Ce se întâmplă când cedează rinichii - explicații medicale
Atunci când cedează rinichii - fiind organe vitale - îmbolnăvirea acestora pune de multe ori viața pacientului în primejdie. Patologia renală poate apărea în urma unor alte condiții medicale, cum ar fi diabetul zaharat sau hipertensiunea arterială. Dacă nu se acționeză în faza incipientă a bolii se poate ajunge ca ambii rinichi să fie afectați și să apară insuficiența renală, boală în care rinichii nu mai funcționează în paramterii optimi, fiind afectat întreg organismul. [2]
Rolul principal al rinichilor este acela de a produce urina, participând astfel la detoxifierea organismului de substanțele toxice, în exces sau nefolositoare. Roluri secundare:
- Este principalul organ ce secretă eritropoietină, hormon important în eritropoieză (formarea eritrocitelor, globulele roșii din sânge)
- Reglează nivelul seric al unor compuși, prin eliminarea lor în urină (sodiu, potasiu, fosfor, calciu, etc.)
- Secretă renina, cu rol în transformarea angiotensinogenului în angiotensină I, cale importantă în formarea ulterioară a angiotensinei II, un puternic vasoconstrictor
- Are rol în menținerea presiunii arteriale prin reglarea conținutului seric al sodiului și clorului
- Reglează pH-ul sângelui [1]
Insuficiența renală - definiție
Insuficiența renală sau Boala cronică de rinichi (BCR) face referire la afecțiunea în care rinichii își pierd parțial sau complet capacitatea de a funcționa și de a-și îndeplini funcțiile. Deteriorarea funcției renale conduce adesea la numeroase condiții medicale, cum ar fi hipertensiune arterială, dereglări ale metabolismului lipidic, anemie, patologii osoase, etc.
De ce cedează rinichii - explicații medicale
- Diabetul zaharat - produce nefropatia diabetică, cauză a insuficienței renale
- Hipertensiunea arterială necontrolată - produce afectare renală, în timp
- Glomerulonefrită
- Ateroscleroza - produce nefropatia ischemică
- Obstrucția căilor urinare
- Abuzul de antiinflamatoare nesteroidiene
Ce se întâmplă când cedează rinichii
Boala cronică renală are o evoluție insidioasă, simptomatologia apărând de cele mai multe ori când rinichii funcționează la doar 25% din capacitatea lor. Din cauza acestui fapt, insuficiența renală poate fi prezentă cu mulți ani înaintea apariției primelor simptome, lucru ce poate duce la afectare renală ireversibilă. Printre cele mai frecvente simptome care sugerează afectarea rinichilor se numără hematuria (prezența sângelui în urină), urină închisă la culoare, dificultăți de micțiune, micțiuni frecvente noaptea.
Din moment ce rinichii nu funcționează la cote maxime, funcția de excreție este mult diminuată. Astfel, substanțele toxice se acumulează în organism și apar edeme, hipertensiune arterială, oboseală, anorexie, greață, vărsături, cefalee. Dacă intervenția medicală nu este promptă se ajunge la afectare sistemică, toxinele acumulându-se în sânge și apar crizele epileptice, afectare renală, dispnee și dureri toracice. Toate aceste simptome completează tabloul clinic al pacientului cu insuficiență renală. [3]
Diagnostic
Suspiciunea de insuficiență renală conduce pacientul către analize de sânge (creatinină, uree) și sumar de urină. De asemenea, este recomandată calcularea Ratei de Filtrare Glomerulară (RFG). Pe lângă aceste teste, medicul poate recomanda realizarea ecografiei, a tomografiei computerizate sau a biopsiei pentru a analiza în detaliu structura rinichilor.
Tratament
Prima măsură terapeutică recomandată când cedează rinichii este adoptarea unui regim alimentar hipoproteic care poate încetini evoluția nefavorabilă a bolii pentru că limitează cantitatea de cataboliți proteici care se pot acumula în organism.
Tratamentul medicamentos are ca scop încetinirea deteriorării renale, eliminarea factorilor care au dus spre această patologie și tratarea condițiilor medicale asociate.
Există și situația în care tratamentul medicamentos și regimul alimentar nu funcționează și astfel devine imperios necesară începerea unei proceduri terapeutice numite dializă. Aceasta se bazează pe utilizarea unui aparat numit dializor care folosește o membrană ce filtrează substanțele din organism și elimină apa în exces.
Profilaxie
Trebuie reținut că insuficiența renală nu poate fi tratată, dar complicațiile pot fi prevenite. Este important ca toți oamenii să cunoască un minim de profilaxie a acestei patologii. Astfel, se recomandă:
- Măsurarea frecventă a tensiunii arteriale și tratarea hipertensiunii
- Respectarea tratamentului pentru bolile cronice cum ar fi hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, lupus eritematos
- Renunțarea la fumat
- Tratarea infecțiilor urinare sau a oricăror patologii renale
- Limitarea consumului antiinflamatoarelor nesteroidiene [4]
2. Kidney Health and Kidney Disease Basics, link:https://www.healthline.com/health/kidney-disease
3. Totul despre insuficiența renală: cauze, simptome, tratament, link:https://bioclinica.ro/pentru-pacienti/articole-medicale/totul-despre-insuficienta-renala-cauze-simptome-tratament
4. Insuficienta renala (boala cronica de rinichi), link:https://www.cdt-babes.ro/articole/insuficienta-renala-boala-cronica-de-rinichi.php
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- E.coli, diaree, purtator de sonda... stare generala proasta
- Insuficienta renala
- Dureri renale
- Răspundeți
- Tratamente naturiste curative adjuvante pentru insuficienta renala
- Sarcina si insuficienta renala
- Cu insuficienta renala, ce am voie sa mananc?
- Ajutati-ma! Am nevoie urgent de ajutor! insuficiență renală, gradul 5