Urinare cu întrerupere - e normal să faci pipi cu întreruperi?

Micțiunea este un proces fiziologic care se desfășoară în organism prin intermediul căreia are loc golirea vezicii urinare de urină.

Pot fi descrise numeroase tulburări micționale însoțite de durere pelvină severă și alte manifestări clinice. Una dintre aceste tulburări micționale este reprezentată de retenția urinară, care se caracterizează prin golirea incompletă a vezicii urinare în timpul actului micțional, urinare cu întreruperi sau încetarea procesului urinării.

Cu toate că retenția urinară poate fi întâlnită la ambele sexe, ea este mult mai frecvent înregistrată în rândul bărbaților.

În timp, prin golirea incompletă a vezicii urinare și prin reținerea de urină, retenția urinară poate duce la apariția infecțiilor de tract urinar sau a unei uropatii obstructive, prin creșterea presiunii intravezicale. [1], [2]

Cauze și factori de risc

Factorii cauzatori care duc la apariția retenției de urină sunt reprezentați de următoarele aspecte patologice:

• Afecțiuni ale prostatei (prostatită, adenom de prostată, neoplasm de prostată)
• Litiază renală
• Litiază ureterală
• Litiază uretrală
• Stricturi uretrale
• Administrarea anumitor medicamente (precum anticolinergice)
• Boala Parkinson
• Scleroza multiplă
• Vezica neurogenă, apărută frecvent în cazul bolnavilor cu diabet zaharat
• Intervențiile chirurgicale realizate în regiunea pelvină anterioară, care au avut ca efecte secundare denervarea vezicii urinare. [3], [4], [5]

Patogenie

Mecanismul patogenic care determină apariția retenției urinare este reprezentat de trei aspecte patologice:

• Scăderea contractilității musculaturii aflate în componența vezicii urinare
• Pierderea coordonării care trebuie să existe în mod normal între relaxarea sfincterului și contracția vezicii urinare (dissinergie detrusor-sfincter)
• Activarea combinată atât a procesului de contracție a musculaturii vezicale, cât și a procesului de relaxare sfincteriană. [1], [2]

Semne și simptome clinice

Retenția urinară poate determina apariția senzației de golire imperfectă a vezicii urinare, urinări frecvente în cantități reduse (polachiurie) și cu întreruperi (eliminarea fluxului urinar cu pauze), senzație de preaplin, incontinență cu necezitatea imperioasă de a urina, iar în stadiile avansate încetarea urinării.

Retenția urinară poate fi însoțită de alte manifestări clinice specifice, precum durere abdominală și pelvină și distensie abdominală.

În continuare, vom prezenta cele mai frecvente afecțiuni care pot duce la apariția retenției urinare și tabloul clinic care le caracterizează:

Prostatite

Prostatitele sunt boli infecțioase sau inflamatorii ale prostatei, acute sau cronice, determinate de diferiți agenți patogeni (cei mai frecvenți fiind reprezentați de Colibacil, gonococ, proteus și stafilococ).

Din punct de vedere clinic, prostatitele se carcaterizează prin febră 39-40 grade Celsius, frisoane, cefalee, polachiurie, arsuri micționale, disurie, retenție urinară, dureri micționale și intermicționale, hematuie, scurgere uretrală matinală, hemospermie, ejaculare dureroasă și dureri post-ejaculatorii.

Adenom de prostată

Adenomul de prostată, sau hipertrofia benignă a prostatei, este o afecțiune banignă a prostatei caracterizată prin creșterea în dimensiuni a prostatei odată cu înaintarea în vârstă. Conform studiilor efectuate pe acest subiect, după cataractă, adenomul de prostată este a doua cea mai frecventă afecțiune întâlnită în rândul bărbaților. Boala se dezvoltă în zonele mai puțin rezistente ale prostatei, precum zona localizată în vecinătatea colului vezical sau a rectului.

Tabloul clinic specific bolii este caracterizat de două categorii de manifestări clinice: simptome de evacuare a urinei și simptome de stocare a urinei. Simptomele de evacuare a urinei sunt reprezentate de jet urinar slab proiectat, disurie inițială sau de așteptare, incontinență urinară prin prea plin, derularea actului micțional cu ajutorul unui efort abdominal, întreruperi frecvente de urinare, senzația de golire incompletă a vezicii urinare și retenție urinară. Siptomele de stocare a urinei sunt reprezentate de urgență micțională însoțită sau nu de incontinență urinară, polachiurie diurnă și nocturnă, eliminarea unor cantități reduse de urină la fiecare act micțional, dureri pelvine și perineale, distensie abdominală.

Cancer de prostată

Cancerul de prostată este o afecțiune neoplazică caracterizată prin dezvoltarea unei tumori maligne la nivelul prostatei, deseori reprezentată de un adenocarcinom.

Din punct de vedere clinic, cancerul de prostată se caracterizează prin disurie, polachiurie, nevoia imperioasă de a urina, retenție urinară, hematurie, dureri perineale, diaree gleroasă, tenesme rectale, senzații falsa de defecare și alte manifestări clinice cauzate de metastazele care pot apărea (dureri osoase în cadrul metastazelor osoase, tuse, hemoptizie, dispnee și dureri toracice în cadrul metastazelor pulmonare, ocluzie intestinală apărută în cadrul metatsazelor digestive, prin sindromul de compresiune existent la acel nivel, manifestări neurologice în cazul metastazelor cerebrale, etc.).

Litiază reno-ureterală

Litiaza reno-ureterală este o afecțiune renală caracterizată prin apariția la nivelul rinichilor (calice, bazinet) sau la nivelul ureterelora unor formațiuni solide (calculi), formate din substanțele organice sau anorganice eliminate prin urină.

Din punct de vedere clinic, litiaza reno-ureterală se caracterizează prin durere lombară unilaterală paroxistică, instalată brusc, care iradiază în regiunea descendentă anterioară și infrioară, fără poziție antalgică (colică nefretică sau nefralgie), hematurie, infecție urinară, nefromegalie, retenție urinară, meteorism, grețuri, vărsături, astenie fizică și psihică, inapetență, alterarea stării generale, scădere ponderală, anxietate, agitație psiho-motorie.

Litiază vezicală

Litiaza vezicală este reprezentată de formarea calculilor urinari la nivelul vezicii urinare sau a uretrei.

Din punct de vedere clinic, litiaza vezicală se caracterizează prin durere localizată în hipogastru, disurie, emisia de urină tulbure (piurie), micțiune întreruptă, hemature care apare sau se agravează în timpul efortului, polachiurie, retenție completă de urină.

Vezică neurogenă

Vezica neurogenă este o difuncție a vezicii urinare apărută pe fondul unei tulburări neurologice, carcaterizată din punct de vedere clinic prin incontinență urinară prin prea plin, disfuncție erectilă la bărbați, urinare frecventă, urinare cu întrerupere, nevoia imperioasă de a urina, nicturie, paralizie spastică.

Scleroză multiplă

Scleroza multiplă este o afecțiune neurologică inflamatorie caracterizată prin deteriorarea tecilor izolatoare (elemente celulare) aflate în componența celulelor nervoase aflate în creier și al nivelul măduvei spinării.

Din punct de vedere clinic, boala se caracterizează prin parestezii, amorțeli, pierderea sau modificarea sensibilității, slăbiciune musculară, spasme musculare, reflexe accentuate, tulburări de echilibru, tulburări de coordonare a mișcărilor, amețeli, tremurături, vedere dublă, vedere încețoșată, nistagmus, tulburări de vorbire, disfagie, dureri acute sau cronice, fatigabilitate intsabilitate emoțională, depresie, probleme de gândire, afectarea vezicii urinare (uinare frecventă și întreruptă).

Parkinson

Boala Parkinson este o afecțiune neurologică degenerativă reprezentată de pierderea progresivă a controlului muscular.

Din punct de vedere clinic, boala Parkinson se caracterizează prin tulburări de mers, cifoză, scris mic și aglomerat, tremurături ale extremităților, tulburări de echilibru, bradikinezie, oboseală, tulburări de somn, confuzie, demență, tulburări de memorie, constipație, tremor de repaus, rigiditate musculară, tulburări de coordonare a mișcării, atitudine „înghețată”, exces de salivație, dificultăți de înghițire, transpirații excesive, anxietate, depresie, tulburări urinare (urinări frecvente, cu întreruperi). [1], [2], [3], [4], [5]

Diagnostic. Investigații

Diagnosticul retenției urinare se pune pe baza simptometologiei clinice descrise mai sus și pe baza cateterismului vezical postgolire, care în cazul retenției urinare poate indica prezența mai mult de 100 mL de urină la nivelul vezicii urinare rămasă în urma actului micțional.

De asemenea, se recomandă efectuarea unei serii de investigații paraclinice, precum analize de sânge (determinarea fosfatazei alcaline, determinarea PSA), analiza urinei, urografie, ecografie abdomino-pelvină, examen citobacteriologic urinar, spermocultură, ultrasonografie, cistografie, cistoscopie, testare urodinamică, pentru identificarea afecțiunii de bază care a dus la apariția retenției urinare. [1], [2]

Tratament

Tratamentul retenției urinare constă în corectarea bolii de fond care a dus la apariția acesteia. În cazul retenției urinare acute se recomandă cateterizare uretrală.

Tratamentul administrat în cazul prostatitelor constă în administrarea de antibiotice (precum Eritromicină, Ciprofloxacin, Norfloxacin, Trimetoprin-Sulfametoxazol) în funcție de agentul patogen implicat, pentru combaterea acestuia, administrarea medicamentelor alfa-blocante (Prazosin, Terazosin, Ergoceps) pentru ameliorarea dsuriei și a celorlalte simptome urinare și antiinflamatoare, pentru ameliorarea inflamației locale.

Tratamentul adenomului de prostată poate fi medicamentos sau chirurgical. Tratamentul medicamentos presupune administrarea de alfa-blocante (Terazosin, Prazosin, Tamsulosin, Alfuzosin, Ergotamină, Silodosin, Doxazosin) și medicamente cu acțiune de suprimare androgenică precum inhibitori de 5-alfa reductază, analogi de LH-RH (Leuprolid, Goserelin acetat, Dipherelin, Buserelin), antiandrogenice (Flutamidă). Fitoterapia cu vitamina E și ceaiul de urzică pot fi utile ca tratamente adjuvante. Tratamentul chcirurgical al adenomului de prostată constă în adenectomie perineală, transvezicală sau retropubică, rezecție transuretrală a adenomului sau incizia transuretrală a prostatei.

Tratamentul administrat în cazul neoplasmului de prostată poate fi medicamentos, chirurgical sau prin radioterapie. Tratamentul medicamentos constă în administrarea de hormoni estrogeni (precum Dietilstilbestrol, Sintofolin sau Etinilestradiol), analogi LH-RH (Leuprolid, Buserelin, Dipherelin, Goserelin acetat), antagoniști LH-RH (precum Degarelix), anti-androgenice non-estrogenice (Androcur, Nilutamid, Flutamidă, Finasterid, Casodex, Episterid) și alte tratamente hormonale (precum Ketoconazol, Extramustin). Dintre citostaticele administrate în cadrul neoplasmului de prostată amintim Ciclofosfamida și Estracytul. Tratamentul chirurgical administrat în cadrul neoplasmului de prostată este reprezentat de prostatectomie (îndepărtarea pe cale chirurgicală a prostatei). În formele avansate de boală, cu multiple diseminări, este accesibilă intervenția chirurgicală paleativă care presupune rezecția, pe cale endoscopică, a țesutului tumoral prostatic.

Tratamentul litiazei reno-ureterale constă în îndepărtarea calculilor de la nivelul arborelui urinar prin tratament chemolitic (extracorporeal shock wave lithotripsy - ESWL), tehnici endourologice (ureteroscopia retrogradă, nefrolitotomia percutană), prin intervenție chirurgicală laparoscopică sau deschisă (pe cale clasică). Ameliorarea colicii renale se poate realiza prin administrarea de antiinflamatoare nonsteroidiene (Ibuprofen), antispastice (No-Spa) și antialgice (Algocalmin). Ameliorarea tulburărilor urinare care însoțesc colica renală în cadrul litiazei reno-ureterale constă în administrarea de alfa-blocante (Prazosin, Terazosin, Doxazosin, etc.).

Tratamentul litizei vezicale presupune îndepărtarea calculilor de la nivelul vezicii urinare sau a uretrei prin intervenție chirurgicală endoscopică (litotriție ultrasonică, cu laser sau electrohidraulică) sau deschisă (pe cale clasică).

Tratamentul administrat în cazul vezicii neurogene constă în cateterizare sau prin măsuri de declanșare a urinării pe cale chirurgicală (sfincterotomie, rizotomie sacrală, etc.).

Tratamentul sclerozei multiple constă în administrarea perfuziilor intravenoase cu corticosteroizi (Metilprednisolon), plasmafereză, interferon beta-1a, interferonbeta-1b, dimetil fumarat, Natalizumab, Glatiramer acetat, Fingolimod, Mitoxantronă, Teriflunomidă.

Tratamentul administrat în cadrul bolii Parkinson este simptomatic și chirurgical. Tratamentul simptomatic presupune administrarea de dopaminergice (precum levodopa) și non-dopaminergice. Tratamentul chirurgical constă în palidotomie unilaterală și implantarea de stimulator (stimulare palidală, stimulare talamică, stimulare subtalamică, etc.). Kinetoterapia și ortofonia pot fi, de asemenea, utile ca tratamente adjuvante. [1], [2], [3], [4], [5]