Terapia cu aspirină, ineficientă împotriva complicațiilor cardiovasculare la pacienții cu boală coronariană non-obstructivă

©

Autor:

Terapia cu aspirină, ineficientă împotriva complicațiilor cardiovasculare la pacienții cu boală coronariană non-obstructivă
Administrarea de aspirină, în detrimentul medicamentelor pe bază de statine, pentru boala  coronariană non-obstructivă nu reduce evenimentele cardiovasculare majore, potrivit unui studiu publicat în revista Radiology: Cardiothoracic Imaging.
Pentru studiu, cercetătorii au folosit date din registrul CONFIRM, o bază de date internațională care cuprinde pacienți care au fost supuși Angiocoronarografiei CT (CCTA), un test imagistic care ajută la detectarea plăcii de aterom pe arterele coronariene, principala cauză a bolii coronariene.

Cercetătorii au selectat peste 6.300 de pacienți cu vârsta medie de 56 de ani, dintre care 52% bărbați, care nu aveau nicio placă coronariană detectabilă sau care sufereau de boala coronariană non-obstructivă. Pacienții au fost urmăriți pe o perioadă medie de 5,7 ani.

Utilizarea aspirinei sau a statinelor a fost documentată pentru ambele grupuri. La persoanele cu boală coronariană non-obstructivă, terapia cu aspirină nu a fost asociată cu o reducere a evenimentelor cardiovasculare adverse majore. Alternativ, utilizarea medicamentelor din clasa statinelor a fost asociată cu o reducere semnificativă a evenimentelor cardiovasculare, inclusiv a atacului de cord.

„Deși studiul este unul observațional, descoperirile pun sub semnul întrebării valoarea inițierii terapiei cu aspirină în urma diagnosticului de boală coronariană non-obstructivă pe o angiografie CT coronariană”, a declarat autorul studiului, Jonathan Leipsic, profesor la Universitatea British Columbia din Vancouver.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 04-05-2022 | creare: 04-05-2022 | Vizite: 387
Bibliografie
Aspirin does not cut risk in non-obstructive coronary artery disease, study finds, https://www.sciencedaily.com/releases/2022/04/220428103941.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Aspirina ar putea scădea riscul general de cancer
  • O nouă metodă ultrasonografică pentru evaluarea mai precisă a sănătății inimii
  • Turele de noapte, factor de risc pentru bolile coronariene
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum