Semaglutida îmbunătățește controlul glicemic prin administrarea automată a insulinei

Tratamentul cu sistem automatizat de livrare a insulinei reprezintă cea mai avansată formă de terapie cu insulină pentru diabetul de tip 1. Acest sistem combină monitorizarea continuă a glicemiei, pompa de insulină și un algoritm care ajustează automat dozele de insulină în funcție de valorile glicemiei. Beneficiile acestuia constau în reducerea hemoglobinei glicate (HbA1c) și în creșterea timpului petrecut în intervalul țintă al glicemiei (3,9–10,0 milimoli pe litru). Totuși, în studiile ample care au evaluat aceste sisteme, 34–53% dintre participanți nu au atins obiectivul de HbA1c mai mică de 7%, în principal din cauza controlului postprandial suboptimal. În plus, creșterea prevalenței obezității în diabetul de tip 1 complică și mai mult gestionarea glicemiei și este asociată cu risc vascular crescut.
Semaglutida, un agonist al receptorului GLP-1, administrat o dată pe săptămână subcutanat, a demonstrat beneficii glicemice, de scădere în greutate și cardiovasculare la persoanele cu sau fără diabet de tip 2. Date retrospective despre utilizarea semaglutidei în afara indicației oficiale la persoane cu diabet de tip 1 sugerează potențiale avantaje privind scăderea hemoglobinei glicate, reducerea greutății și diminuarea necesarului de insulină. Astfel, obiectivul studiului desfășurat la Institutul de Cercetare al Centrului de Sănătate al Universității McGill din Montreal a fost să evalueze dacă semaglutida, comparativ cu placebo, îmbunătățește controlul glicemic și alți parametri clinici la persoanele cu diabet de tip 1 aflate pe sistem automatizat de livrare a insulinei.

Principalul scop a fost investigarea efectelor administrării săptămânale subcutanate de semaglutidă asupra timpului petrecut în intervalul țintă al glicemiei (3,9–10,0 milimoli pe litru) în ultimele 4 săptămâni de utilizare a sistemului automatizat de livrare a insulinei, în comparație cu placebo. Obiectivele secundare au inclus evaluarea modificărilor hemoglobinei glicate, necesarului de insulină, greutății corporale, circumferințelor corporale, markerilor de laborator și siguranței terapeutice.

Metodologie  

• Designul studiului: Studiu dublu-orb, randomizat, încrucișat, cu două perioade de intervenție (semaglutidă vs. placebo).  
• Populația studiată: 28 de adulți cu diabet de tip 1, recrutați între 18 octombrie 2022 și 22 august 2023, cu vârstă medie de 45 de ani (abatere standard 14), hemoglobină glicată de 7,4% (0,8%). Aproximativ 79% foloseau deja sisteme comerciale automate de livrare a insulinei. Majoritatea participanților erau supraponderali ori obezi (25% supraponderali și 64% obezi).  
• Protocol de tratament: Fiecare participant a primit pe rând, în ordine aleatorie, semaglutidă și placebo, fiecare pentru 11 săptămâni (fază de titrare), urmate de 4 săptămâni de evaluare a rezultatelor pe un sistem de livrare automată a insulinei folosit uniform în studiu. Doza de semaglutidă a fost crescută treptat (0,25 miligrame, 0,5 miligrame sau 1 miligram), în funcție de toleranță.  
• Evaluări: Timpul petrecut în intervalul glicemic țintă în ultimele 4 săptămâni ale fiecărei perioade de intervenție, precum și hemoglobina glicată, greutatea, circumferințele, profilul lipidic și alte analize de laborator. Evenimentele adverse și parametrii de siguranță au fost atent monitorizați.

Rezultate

Participanți și complianță

Din cei 28 de participanți inițiali, 24 au finalizat ambele etape ale studiului. Patru s-au retras: doi au dorit să continue semaglutida după prima perioadă (bănuind că se aflau pe substanță activă), unul din cauza dificultăților de respectare a protocolului, iar altul din cauza efectelor adverse gastrointestinale la doza de 0,5 miligrame. Majoritatea celor care au terminat studiul (66,7%) au tolerat doza maximă de 1 miligram.

Parametrul primar: timpul în intervalul țintă

În ultimele 4 săptămâni de utilizare a sistemului de livrare automată a insulinei, timpul mediu petrecut în intervalul glicemic țintă a fost 74,2% (9,7) cu semaglutidă față de 69,4% (10,4) cu placebo. Diferența absolută a fost de 4,8 puncte procentuale (valoare p = 0,006). Nu a existat un efect de carry-over detectabil pentru obiectivul primar.

Parametrii secundari

• hemoglobina glicată: Scădere medie de 0,5% (interval intercuartilic [−0,7, −0,2]) cu semaglutidă față de placebo (valoare p < 0,001).  
• necesarul de insulină: S-a redus cu 11,3 unități pe zi ([−23,6, −4,9], p < 0,001) în timpul utilizării semaglutidei comparativ cu placebo. Reducerea a cuprins atât insulina bazală, cât și pe cea bolus.  
• greutatea corporală și circumferințele: Participanții au slăbit în medie 5,3 kilograme (5,1% față de valoarea inițială) sub semaglutidă, o diferență semnificativă statistic (p < 0,001). Au fost raportate și scăderi ale circumferințelor taliei și șoldurilor.  
• alte date de laborator: Nivelul colesterolului cu densitate mare (HDL) a scăzut modest, dar fără implicații clinice majore. Fosfataza alcalină a scăzut ușor, în timp ce bilirubina a crescut ușor. Nu s-au constatat alte modificări relevante ale markerilor biochimici sau ale tensiunii arteriale.  

Siguranță

• Cele mai frecvente evenimente adverse au fost tulburările gastrointestinale, raportate de 82% dintre participanți în timpul tratamentului cu semaglutidă, comparativ cu 25% în timpul placebo.  
• Au fost două episoade de cetoză euglicemică, ambele în timpul semaglutidei, însă fără progresie spre cetoacidoză și rezolvate cu aport de glucide și insulină suplimentară.  
• Un singur episod de hipoglicemie severă în perioada de titrare cu placebo, asociat cu disfuncția senzorului de monitorizare a glicemiei.  
• Două cazuri de retinopatie cu evoluții diferite (unul în grupul cu placebo, unul în cel cu semaglutidă), niciunul nu a necesitat intervenții majore.  
• Deși semaglutida a fost asociat cu beneficii semnificative, sunt necesare precauții pentru evitarea cetoacidozei (educație suplimentară, monitorizarea ketonelor, ajustarea atentă a insulinei).

Administrarea săptămânală de semaglutidă la persoanele cu diabet de tip 1 care utilizează sistem automatizat de livrare a insulinei a condus la îmbunătățirea controlului glicemic (timp mai mare în interval și hemoglobină glicată mai mică), la scăderea greutății și la reducerea importantă a necesarului de insulină. Persoanele cu obezitate (indice de masă corporală mai mare) au obținut cele mai mari beneficii glicemice și scăderi ponderale. Efectele metabolice ale semaglutidei au fost mai discrete în absența secreției reziduale de insulină (pacienți fără C-peptid), însă totuși prezente.

Principalele limitări sunt durata relativ scurtă a intervenției (15 săptămâni per fază, cu 4 săptămâni de evaluare finală) și numărul redus de participanți, ceea ce nu a permis o analiză detaliată a tuturor subgrupurilor (de exemplu, persoane cu indice de masă corporală normal). Totodată, riscul de cetoză euglicemică există și necesită supraveghere.

Concluzii

Acest studiu indică faptul că semaglutida, administrată subcutanat săptămânal, poate îmbunătăți semnificativ gestionarea diabetului de tip 1 atunci când este utilizat împreună cu un sistem automatizat de livrare a insulinei. Beneficiile observate constau în creșterea timpului petrecut în intervalul glicemic țintă fără a crește riscul de hipoglicemie, alături de reducerea importantă a hemoglobinei glicate, greutății corporale și necesarului de insulină. Evenimentele adverse au fost în principal gastrointestinale, iar riscul de episoade de cetoză euglicemică subliniază nevoia de educație și monitorizare suplimentară. Studiile viitoare, desfășurate pe termen lung și pe grupuri mai ample de pacienți, sunt esențiale pentru confirmarea siguranței și eficacității semaglutidei în diabetul de tip 1.