale intră în tractul urinar.

Infecții uretrale

De asemenea, cunoscute sub numele de uretrită, infecțiile uretrei pot fi cauzate de bacterii precum E. coli. Uretrita poate fi, de asemenea, rezultatul unei infecții cu transmitere sexuală, însă acest lucru este rar.

Infecțiile cu trasmitere sexuală
includ:


Factori de risc

Femeile sunt mai predispuse decât bărbații să dezvolte infecții urinare din cauza poziției și a lungimii mai scurte a uretrei lor.

Uretra femeilor este aproape de anus, ceea ce crește riscul bacteriilor din anus să ajungă în uretră. Pentru a preveni acest lucru, șterge întotdeauna din față în spate după ce mergi la toaletă.

De asemenea, persoanele cu pietre la rinichi, un sistem imunitar slăbit sau care sunt însărcinate au o probabilitate mai mare să dezvolte infecții urinare.

O revizuire din 2014 a asociat următorii factori cu apariția infecțiilor urinare recurente la femei:
activitatea sexuală;
istoria anterioară de infecții urinare;
utilizarea contraceptivelor pe cale orală;
utilizarea spermicidelor;
modificări hormonale în timpul menopauzei. (3)

Factorii genetici și anomaliile tractului urinar pot, de asemenea, să crească riscul pentru infecțiile urinare cronice.

Bărbații rareori dezvoltă infecții urinare. Atunci când acest luru se întâmplă este o cauză a prostatei mărite. O prostată mărită poate însemna că vezica urinară nu se poate goli complet, lăsând bacteriile să se înmulțească.

Diagnostic

Un medic poate efectua următoarele teste pentru a ajunge la un diagnostic și pentru a înțelege de ce este recurentă o infecție urinară:
Urocultura: Aceasta verifică culturile bacteriene din urină.
Examenul vezicii urinare și a uretrei: acesta verifică orice anomalii.
Tomografia computerizată a tractului urinar: Aceasta permite medicului să vadă tractul urinar mai detaliat.

Opțiuni de tratament medical

Medicii tratează în mod obișnuit infecțiile urinare cronice cu antibiotice. Aceștia pot sugera:

  • Un tratament cu antibiotice în doze mici, pe termen lung;
  • Antibiotice prescrise în prealabil, ca măsură preventivă, după ce ai făcut sex sau la primele semne de infecții urinare.
  • Medicul poate, de asemenea, prescrie medicamente pentru ameliorarea durerii pentru a ușura disconfortul.

Remedii naturale

  • Plasează o sticlă cu apă caldă în partea inferioară a abdomenului pentru a ușura disconfortul;
  • Bea multă apă pentru a elimina bacteriile;
  • Repaus pentru a ajuta corpul să lupte împotriva infecției;
  • Evită sexul pentru a reduce disconfortul.


Consumul de suc de merișor este un remediu popular pentru infecțiile urinare. Dar există puține dovezi științifice care să sugereze că este eficient.

Cu toate acestea, un tip de zahăr găsit în merișoare numit D-manoză pare să trateze infecțiile urinare cronice. Un studiu realizat în 2014 a constatat că pudra de D-manoză a redus riscul de infecții urinare recurente și poate fi utilă pentru prevenirea acestora. (4)

Care sunt complicațiile unei infecții cronice ale tractului urinar?

Persoanele care suferă de infecții urinare cronice pot prezenta complicații. Infecțiile recurente ale tractului urinar pot provoca în cele din urmă:

  • Infecții ale rinichilor, afecțiuni renale și alte leziuni renale permanente, în special la copiii mici;
  • Sepsis, care este o complicație care pune viața în pericol din cauza infecției;
  • Septicemia, care se dezvoltă atunci când bacteriile au intrat în sânge;
  • Risc crescut de naștere prematură sau de a avea copii cu greutate mică la naștere.


Cum pot preveni o infecție cronică a tractului urinar?

  • Urinează de câte ori este necesar (mai ales după actul sexual);
  • Șterge întotdeauna din față în spate după urinare;
  • Bea multă apă pentru a elimina bacteriile din organism;
  • Bea suc de merișoare zilnic;
  • Poartă lenjerie de corp din bumbac;
  • Evită să porți pantaloni strâmți;
  • Evită să consumi lichide care pot irita vezica urinară (cum ar fi cafea, băuturi din citrice, alcool);
  • Utilizează lubrifiant în timpul sexului, dacă este necesar.


În general, infecțiile urinare cronice se tratează cu antibiotice pe termen lung. Înțelegerea semnelor timpurii de infecție va ajuta o persoană să ia antibiotice cât mai curând posibil, pentru a evita eventualele complicații.


Data actualizare: 20-12-2018 | creare: 20-12-2018 | Vizite: 6945
Bibliografie
1. Recurrent Urinary Tract Infections Management in Women. Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3749018/
2. Urinary tract infections (UTIs). Url: https://www.nhs.uk/conditions/urinary-tract-infections-utis/
3. Recurrent urinary tract infections in healthy and nonpregnant women. Url: https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1879522614000037
4. D-mannose powder for prophylaxis of recurrent urinary tract infections in women: a randomized clinical trial. Url: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23633128
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Un simplu simplu obicei ar putea ajuta la evitarea infecțiilor urinare
  • Antibioticele are putea fi soluția pentru ameliorarea durerilor cronice ale vezicii urinare (Studiu)
  • De ce ibuprofenul nu este indicat în tratamentul infecțiilor urinare la femei?
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum