Ticurile la copil

Ticurile sunt mișcări bruște și repetitive sau sunete necontrolate care apar în mod spontan, pe fondul unui complex proces neurobiologic. Ticurile la copil sunt un fenomen comun și, în majoritatea cazurilor, nu reprezintă o problemă gravă. Cu toate acestea, pentru părinți și copii, gestionarea și înțelegerea ticurilor pot fi provocatoare. Cu sprijinul adecvat, copiii pot învăța să gestioneze ticurile, pentru ca ele să nu le afecteze dezvoltarea sau relațiile cu alți copii sau cu persoanele adulte. (1, 2, 3)

Ce sunt ticurile?

Ticurile sunt comportamente repetitive și involuntare, care pot apărea la copii și adulți. Există două tipuri principale de ticuri:

• ticuri motorii (implică mișcări fizice involuntare, precum clipitul frecvent din ochi sau scuturarea corpului);
• ticuri vocale (implică sunete necontrolate, cum ar fi tusea, sforăitul, sau chiar emiterea unor cuvinte sau sunete vulgare sau inadecvate).

Ticurile pot fi simple sau complexe. De exemplu, un tic motor simplu ar putea fi doar o simplă scuturare a capului, în timp ce un tic motor complex ar putea implica o serie de mișcări complexe, cum ar fi atingerea nasului în mod repetat Ticurile vocale pot fi, de asemenea, simple sau complexe. Un copil ar putea să producă sunete simple, precum un bâzâit, sau sunete complexe, cum ar fi să repete cuvinte sau fraze. (2, 3)

Baza neurobiologică a ticurilor

S-a constatat că în dezvoltarea ticurilor, interacțiunea dintre mai multe zone ale creierului joacă un rol crucial. Printre acestea se numără:

• girusul cingular anterior (parte a creierului implicată în controlul mișcărilor și procesarea emoțiilor);
• globus pallidus și nucleele talamice (regiuni implicate în controlul mișcărilor voluntare);
• cortexul prefrontal (parte a creierului asociată cu planificarea și controlul comportamentului).

Anomaliile în cortexul prefrontal pot contribui la manifestarea ticurilor vocale sau a ticurilor complexe, care implică rostirea în mod repetat a unor cuvinte sau fraze. Pe de altă parte, anomaliile în girusul cingular anterior, globus pallidus sau în nucleele talamice pot contribui la apariția ticurilor motorii. De asemenea, s-a observat că dezechilibrele chimice ale neurotransmițătorilor din creier, cum ar fi dopamina și serotonină, pot juca un rol în apariția ticurilor. Neurotransmițători influențează comunicarea între neuroni și pot afecta modul în care funcționează circuitul neuronal responsabil de controlul mișcărilor. (1, 4, 5)

Cauze și factori de declanșare

Cauza exactă a ticurilor nu este cunoscută, dar cercetările sugerează că există o componentă genetică puternică în dezvoltarea lor. Mai mulți factori pot contribui la apariția sau exacerbarea ticurilor la copii, inclusiv:

• factorii genetici (dacă unul sau ambii părinți au avut ticuri sau tulburări asociate, este mai probabil ca un copil să dezvolte ticuri);
• stresul și anxietatea (situațiile stresante sau anxietatea pot agrava ticurile la copii sau pot duce chiar la apariția lor);
• infecții streptococice (exista o asociere între infecțiile streptococice și tulburarea obsesiv-compulsivă sau sindromul Gilles de la Tourette, care implică ticuri);

În plus, unele tulburări medicale sau psihiatrice, precum ADHD sau sindromul Gilles de la Tourette, pot fi asociate cu apariția ticurilor. De asemenea, anumite substanțe, cum ar fi cofeina sau medicamentele stimulante, pot agrava ticurile la unii copii. (1, 2, 4, 5)

Cum se manifestă ticurile la copil?

Ticurile pot varia în severitate și pot să se manifeste în diferite moduri. Unii copii pot avea doar un tic motor sau vocal simplu, în timp ce alții pot avea mai multe ticuri și pot combina ticuri motorii și vocale. Ticurile pot avea un caracter fluctuant, ceea ce înseamnă că pot apărea și dispărea pe parcursul zilei sau în funcție de nivelul de stres. Deși ticurile nu sunt neapărat dureroase pentru copii, ele pot fi stânjenitoare sau incomode, mai ales dacă atrag atenția celor din jur sau afectează calitatea vieții copilului. (1, 2)

Cum puteți să gestionați ticurile la copil?

Pentru părinți, gestionarea ticurilor la copii poate fi o provocare. Este important să țineți cont de câteva aspecte cheie:

• înțelegeți și recunoașteți ticurile (primul pas este să înțelegeți că ticurile sunt involuntare și că nu le poate controla copilul);
• sprijiniți copiii să își exprime emoțiile;
• ajutați copilul să evite situațiile stresante;
• consultați un medic.

În unele cazuri, consilierea psihologică poate fi benefică pentru copii cu ticuri, mai ales dacă ticurile sunt severe sau afectează viața lor de zi cu zi. Terapeuții pot ajuta copiii să înțeleagă și să gestioneze ticurile și să dezvolte strategii de adaptare. (1, 2, 6, 7)

Când este recomandată consultarea medicului

În majoritatea cazurilor, ticurile la copil sunt tranzitorii și nu necesită tratament medical. Cu toate acestea, există situații în care este necesar să se consulte medicul. Se recomandă efectuarea unui control medical dacă ticurile sunt severe și afectează în mod semnificativ viața de zi cu zi a copilului sau dacă ticurile persistă pe o perioadă mai lungă de timp. De asemenea, consultarea medicului se recomandă atunci când apar și alte simptome asociate, cum ar fi schimbări bruște de comportament sau probleme de sănătate mintală. (3, 8, 9)