Tulburările de somn cresc riscul unui accident vascular cerebral (meta-analiză)

©

Autor:

Tulburările de somn cresc riscul unui accident vascular cerebral (meta-analiză)
Riscul de a suferi un accident vascular cerebral este mai mare în cazul în care persoana se confruntă cu tulburări ale somnului, iar recuperarea este de obicei îngreunată. Aceasta este concluzia unei meta-analize desfășurată de o echipă de cercetători de la Universitatea din Essen, Germania, ale cărei rezultate au fost publicate în jurnalul științific Neurology.

Pentru că studiile anterioare indicaseră o corelație între problemele asociate somnului și accidentul vascular cerebral, autorii au realizat această meta-analiză pentru a investiga mai amănunțit legătura. 29 de studii au fost analizate, în care tulburări ale somnului, precum insomnia sau apneea obstructivă de somn erau asociate cu accidentul vascular cerebral și recuperarea ulterioară, cu un număr total de 2343 de pacienți cu istoric de accident vascular cerebral.

Rezultatele au indicat că tulburările de somn cauzate de respirație (cum este apneea obstructivă de somn, în care respirația se oprește și revine de mai multe ori în timpul somnului) erau prezente la:

Mulți dintre pacienți au avut tulburările de somn cauzate de respirație înainte de a avea un accident vascular cerebral, ceea ce sugerează că acestea cresc riscul de accident vascular cerebral. Cele mai severe au fost înainte de accidentul cerebral ischemic și hemoragic și au persistat și pe durata recuperării.

Tulburările de adormire-trezire, precum insomnia, hipersomnia sau sindromul picioarelor neliniștite cresc de asemenea riscul de accident vascular cerebral, însă dovezile oferite de studii nu sunt la fel de puternice ca în cazul tulburărilor de somn cauzate de respirație.

O posibilă explicație pentru care aceste tulburări îngreunează recuperarea este că somnul susține procesele de neuroplasticitate, necesare pentru recuperarea de după accidentul vascular, iar dacă somnul este afectat, impactul este și asupra neuroplasticității.

Pe baza acestor rezultate, cercetătorii consideră că pacienții ar trebui monitorizați pentru tulburări de somn după un accident vascular cerebral, administrarea unui tratament pentru a le ameliora putând susține recuperarea.

Sursa: Medical News Today

Data actualizare: 04-08-2016 | creare: 04-08-2016 | Vizite: 4504
Bibliografie
Sleep disorders increase stroke risk, harm recovery, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/312099.php
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Poziții de somn în sarcină
  • Somnul la vârsta a treia
  • Când să chemi ambulanța (apelul 112)
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum