Prea mult zahăr în sânge (explicații)

Glicemia sau glucoza serică reprezintă nivelul de zahăr prezent în sânge. Glucoza rezultă în urma procesului de digestie a carbohidraților la nivel gastric și în urma transformătii hepatice a glicogenului în glucoză.
Glucoza este principalul furnizor de energie al organismului, susținând în mod continuu activitatea celulară desfășurată la acest nivel, tocmai din această cauză fiind considerată cel mai important monozaharid prezent la nivel sangvin.

Nivelul de glucoză prezent în sânge este influențat de doi hormoni: insulina și glucagonul.

• Insulina stimulează sinteza de glicogen, asigură transportul glucozei la nivel celular (unde se realizează metabolizarea acesteia), crește permeabilitatea membranelor celulare la glucoză, reduce concentrația glucozei la nivel sangvin și stimulează producția de glicogen.
• Glucagonul, la rândul său, duce la creșterea valorilor glicemiei și stimulează transformarea glicogenului în glucoză.

Pe lângă insulină și glucagon, asupra metabolismului glucozei mai acționează și alți hormoni, precum tiroxina, hormonul adenocorticotrop, adrenalina și glucocorticoizii.

Degradarea glucozei se realizează prin intermediul procesului de glicoliză.

Principalele elemente care pot duce la alterarea metabolismului glucozei sunt reprezentate de:

• - Malabsorbția glucozei la nivel intestinal
• - Scăderea secreției de insulină, secundară incapacității celulelor pancreatice beta în a secreta acest hormon
• - Lipsa metabolizării glicogenului la nivel hepatic
• - Scăderea numărului de receptori insulinici
• - Modificarea concentrației hormonilor care participă la procesul de metabolizare a glucozei.

Diabetul zaharat este definit prin creșterea nivelului de glucoză în sânge peste 200 mg/dL, în orice moment al zilei sau peste 126 mg/dL, în cazul glicemiei determinată a jeun. Aceste niveluri crescute ale zahărului în sânge pot fi însoțite de afectarea micii circulații, determinând nefropatie, retinopatie și neuropatie. [1], [2], [3], [4], [5]

Valori normale ale glucozei în sânge

În condiții fiziologice, valorile normale ale glucozei în sânge sunt cuprinse între 60 și 99 mg/dL.
Valorile glicemiei, în cazul persoanelor aflate la risc în a dezvolta diabet zaharat, sunt cuprinse între 100 și 125 mg/dL. [1], [2]

Valorile glucozei în sânge în cadrul diabetului zaharat

Pentru diagnosticarea diabetului zaharat, este necesară determinarea glicemiei a jeun, a glicemiei în orice moment al zilei și a hemoglobinei glicozilate.
Glicemia a jeun, în cadrul diabetului zaharat, este de peste 126 mg/dL. Glicemia determinată în orice moment al zilei sau la două ore după masă, în cazul persoanelor cdiagnosticate cu diabet zahart, este de peste 200 mg/dL. Hemoglobina glicozilată, în cadrul diabetului zaharat, trebuie să fie de peste 6,5%.
Valorile optime ale celor trei parametri, în cazul persoanelor diagnosticate cu diabet zaharat, trebuie să fie următoarele: glicemia a jeun cuprinsă între 70 și 126 mg/dL, glicemia la două ore după masă sub 160 mg/dL, iar hemoglobina glicozilată sub 7%.
Valorile limită, în cadrul diabetului zaharat, sunt reprezentate de glicemia a jeun cuprinsă între 126 și 144 mg/dL, glicemia determinată la două ore după masă cuprinsă între 160 și 180 mg/dL, iar hemoglobina glicozilată cuprinsă între 7 și 8,5%.
Valorile investigațiilor de laborator, care indică un diabet zaharat care nu este ținut sub control terapeutic, sunt reprezentate de glicemia a jeun de peste 144 mg/dL, glicemia la două ore după masă de peste 180 mg/dL, iar hemoglobina glicozilată de peste 8,5%.
Valori critice ale glucozei în sânge, peste care pot apărea coma diabetică și chiar decesul, sunt de peste 400 mg/dL. [1], [2]

Condiții în care se recomandă determinarea glucozei în sânge

Determinarea valorilor glucozei în sânge este recomandată în cadrul următoarelor circumstanțe:

• - Pentru screening-ul și diagnosticarea diabetului zaharat
• - Pentru monitorizarea diabetului zaharat aflat sub tratament hipoglicemiant
• - Pentru identificarea hipoglicemiei. [3], [4], [5]

Mecanismul de creștere a glicemiei în cadrul diabetului zaharat

În cadrul diabetului zaharat de tip I (insulinodependent), creșterea glucozei în sânge se datorează distrugerii celulelor beta pancreatice, care duc la apariția deficitului absolut de insulină.

Datorită distrugerii celulelor beta pancreatice, secreția de insulină (hormon care duce la scăderea glucozei în sânge) nu mai are loc și astfel apare hiperglicemia, cu instalarea diabetului zaharat.

Distrugerea celulelor beta pancreatice se datorează, în numeroase cazuri, unor mecanisme patogenice autoimune. În acest context, la baza distrugerii celulelor beta pancreatice se află numeroși autoanticorpi, precum autoanticorpii anti-GAD, anti-insulină, anti-celule beta, IA-2 (islet antigen 2) și IA-2 beta.

În cadrul diabetului zaharat de tip II (neinsulinodependent), creșterea glucozei în sânge se datorează unei condiții patologice de insulinorezistență, care duce la alterarea progresivă de insulină în organism. În majoritatea cazurilor, acest mecanism patogenic apare în rândul persoanelor supraponderale sau obeze.

Alte mecanisme patogenice, care pot duce la creșterea glucozei în sânge, sunt reprezentate de următoarele aspecte patologice:

• - Existența unor defecte genetice ale funcției celulelor beta insulinice, care sunt transmise pe cale autosomal dominantă. În acest context scade nivelul insulinei în organism, fără a fi afectat modul său de acțiune.
• - Existența unor modificări genetice în cadrul mecanismului de acțiune al insulinei (transmise tot pe cale autosomal dominantă). Aceste modificări pot fi însoțite de insulinorezistență extremă și apariția unor perturbări în cadrul transmiterii anumitor semnale specifice (semnale postreceptor).
• - Anumite endocrinopatii, precum sindromul Cushing, acromegalia, feocromocitomul, glucagonomul, hipertiroidismul, aldosteronomul, somatostatinomul
• - Existența unor boli ale pancreasului exocrin, precum traumatismele pancreatice, pancreatectomia, fibroza chistică pancreatică, pancreatitele, cancerul de pancreas, pancreatopatia fibrocalculoasă, hemocromatoza
• - Administrarea anumitor medicamente sau substanțe chimice, cu acțiune toxică asupra pancreasului, precum acidul nicotinic, Vancorul, hormonii tiroidieni, pentamidina, diazoxidul, tiazidele, agoniștii beta-adrenergici, dilantinul, alfa-interferonul, tratamentul administrat în cazul infecției cu virusul imunodeficienței umane
• - În cazul diabetului zaharat mediat imun, precum sindromul Stiff-man sau prezența anticorpilor anti-receptor insulinic
• - Anumite infecții virale, precum infecția cu citomegalovirus sau rubeola congenitală
• - Anumite sindroame genetice, precum sindromul Klinefelter, sindromul Down, sindromul Turner, ataxia Friedreich, distrofia miotonică, sindromul Prader-Willi, porfiria, coreea Huntington, sindromul Wolfram, sindromul Lawrence-Moon-Biedel. [1], [2], [3], [4], [5]

Condiții care determină creșterea glucozei în sânge

Creșterea glucozei în sânge poate fi înregistrată în cadrul următoarelor afecțiuni și condiții fiziologice sau patologice:

• - Diabetul zaharat
• - Gigantism
• - Acromegalie
• - Boala Cushing
• - Adenomul hipofizar
• - Feocromocitom
• - Pancreatita acută sau cronică
• - Hemocromatoză
• - Glucagonom
• - Cancerul de pancreas
• - Boli hepatice aflate în stadii avansate de evoluție
• - Boli renale cronice (precum boala cronică de rinichi, glomerulonefrita cronică etc. )
• - Deficitul de vitamină B1
• - Infarctul miocardic
• - Sindromul convulsiv
• - Accidentul vascular cerebral
• - Stresul acut psiho-emoțional sau fizic
• - După consumul unor cantități crescute de dulciuri
• - Sarcină
• - În rândul persoanelor care fumează
• - Sedentarism
• - Obezitate
• - După anestezie
• - După intervenții chirurgicale
• - După administrarea intravenoasă de glucoză
• - În urma administrării anumitor medicamente sau substanțe chimice, precum asparaginază, hormon adenocorticotrop, terbutalină, albuterol, isoproterenol, corticosteroizi, cafeină, calcitonină, diuretice (precum clortalidonă, acetazolamidă, furosemid, acid etacrinic, triamteren, tiazide), diazoxid, dopamină, estrogeni, glucagon, epinefrină, fructoză, carbonat de litiu, indometacin, acid nicotinic în doze mari, morfină, anticoncepționale orale, octeotrid (somatostatin), fenitoin, fenotiazine, streptozocin, tiabendazol, rifampicină, teofilină, D-tiroxină. [1], [2], [3], [4], [5]