Vaccinul împotriva encefalitei de căpuşă

Encefalita de căpuşă este o boală virală transmisă de căpuşele din genul Ixodes, care afectează sistemul nervos central.

În Europa, prevalenţa encefalitei de căpuşă este de 3.000 de cazuri noi/an, iar la nivel global numărul de cazuri anuale noi este de 10.000-12.000. În România, zonele rurale din Transilvania şi din nord-vestul ţării sunt cele mai afectate. Cu toate acestea, prevalenţa encefalitei de căpuşă este scăzută, de numai 0,6%. Vârstnicii reprezintă categoria populaţională aflată la risc atât în ceea ce priveşte mortalitatea, cât şi sechelele neurologice.

Cu toate acestea, vaccinarea nu trebuie făcută decât persoanelor care se află la risc să contacteze această boală (cei care călătoresc în zonele endemice, fermierii, pădurarii, soldaţii).

Există două vaccinuri sintetizate împotriva subtipului viral european generator al encefalitei de căpuşă, în formă pentru adulţi şi pentru copii, sintetizate în Austria (FSME-IMMUN ® de 0,5 ml, respectiv 0,25 ml) şi Germania (Encepur ® pentru adulţi şi pentru copii). Acestea sunt vaccinuri inactivate. Conţin o suspensie de virus al encefalitei de căpuşă crescut pe celule embrionare de găină (ou embrionat) şi inactivate cu formaldehidă. Vaccinurile au fost distribuite şi puse spre vânzare în ţările în care endemia bolii este crescută: ţările din centrul şi nordul Europei şi în zona de Nord a Asiei. Noile formule disponibile ale acestor vaccinuri au fost introduse în 1999 pentru FSME-IMMUN ®, respectiv 2001 pentru Encepur ®. Din ce se cunoaşte până acum, ambele vaccinuri au potenţă similară.

Pentru subtipurile Orientului Îndepărtat (asiatic) şi siberian au fost sintetizate alte două vaccinuri, la rândul lor inactivate, fabricate în Federaţia Rusă.

Deşi există controverse în literatura de specialitate cu privire la imunitatea încrucişată pe care o pot oferi vaccinurile sintetizate în Europa împotriva subtipurilor siberian şi al Orientului Îndepărtat, Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că acestea induc imunitate pentru toate tipurile virale.

Protecţia pe care o oferă este sigură, însă se cunosc destul de puţine informaţii despre durata imunizării. [1], [2], [3]

Vaccinarea împotriva encefalitei de căpuşă la adulţi

Vaccinarea cu tipul de vaccin european presupune administrarea intramusculară, la nivelul braţului (muşchiul deltoid) a 3 doze din acest vaccin, după următoarea schemă: administrarea primei doze este urmată la 4-12 săptămâni de administrarea celei de-a doua doze, pentru ca a treia doză să fie făcută după circa 9-12 luni.

Vaccinul rusesc pentru subtipurile siberian şi al Orientului Îndepărtat implică, la rândul său, administrarea unei prime doze, urmată la 1-7 luni, de o doză suplimentară, pentru ca ultima dintre ele să fie administrată după 12 luni. Schema prezentată reprezintă varianta clasică de vaccinare. Există şi o variantă accelerată adresată celor care călătoresc în zonele endemice care implică, pentru ambele tipuri de vaccinuri, administrarea unei prime doze, urmată la 14 zile de o a doua doză şi, în final, cea de-a treia doză să fie făcută după 5-7 luni. O altă variantă de imunizare rapidă ar putea fi administrarea celei de-a doua doze după 7 zile de la prima doză şi cea de-a treia după 21 de zile.

Rapelurile

Rapelurile (revaccinările) pentru persoanele aflate în zonele de risc endemic sau pentru cele care călătoresc frecvent în astfel de areale se fac la intervale de 3-5 ani pentru vaccinul european şi 3 ani pentru cel rusesc. Există alte studii care demonstrează faptul că protecţia pe care o oferă o singură tranşă de vaccinare completă este de până în 8 ani.

Studiile epidemiologice au indicat că protecţia pe care o oferă vaccinurile se află în intervalul 95-100%. În Austria, ţară în care frecvenţa bolii este destul de ridicată şi unde aproximativ 85% din populaţie a fost vaccinată cu o doză sau mai mult de o doză din acest vaccin, s-a observat o reducere dramatică a infecţiilor. Chiar şi la cei care au efectuat vaccinări neregulate, rata de protecţie pare să fie mai mare de 90%. Astfel, concluziile studiului au fost acelea că în perioada 2000-2011, prin vaccinare au fost prevenite mai mult de 4000 de cazuri de encefalită de căpuşă.

Reacţiile adverse

Reacţiile adverse pe care le pot produce sunt destul de rare, uşoare şi tranzitorii. În afara durerii la locul injectării, înroşirea pielii şi edemaţierea zonei injectate, mai pot provoca: oboseală, greaţă, dureri musculare, alterarea stării generale şi uneori febră. În cazuri extrem de rare şi documentate momentan numai pe animalele de laborator au fost observate convulsii, nevrite, meningită sau encefalită.

Recomandări speciale

Recomandări speciale în privinţa vacinării trebuie făcute persoanelor care suferă de alergii la oricare dintre componentele vaccinului, în cazul celor cu imunosupresie (scăderea marcată a imunităţii) şi în sarcină sau lactaţie. Întrucât vaccinurile sunt realizate pe celule embrionare ale oului de găină, persoanele alergice la proteinele din ou trebuie monitorizate pentru a preîntâmpina declanşarea şocului anafilactic (acesta reprezintă o urgenţă medicală, deoarece poate determina decesul pacientului). La cei cu imunodepresie s-a sesizat o absenţă a răspunsului la vaccinare, iar riscul în sarcină şi alăptare nu a fost cuantificat, fapt pentru care medicul trebuie să pună în balanţă costurile şi beneficiile imunizării. În acelaşi timp, o altă contraindicaţie a revaccinării este apariţia reacţiilor adverse la dozele precedente.

În plus, în cazul persoanelor aflate la risc pentru contactarea bolii (persoane cu vârste mai mici de 60 de ani și expuse constant riscului de a fi mușcate de căpușe, unde variabilitatea scăderii titrului de anticorpi protectivi este destul de mare), se recomandă verificarea după 3 ani a titrului anticorpilor de tip IgG împotriva virusului encefalitei de căpuşă, testul specific folosit la ora actuală fiind testul pentru anticorpi IgG TBEV ELISA. [1], [3], [4]

Vaccinarea împotriva encefalitei de căpuşă la copii

Vaccinarea împotriva encefalitei de căpuşă la copii poate începe încă de la vârsta de un an. Vaccinul Encepur ®, forma pentru copii, se poate administra până la vârsta de 11 ani, iar FSME-IMMUN ® până la vârsta de 15 ani. Nu există diferenţe faţă de modul de administrare a vaccinului comporativ cu adulţii şi, de asemenea, nici în privinţa rapelurilor.

Efectele adverse ale vaccinării, dacă apar, sunt uşoare şi tranzitorii. În studiile clinice efectuate până acum, au fost observate: febră relativ frecvent la copiii foarte mici (1-2 ani) şi febră ocazională la copiii mai mari. Alături de acestea se mai pot constata agitaţie şi cefalee.

O observaţie trebuie făcută în privinţa vaccinului rusesc. S-a constatat că determină de multe ori febră înaltă şi reacţii alergice, motiv pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii nu-l recomandă celor cu vârste cuprinse între 1 şi 17 ani. Restul contraindicaţiilor sunt similare celor de la adulţi.

Rapelurile trebuie făcute tot după 3-5 ani la copiii aflaţi în zonele de risc, iar verificarea titrului de anticorpi protectivi realizându-se tot prin testele ELISA rapide. [2], [3]

Encefalita de căpuşă

Este o afecţiune produsă de virusul encefalitei de căpuşă, un Flavivirus transmis, de regulă, prin muşcătura de căpuşă. Acesta afectează sistemul nervos central. Există trei genotipuri principale: Central European, al Orientului Îndepărtat şi siberian. Virusul poate infecta atât vertebratele (rozătoare, vulpi, căprioare, câini, vaci, oi) cât şi artropodele (în special, căpuşele). Vectorii de transmitere a infecţiei sunt căpuşele din genul Ixodes: Ixodes ricinus şi Ixodes persulcatus. Virusul encefalitei de căpuşă endemice variază atât în funcţie de factorii climaterici din zonele de risc, cât şi în funcţie de factorii socio-economici locali (numărul de călători în aceste regiuni).

Persoanele la risc de dezvoltare a encefalitei de căpuşe sunt: cele care călătoresc în zonele endemice, fermierii, pădurarii, soldaţii. Călătorii pot fi infectaţi atunci când fac drumeţii, escaladează, campează în regiunile forestiere din aceste areale, în perioada aprilie-noiembrie.

Căpuşele din genul Ixodes prezintă patru stadii de evoluţie: ou, larvă, nimfă şi adult (mascul sau femelă). Căpuşele se pot infecta în orice moment al evoluţiei lor cu virusul encefalitei de căpuşă şi-l păstrează pe parcursul întregii lor vieţi. Muşcătura de căpuşă este principala cale de transmitere a infecţiei. O a doua modalitate, mai puţin frecventă, este prin consumul de lapte sau lactate nepasteurizate de la animalele muşcate şi posibil infectate (capre, oi, vaci).

 

 

Perioada de incubaţie a virusului este, în medie, de 7-14 zile. Este urmată de prima etapă a bolii (cu încărcătură virală mare) şi simptome nespecifice: febră, alterarea stării generale, dureri de cap, vomă. Aproximativ 20-30% dintre pacienţi dezvoltă şi un stadiu secundar al bolii, caracterizat prin neuroinvazie şi: meningită aseptică (în special la copii), encefalită, mielită, radiculită sau combinaţii ale acestora.

Confirmarea diagnosticului se stabileşte prin determinarea anticorpilor de tip IgM sau IgG împotriva virusului encefalitei de căpuşă în serul pacientului sau în lichidul cefalorahidian (prelevat prin puncţie lombară). Studiile au stabilit că un procent crescut dintre cei care au ajuns în stadiul secundar al bolii (neuroinvazie) au avut complicaţii de tipul sindroamelor postencefalitice, cu durată de luni sau ani şi caracterizate prin: astenie, dureri de cap severe, pierderi de memorie, tulburări de concentrare, depresie, tremor, afectarea auzului. De asemenea, s-a indicat faptul că varianta asiatică a virusului este mai agresivă decât cea europeană atât în privinţa sechelelor neurologice, cât şi în privinţa mortalităţii. [1], [3], [4]