Plombele din amalgam/metalice trebuie schimbate?
Marea majoritate a procedurilor ce se realizează într-un cabinet stomatologic presupun obturarea unui dinte sau îndepărtarea și schimbarea unei plombe deja existente ce s-a defectat. Printre cele mai vechi, dar și mai des folosite materiale de restaurare dentară se află amalgamul dentar și metalele, în special cele nobile.
Ce este amalgamul?
Amalgamul dentar este o combinație de metale, cele mai reprezentative fiind mercurul și argintul. Elementul majoritar al său, mercurul, reprezintă mai mult de jumătate din compoziția amalgamului, ceea ce oferă acestui material de restaurare anumite dezavantaje care pot duce la decizia de schimbare a plombelor de amalgam. (1, 2)
Materialele metalice, pe de altă parte, nu conțin mercur. În compoziția restaurărilor dentare metalice se află procente variabile de materiale nobile (majoritar aur), ce prezintă, în general, proprietăți biofuncționale superioare plombelor din amalgam.
Modificările dimensionale ale mercurului
Orice plombă, indiferent de materialul din care este realizată, poate fi incorect adaptată marginal, însă amalgamul prezintă o proprietate ce nu ține de priceperea medicului care o aplică: mercurul conținut de amalgam se contractă la contactul cu alimente reci. Această proprietate fizică slăbește legătura strânsă pe care plomba o are cu pereții cavității în care se află, astfel că pe lângă ea pot pătrunde resturi alimentare ce determină carii. În vederea corectării acestei probleme, au apărut plombele dentare din materiale compozite, ce nu suferă modificări dimensionale și cu care se pot realiza o adaptare marginală și o sigilare ideale.
Pe de altă parte, în cazul consumului de alimente calde, mercurul suferă un proces de dilatare termică, ceea ce produce presiune asupra pereților cavității și, în consecință, duce la apariția de fracturi ale coroanei dentare. Riscul major, în cazul unor astfel de fracturi, este de a dezvolta inflamații ale pulpei dentare, ce se pot traduce în timp prin pierderea dintelui. (1)
În acest caz, dacă amalgamul folosit la restaurarea unei cavități rezultate în urma unei carii suferă astfel de modificări, este necesară înlocuirea sau repararea obturației, după caz.
Estetica precară
Amalgamul mai prezintă și alte defecte, în afara modificărilor dimensionale. Din punct de vedere aspectual, amalgamul și restaurările metalice se regăsesc printre cele mai puțin estetice opțiuni de restaurare coronară, ieșind în evidență ușor, spre deosebire de materialele cu o culoare asemănătoare dintelui (compozit, ciment ionomer de sticlă). (3)
De asemenea, argintul conținut de amalgam poate colora ireversibil țesutul dentar restant în nuanțe de verde. De o importanță crescută este și efectul nociv al mercurului asupra anumitor pacienți. Studii clinice au demonstrat o rată crescută de agravare a patologiei renale în cadrul pacienților cu plombe din amalgam și înrăutățirea stării de sănătate la persoanele sensibile sau alergice la mercur. (4)
Rezistența superioară - un avantaj
În ciuda dezavantajelor discutate anterior, amalgamul și metalele utilizate în stomatologie prezintă un avantaj important ce le pot indica în locul restaurărilor rășinice (plombelor din compozit) : rezistența. Datorită acestei proprietăți, nu este recomandat să schimbăm plombele din amalgam și restaurările metalice intracoronare dacă motivul acestei decizii este strict legat de estetică. (3)
În cazul molarilor și premolarilor, dacă materialul cu care aceste restaurări metalice sunt înlocuite nu este suficient de rezistent, forțele ocluzale ce apar în timpul masticației vor fi prea mari, iar restaurarea se va fractura sau ciobi, lăsând dintele predispus la afecțiuni precum caria dentară secundară și fracturi ale coroanei dentare.
În zonele frontale, însă, datorită prezenței unor solicitări mecanice mai mici, se poate renunța la restaurările metalice nefizionomice în favoarea unor materiale estetice cu rezistență acceptabilă. Înlocuirea unei restaurări dentare poate implica și îndepărtarea suplimentară a unei cantități de țesut dur dentar, de aceea și în zona frontală se recomandă ca plombele și incrustațiile metalice să fie înlocuite dacă este cu adevărat nevoie. (2)
Cu ce înlocuim plombele din amalgam sau metalice?
Materialul folosit cel mai des drept alternativă la clasicele plombe din amalgam sau metalice este rășina compozită. Principalul avantaj al acestor materiale este gradul mare de asemănare cu dintele natural. Această proprietate a rășinilor compozite este dublată de varietatea de opțiuni coloristice pe care le oferă, medicul stomatolog având posibilitatea de a alege o nuanță de compozit aproape identică dintelui restaurat. (1, 2)
De-a lungul timpului, cu cât amalgamul s-a folosit mai rar, cu atât rășinile compozite căpătau o mai mare rată de utilizare pentru restaurările directe. În consecință, în vederea scăderii riscului de eșuare a plombelor, aceste materiale au beneficiat de creșteri progresive ale rezistenței, ajungând ca, pentru restaurările din zona posterioară (pentru molari), acestea să fie folosite aproape în mod exclusiv. (5)
Schimbare versus reparare
Principalul motiv pentru care o restaurare dentară ar trebui înlocuită în întregime este dezvoltarea de carii secundare la marginile sau dedesubtul plombei. Dacă aceasta nu este îndepărtată și schimbată, caria va ajunge la pulpa dentară și va apărea pulpita, cu risc crescut de complicații ulterioare.
În schimb, în cazul în care defectul unei astfel de restaurări nu include afectarea țesutului dentar ce o mărginește, plomba de amalgam sau incrustația metalică se pot repara. Această opțiune este de preferat în cazul în care nu se detectează carii secundare, pentru că este o manoperă minim invazivă, prin care se conservă pe cât posibil smalțul pacientului. (6, 7, 8)
Concluzie
Statistic, înlocuirea plombelor din amalgam este necesară mai des din considerente mecanice și de integritate a restaurării decât din cele estetice. Cu toate acestea, majoritatea pacienților ce au beneficiat la un moment dat de o plombă din amalgam sau de o restaurare metalică doresc schimbarea lor cu o alternativă mai fizionomică, precum compozitul.
Datorită importanței păstrării smalțului intact cât mai mult timp posibil, plombele din amalgam sau metalice trebuie schimbate la nevoie, atunci când acestea eșuează în a-și mai îndeplini rolul la nivelul dinților.
2. Information for Patients About Dental Amalgam Fillings, https://www.fda.gov/medical-devices/dental-amalgam-fillings/information-patients-about-dental-amalgam-fillings
3. Shenoy A. Is it the end of the road for dental amalgam? A critical review. J Conserv Dent. 2008 Jul;11(3):99-107. doi: 10.4103/0972-0707.45247. PMID: 20142895; PMCID: PMC2813106.
4. Haywood VB. Greening of the tooth-amalgam interface during extended 10% carbamide peroxide bleaching of tetracycline-stained teeth: a case report. J Esthet Restor Dent. 2002;14(1):12-7. doi: 10.1111/j.1708-8240.2002.tb00142.x. PMID: 11915390.
5. Eltahlah D, Lynch CD, Chadwick BL, Blum IR, Wilson NHF. An update on the reasons for placement and replacement of direct restorations. J Dent. 2018 May;72:1-7. doi: 10.1016/j.jdent.2018.03.001. Epub 2018 Mar 6. PMID: 29522787.
6. Setcos JC, Khosravi R, Wilson NH, Shen C, Yang M, Mjör IA. Repair or replacement of amalgam restorations: decisions at a USA and a UK dental school. Oper Dent. 2004 Jul-Aug;29(4):392-7. PMID: 15279477.
7. Gordan VV, Riley JL 3rd, Rindal DB, Qvist V, Fellows JL, Dilbone DA, Brotman SG, Gilbert GH; National Dental Practice-Based Research Network Collaborative Group. Repair or replacement of restorations: A prospective cohort study by dentists in The National Dental Practice-Based Research Network. J Am Dent Assoc. 2015 Dec;146(12):895-903. doi: 10.1016/j.adaj.2015.05.017. PMID: 26610834; PMCID: PMC4663659.
8. Sharif MO, Merry A, Catleugh M, Tickle M, Brunton P, Dunne SM, Aggarwal VR, Chong L. Replacement versus repair of defective restorations in adults: amalgam. Cochrane Database of Systematic Reviews 2014, Issue 2. Art. No.: CD005970. DOI: 10.1002/14651858.CD005970.pub3
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Mereu probleme cu aceeasi masea..
- Plomba dureroasa
- Durere masea plombata
- Aseara o plomba mai veche mi-a cazut cu o bucata din dinte
- Plomba definitiva portelan care s-a innegrit la scurt timp
- Plomba sau coroana dupa tratament de canal (primul molar)?
- Plomba sparta si pusa iar
- Enigma plombarii
- Probleme masele
- Plomba pe masea neagra? E posibil?