Variațiile genetice ale unei enzime mitocondriale joacă un rol elementar în schimbările mobilității legate de vârstă

Odată cu îmbătrânirea, anumiți indivizi își pierd în mod progresiv masa musculară, lucru care contribuie nu doar la creșterea riscului de rupturi musculare, ci și la reducerea calității vieții.  Lipsa exercițiilor fizice sau alimentația necorespunzătoare sunt factori importanți care pot contribui la pierderea musculară legată de vârstă. Factorii genetici, mai puțin analizați anterior în relație cu pierderea masei musculare, joacă, de asemenea, un rol.
Un nou studiu, publicat în jurnalul eLife, sugerează că modificările legate de vârstă în ceea ce privește forța și mobilitatea musculară pot depinde de variațiile genetice ale unei enzime mitocondriale. În cadrul studiului, efectuat pe viermi rotunzi caenorhabditis elegans (C. elegans), cercetătorii au căutat variații genetice care contribuie la acumularea stresului oxidativ, un proces care poate provoca leziuni celulare în țesutul muscular. Descoperirile au indicat că variațiile unei gene numite ALH-6 au fost asociate cu stresul oxidativ. De-a lungul timpului, viermii cu variații ale genei ALH-6 au fost mai puțin capabili să se târască și să înoate.

Ulterior, cercetătorii au analizat datele dintr-un studiu efectuat pe oameni, care a inclus peste 36.000 de adulți din SUA în vârstă de minimum 50 de ani, pentru a vedea dacă variantele genetice din echivalentul uman al genei ALH-6, numită ALDH4A1, au fost, de asemenea, legate de schimbările de mobilitate legate de vârstă. Analizând un subset de participanți cu date genetice și măsurători de forță, cercetătorii au descoperit că adulții în vârstă cu anumite variații ale genei ALDH4A1 aveau viteze mai mici de mers și puterea mâinii redusă, pe măsură ce îmbătrâneau.

Descoperirile sugerează că variațiile genei ALH-6 sau ale echivalentului ALDH4A1 pot avea un impact asupra îmbătrânirii musculare și pot ajuta la prezicerea pierderii musculare la oameni, pe măsură ce aceștia îmbătrânesc. Rezultatele studiului oferă o potențială explicație pentru care anumiți indivizi rămân activi pe măsură ce îmbătrânesc, în timp ce alții ajung să se deplaseze cu dificultate. Variațiile genetice identificate în studiu pot fi evaluate în continuare pentru a identifica mecanismele specifice prin care indivizii își pierd mobilitatea în timp.

sursa: Science Daily
foto: Imagine microscopică a nematozilor (C. elegans) folosiți în studiu. Image credit: Villa, Sturh, Yen et al. (CC BY 4.0)