Terapia pe bază de antioxidanți reduce riscul atacului de cord și a accidentului vascular cerebral
©
Autor: Vasiliu Alina
Un nou studiu publicat în Journal of the American College of Cardiology a descoperit că anumiți antioxidanți pot reduce probabilitatea sau riscul unui al doilea atac de cord sau accident vascular cerebral.
Studiul realizat pe șoareci a arătat că atacurile miocardice au determinat celulele inflamatorii și trombocitele să se lipească mai ușor de căptușeala interioară a arterelor din întreg corpul și, în special, acolo unde a existat deja placă.
Ca rezultat, aceste celule lipicioase au determinat placa să devină instabilă și să contribuie la cheagurile de sânge care au condus la un alt atac de cord sau accident vascular cerebral.
Dar studiul a descoperit că tratarea șoarecilor care suferiseră atacuri de cord sau accident vascular cerebral cu un antioxidant, denumit apocynin, care are rolul de a atenua răspunsul inflamator, a reușit să reducă predispoziția de a dezvolta din nou aceste afecțiuni.
Cercetătorii studiază în continuare modul în care lipirea relativă a arterelor influențează riscul de atac de cord și de accidente vasculare cerebrale și, de asemenea, evaluează efectele unor noi terapii, în afara antioxidanților.
Sursa: Science Daily

Data actualizare: 22-09-2019 | creare: 11-09-2018 | Vizite: 1122
Bibliografie
Antioxidant reduces risk for second heart attack, stroke. Url: https://www.sciencedaily.com/releases/2018/09/180904164639.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Descoperirea unui nou tip de celule vasculare poate deschide calea pentru noi strategii de tratament a bolilor cardiovasculare
- Inteligența artificială - șanse mai mari de a prezice riscul de deces din cauze cardiovasculare
- Consumul de legume verzi poate contribui la menținerea sănătății inimii
- Senzorul flexibil cu durată lungă de viață pentru monitorizarea inimii
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni