Reducerea activității anumitor circuite corticale, observată la pacienții convalescenți cu COVID-19 care raportează oboseală persistentă

Mecanismele asociate cu dereglarea neuronală care stau la baza oboselii post-COVID-19 (pCF) au fost caracterizate de cercetători în cadrul unui nou studiu, prin evaluarea persoanelor recuperate după o infecție ușoară cu virusul SARS-CoV-2. Rezultatele arată o asociere între formele ușoare ale bolii, precum și reducerea activității anumitor circuite corticale, dereglarea modificărilor miopatice în mușchii scheletici și funcția autonomă la pacienții care au raportat oboseală prelungită după vindecarea de noul COVID-19, în raport cu cohortele care nu au raportat oboseală.
În studiul de față, oamenii de știință au efectuat o serie de evaluări comportamentale și neurofiziologice neinvazive, evaluând sistemele nervoase autonome, periferice și centrale la subiecții cu oboseală auto-raportată în urma unei forme ușoare de COVID-19, pentru a caracteriza mecanismele neuronale care stau la baza oboselii apărute după recuperarea în urma unei infecții ușoare cu virusul SARS-CoV-2. Un total de 37 de participanți fără antecedente de spitalizare în timpul infecției ușoare cu SARS-CoV-2 au fost supuși unei investigații de laborator de aproximativ patru ore, de la 6 până la 26 de săptămâni după infectarea cu SARS-CoV-2. Mai mult, 52 de indivizi potriviți în funcție de vârstă și sex au servit drept martori pentru studiu.

Rezultatele au sugerat, printre altele, faptul că pCF provoacă modificări metabolice în fibrele musculare, ceea ce duce la o generare de forță scăzută în urma activității prelungite. Facilitarea intracorticală (ICF) a fost substanțial mai mică la subiecții care au raportat oboseală prelungită după COVID-19, în comparație cu grupurile de control. Cu toate acestea, mai multe măsuri ale inhibiției corticale nu au arătat diferențe notabile între participanții din grupul de studiu și de control. În plus, diferite evaluări ale funcției senzoriale au demonstrat că nu există variații substanțiale între participanții care au raportat oboseală și grupurile de control, ceea ce indică faptul că întreruperile feedback-ului senzorial ar putea să nu fie o componentă care contribuie la pCF.

Subiecții pCF au prezentat o frecvență cardiacă de repaus mai mare decât subiecții din grupul de control, potriviți în funcție de vârstă și sex. În plus, s-au observat variații și în alte evaluări ale funcțiilor autonome, cum ar fi temperatura timpanului, obișnuirea cu răspunsul galvanic al pielii și variabilitatea ritmului cardiac între grupurile de studiu și de control. Au existat diferențe în cel puțin trei măsurători neurofiziologice între subiecții pCF și loturile de control. În plus, a fost observată o variație marcată a saturației de oxigen din sânge între loturile de studiu și cele de control. Descoperirile studiului denotă urgența unei mai bune înțelegeri a fundamentelor fiziologice ale COVID-19 lung, în special pCF.

sursa: News Medical
foto: fizkes / Shutterstock