Riscul de cădere

Riscul de cădere este un indicator folosit în domeniul geriatriei care cuantifică susceptibilitatea unei persoane vârstnice de a suferi un traumatism prin căderea de la propriul nivel. Identificarea acestui risc prezintă o importanță deosebită întrucât căderile reprezintă pentru populația geriatrică un risc major pentru apariția fracturilor și a leziunilor organice care vor conduce pe termen lung la acumularea dizabilităților și scăderea funcționalității individuale.

Ce este riscul de cădere și pentru ce se utilizează?

Căderea reprezintă evenimentul prin care o persoană realizează contactul cu solul sau cu o suprafață situată inferior față de propriul nivel, care se petrece fără voința celui implicat. Este important de menționat că aceste situații se petrec în lipsa acțiunii directe unui factor extern sau a unui eveniment patologic major precum accidentul vascular cerebral sau infarctul de miocard.

Termenul de risc de cădere se referă la totalitatea factorilor intrinseci și extrinseci care pot contribui la producerea unei căderi în cazul populației susceptibile. Utilizarea acestei noțiuni se regăsește în special în cazul pacienților în vârstă, de peste 65 de ani, întrucât riscul de cădere se înscrie în descrierea sindromului de fragilitate al vârstnicului, însă poate fi utilizat și în rândul populației pediatrice cu vârsta sub 5 ani sau al atleților. În cazul persoanelor vârstnice, căderile reprezintă o marcă a dizabilității care poate contribui la deteriorarea în mod temporar sau permanent a stării de sănătate.

Cunoașterea riscului de cădere contribuie la prevenția evenimentelor traumatice în rândul populației vârstnice, iar aceasta este necesar să se realizeze având în vedere grupele de vârstă supuse riscului, precum și a comorbiditățile individuale. (1), (2)

Ce factori contribuie la apariția riscului de cădere?

Căderile sunt rezultatul asocierii unor factori multipli și pot reprezenta o amenințare la adresa stării de sănătate a oricărui individ, în special a vârstnicului, motiv pentru care este importantă înțelegerea atât a modului de producere, cât și a factorilor determinanți.

Procesul de cădere poate fi divizat în trei etape principale:

1. Modificarea centrului de greutate al corpului peste capacitatea de autocompensare. În cadrul acestei etape, factorii instrinseci implicați pot fi hipotrofia, hipotonia și hipokinezia musculară, reducerea stabilității articulare, alături de labilitatea reflexelor de postură.
2. Eșecul de compensare al sistemelor responsabile de menținerea poziției corporale în ceea ce privește corecția în mod adecvat înaintea producerii căderii. Aceste procese au loc atât la nivel cerebral, fiind influențate de bolile ce afectează funcția senzitivă și motorie, precum și la nivelul sistemului muscular care la rândul său este influențat în mod negativ de multiple afecțiuni.
3. Impactul propriu-zis al organismului cu solul sau cu alte suprafețe din vecinătatea persoanei, urmat de transmiterea unei forțe de intensitate variabilă asupra organismului. Această etapă prezintă cel mai mare risc de a produce leziuni asupra țesuturilor și organelor, ale căror gravitate va fi direct proporțională cu forța exercitată.

Cauzele responsabile de apariția căderilor se pot clasifica în funcție de factorii intrinseci, care își exercită înfluența cel mai pregnant asupra celui de-al doilea stadiu, precum și de factorii extrinseci care intervin în prima și ultima etapă a procesului de cădere.

1. Factori intrinseci ce cresc riscul de cădere:

• • Vârsta înaintată, care influențează în mod negativ capacitatea de menținere și corecție a poziției corporale adecvate;
• • Sexul, întrucât femeile sunt mai predispuse la căderi față de bărbați;
• • Alte căderi în antecedente, orice eveniment traumatic crescând fragilitatea persoanei vârstnice;
• • Condițiile de viață, deoarece persoanele care locuiesc singure sunt mult mai susceptibile evenimentelor traumatice în general, și căderilor, în special;
• • Medicația utilizată, întrucât clase de medicamente precum diureticele, antiaritmicele, benzodiazepinele sau digoxinul pot afecta capacitatea individului de a își menține postura;
• • Afecțiuni ce influențează stabilitatea mersului, în această categorie fiind incluse atât afecțiunile neurologice, cât și musculo-scheletale ale membrelor inferioare;
• • Stilul de viață sedentar care predispune semnificativ la apariția căderilor;
• • Comorbiditățile din sfera cardiovasculară, endocrină, în special afecțiunile tiroidiene, diabetul, brohnopneumopatia cronică obstructivă, incontinența urinară sau vertijul;
• • Deficiențele nutriționale, precum deficitul vitaminei D care contribuie la apariția osteoporozei sau a stării de slăbiciune musculară;
• • Afectarea cognitivă, cel mai important reprezentant find sindromul demențial, o afecțiune foarte des întâlnită în rândul populației vârstnice;
• • Deficitele vizuale precum hipermetropia specifică vârstnicului, cataracta sau glaucomul;
• • Leziuni la nivel plantar de tipul ulcerelor, defectelor unghiale sau calusurilor;

2. Factori extrinseci ce cresc riscul de cădere:

• • Iluminarea ambientală insuficientă;
• • Suprafețele neregulate sau umede;
• • Mobilierul de înălțime joasă;
• • Accesul dificil către spațiile utilizate în mod frecvent;
• • Mobilierul instabil sau insuficient fixat pe un plan fix;
• • Vestimentația inadecvată;
• • Spațiile înguste. (2), (3), (4)

Cum se poate reduce riscul de cădere?

Pacientul vârstnic, în special cel care suferă de afecțiuni care îi reduc mobilitatea și capacitatea de menținere a echilibrului, necesită intervenția externă atât a cadrelor medicale, cât și a familiei pentru a-i oferi siguranță în unitățile sanitale și în interiorul propriei locuințe prin măsuri precum:

• • Practicarea exercițiului fizic în mod regulat și în limita tolerabilității pentru a îmbunătăți funcționalitatea musculară și articulară, precum și pentru prevenția pierderii masei musculare.
• • Utilizarea dispozitivelor de asistare a mersului de tipul cârjelor sau cadrului.
• • Testarea periodică a acuității vizuale și auditive și ajustarea dioptriilor sau parametrilor aparatelor auditive.
• • Cunoașterea efectelor adverse ale medicamentelor administrate, în special dacă fac parte din categoriile responsabile de creșterea riscului de cădere.
• • Purtarea de încălțăminte stabilă, care să nu crească riscul de alunecare.
• • Evitarea consumului de alcool.
• • Limitarea deplasărilor în cazul condițiilor meteorologice nefavorabile (ploaie, zăpadă, noroi, polei etc.).
• • Modificarea poziției obiectelor de mobilier în asa fel încât să nu obstrucționeze accesul către zone precum bucătărie, toaletă sau pat.
• • Asigurarea integrității podelei prin evitarea materialelor lucioase sau acoperirea lor cu covoare.
• • Instalarea barelor de sprijin în apropierea patului, mesei, toaletei etc. (4), (5), (6)