Stilurile de învățare

Stilurile de învăţare au la bază înclinaţia fiecărui om de a folosi diferite strategii sau tehnici pentru o asimilare mai eficientă şi mai uşoară a cunoştinţelor.

Stilurile de învăţare îşi găsesc sursa în percepţii și determină însuşirea unor metode prin care persoanele extrag informaţii din mediul înconjurător prin intermediul unuia dintre cele cinci simţuri.

Clasificarea stilurilor de învăţare are în vedere teoria multiplelor tipuri de inteligenţă şi a antrenării acestora, în funcţie de abilitatea intelectuală a fiecăruia. În cartea sa Frames of Mind: the Theory of Multiple Inteligences, din 1993, psihologul Howard Gardner a propus o teorie despre natura inteligenţei, punând accent pe faptul că aceasta nu este un construct unidimensional, ci o serie de inteligenţe diferite şi independente.

Teoria lui Gardner sugerează eficientizarea procesului de cunoaştere, atrăgând atenţia asupra faptului că un rol decisiv în îmbunătăţirea sistemului educaţional îl are recunoaşterea şi valorificarea aptitudinilor şi intereselor elevilor. De asemenea, el accentuează faptul că diferenţele individuale dintre elevi se regăsesc în diferitele tipuri de învăţare.

Cele şapte stiluri sunt:

1. Stilul verbal/lingvistic

Acest stil constă în capacitatea de a folosi eficient cuvintele, atât în registrul oral, cât şi în cel scris. Acesta implică utilizarea materialelor scrise ca bază a predării şi este caracterizat de:

• uşurinţa de a reţine ideile prezentate în scris;
• tendinţa de a lua notiţe în timpul învăţării;
• plăcerea de a citi cărţi, jurnale, reviste;
• bună memorie pentru nume, locuri, date;
• uşurinţa de a face analize metalingvistice.

Pentru a facilita acest timp de învăţare, se recomandă:

• ţinerea unui jurnal personal;
• lectura;
• scrierea de povestiri, jocuri de cuvinte, relatarea în scris a evenimentelor.

Dezavantaje:

• interacţiune redusă cu cei din jur;
• greutate în urmărirea discuţiilor sau predărilor orale;

2. Stilul auditiv

Stilul de învățare auditiv priveşte capacitatea persoanei de a răspunde emoţional la stimuli auditivi. Pentru învăţare se recomandă utilizarea materialelor audio şi este caracterizat de:

• uşurinţa de a reţine ideile prezentate verbal;
• capacitatea de a recunoaşte şi reproduce sunete;
• aprecierea structurii muzicalităţii şi a ritmului;

Pentru a facilita acest timp de învăţare, se recomandă:

• ascultarea casetelor audio;
• participarea la dialoguri, piese de teatru, echipe de dezbateri;
• învăţarea unui instrument muzical;

Dezavantaj:

• dificultatea de a sintetiza informaţia scrisă;

3. Stilul vizual/spaţial

Acest stil de învățare are la bază capacitatea de a percepe formele, spaţiul, culorile şi relaţiile dintre acestea. În predare este necesară utilizarea materialelor video sau cu imagini şi este caracterizat de:

• uşurinţa de a reţine ideile prezentate prin intermediul imaginilor;
• imaginaţie bogată, plăcerea urmăririi descrierilor;
• formarea imginilor mentale, uşurinţa vizualizării;
• recunoaşterea obiectelor în spaţiu, perceperea corectă a perspectivei:
• talent la desen, reprezentări grafice, pictură, sculptură.

Pentru a facilita acest tip de învăţare se recomandă:

• vizionarea de filme, prezentări de imagini sau de tip Power-Point, scheme grafice, cărţi ilustrate;
• vizite la muzeu;
• desen, proiectare.

Dezavantaj:

• atenţie diminuată în timpul lecturii sau prelegerilor;

4. Stilul tactil

Stilul de învățare tactil presupune învăţarea prin atingere, prin lucrul direct cu materialele, cu accent mai slab pe învăţarea teoretică. Acesta este caracterizat de:

• asimilarea cunoştinţelor prin atingere;
• abilităţi artistice şi de construcţie;
• plăcere în a asocia cuvinte cu fotografii;

Pentru a facilita acest tip de învăţare se recomandă:

• studiul într-un mediu care permite cunoaşterea prin atingere;
• confecţionare de obiecte, realizarea proiectelor, machetelor.
• realizarea de modelaje şi colaje.

Dezavantaje:

• pierderea atenţiei în timpul lecturii;
• dificultate de a urmări discursurile orale.

5. Stilul interactiv

Acest stil de învățare implică deprinderi de comunicare verbală şi nonverbală, capacitatea de rezolvare a conflictelor şi de a analiza şi evalua cu rapiditate stările celor cu care comunică. Presupune învăţarea prin verbalizare şi este caracterizat de:

• uşurinţa de a învăţa prin intermediul verbalizării;
• talent în recitare sau relatare;
• preferinţa de a discuta, dezbate, prezenta;
• bun discurs oratorial, dezinvoltură, comunicare eficientă;
• capacitate de a lucra în echipă.

Pentru a facilita acest tip de învăţare se recomandă:

• implicarea în seminarii, dezbateri;
• realizarea unor prezentări orale;
• teste de tip întrebare-răspuns;
• lucru în echipă.

Dezavantaje:

• lipsa de concentrare în lectură;
• dificultăţi de asimilare în momentul în care discuţia este monopolizată de altă persoană.

6. Stilul corporal/kinestezic

Stilul corporal/kinestezic se bazează pe inteligenţa corporală, pe capacitatea de a manevra obiecte şi de a interpreta mişcările şi gesturile. Obţinerea coordonării şi a armoniei dintre trup şi minte presupune învăţarea prin mişcare corporală şi este caracterizat de:

• plăcere în manipularea obiectelor;
• asimilarea informaţiei cu ajutorul mişcării;
• folosirea gesticulaţiei, limbajului trupului;
• realizarea unei legături între corp şi minte.

Pentru a facilita acest tip de învăţare se recomandă:

• activităţile fizice precum sportul, dansul;
• actoria, jocuri de rol;
• activităţi meşteşugăreşti.

Dezavantaje:

• dificultate de concentrare în momentul ascultării sau lecturii.
• pierderea atenţiei în timpul prezentărilor audio-vizuale;

7. Stilul olfactiv

Acest stil de învățare implică realizarea asocierilor dintre miros sau gust şi o anumită experienţă. Presupune învăţarea prin simţurile olfactiv şi gustativ şi este caracterizat de:

• asimilarea cunoştinţelor prin intermediul mirosului sau gustului;
• asocierea unui miros sau gust cu o experienţă anterioară;
• capacitatea de a recunoaşte cu uşurinţă un miros;
• asocierea dintre informaţia obţinută şi un anume parfum.

Pentru a facilita acest tip de învăţare se recomandă:

• stabilirea de legături între informaţie şi un numit miros sau gust.

Dezavantaje:

• este mai greu accesibil, nefiind stimulat în cadrul şcolilor;
• nu poate fi realizat în orice mediu sau circumstanţe.

Importanţa cunoaşterii propriului stil de învăţare

Înclinaţia pe care o manifestă o persoană către un anumit stil de învăţare poate avea la bază mediul în care a crescut sau experienţele anterioare de viaţă. În funcţie de aceşti factori externi, elevul îşi poate dezvolta aptitudini specifice unui anumit stil; de asemenea, este posibilă realizarea unei combinaţii de stiluri care favorizează şi completează cunoaşterea. Pe parcursul vieţii, un stil de învăţare poate evolua şi se poate modifica sub influenţa contextului care determină învăţarea.

Este evident faptul că stilul de învăţare al unei persoane este determinat de abilităţile sale intelectuale şi de aceea cunoaşterea propriului stil este deosebit de important. Descoperirea unor tehnici adecvate de asimilare a cunoştinţelor, a unor metode de învăţare fără dificultăţi, sporeşte eficienţa lucrului, are efecte pozitive asupra volumului de informaţii acumulat şi, de asemenea, contribuie substanţial la îmbunătăţirea performanţelor.

Printre cele mai des întâlnite stiluri de învăţare sunt cel verbal, vizual şi interactiv, acestea fiind cultivate şi în cadrul şcolilor. Mai puţin utilizate sunt cel kinestezic şi olfactiv, din cauza faptului că aceste stiluri necesită un mediu specific.