Sindromul persoanei rigide și tulburările asociate - diagnostic, mecanisme și terapii

Sindromul persoanei rigide este o tulburare autoimună rară, caracterizată prin rigiditate musculară și spasme, asociată cu niveluri ridicate de anticorpi împotriva acidului glutamic decarboxilazic (GAD), afectând căile GABAergice și conducând la hiperexcitabilitate neuronală. Rigiditatea musculară afectează în principal mușchii axiali și proximali, și spasme musculare dureroase, care pot fi declanșate de stres emoțional sau stimuli bruști. Aceste caracteristici pot duce la dezvoltarea unor fobii specifice legate de activități cotidiene sau profesionale, influențând semnificativ calitatea vieții pacienților.
Într-un studiu recent publicat în Nature Reviews Neurology, Marinos C. Dalakas de la Departamentul de Neurologie al Universității Thomas Jefferson a abordat provocările diagnostice, patofiziologia și intervențiile terapeutice în sindromul persoanei rigide și tulburările asociate spectrului de anticorpi împotriva acidului glutamic decarboxilazic.

Factorii autoimuni, inclusiv anticorpii GAD care perturbă producția de GABA, joacă un rol crucial în patogeneza sindromului persoanei rigide. În ciuda cercetărilor extinse, rolul exact al anticorpilor GAD rămâne complex, cu sugestii că aceștia pot reflecta mai degrabă o deregulare imunitară largă decât să fie direct patogeni.

Diagnosticarea sindromului persoanei rigide este dificilă din cauza rarității și suprapunerii simptomelor cu alte tulburări neurologice. Diagnosticul se bazează pe identificarea caracteristicilor clinice specifice și confirmarea prezenței anticorpilor GAD în ser, dar este complicat de titrurile scăzute de anticorpi care pot induce în eroare.

Strategiile terapeutice se concentrează pe ameliorarea inhibiției GABAergice prin utilizarea agonistilor receptorilor GABA și pe abordarea procesului autoimun prin imunoterapii. Tratamentul standard implică utilizarea imunoglobulinei intravenoase, și terapii care epuizează celulele B, cum ar fi rituximabul, însă eficacitatea acestora poate varia.

Cercetările recente explorează terapii noi, precum transplantul autolog de celule stem hematopoietice și terapia cu celule T CAR direcționate împotriva CD19, în cazurile refractare. Aceste abordări vizează o țintire mai eficientă a procesului autoimun subiacent.

În concluzie, sindromul persoanei rigide este o condiție distinctă în cadrul tulburărilor spectrului de anticorpi GAD, marcându-se prin particularități imunologice specifice și provocări terapeutice semnificative. Managementul eficient necesită o înțelegere aprofundată a patogenezei și dezvoltarea continuă a terapiilor țintite.

sursa: News Medical