Pierdere bruscă în greutate - cauze posibile

Pierderea bruscă în greutate este o problemă frecvent întâlnită, iar scăderea progresivă în greutate nevoluntară poate să indice prezența unor afecțiuni importante. Este mai des întâlnită la adulții vârstnici, fiind asociată cu creșterea gradului de dizabilitate și a riscului de mortalitate (1), (2).

Pierderea în greutate semnificativă din punct de vedere clinic este definită astfel: o scădere cu peste 5% din greutatea corporală obișnuită pe o perioadă de 6-12 luni. După vârsta de 70 de ani se consideră că pierderea în greutate poate fi atribuită procesului normal de îmbătrânire, iar o pierdere de 0,1-0,2 kg/an din această cauză se consideră normală (1).

Aproximativ 1 din 4 pacienți nu prezintă cauze identificabile în acest context, dar de obicei patologiile de fond care stau la baza acestor pierderi în greutate sunt situate în sfera gastrointestinală sau în sfera psihiatrică (1).

Grupele populaționale aflate la risc pentru scădere în greutate neintențională sunt reprezentate de pacienți care suferă traume extensive, marii arși, cei cu traumatisme la nivelul coloanei vertebrale și implicit la nivelul măduvei spinării care necesită recuperare extensivă, cei cu diverse malignități care necesită intervenții terapeutice ample debilitante cu necesar consecutiv de repaus prelungit, cei din centrele de paliație. Această scădere este atribuită cererilor metabolice ample, în ciuda unor bune practici nutriționale (3).

Pierdere bruscă în greutate - cauze posibile

Orice boală cronică poate să cauzeze anorexie și scădere în greutate. Aproximativ 30% din cauze sunt reprezentate de diverse malignități, iar până la 20% din cauze sunt reprezentate de afecțiuni din sfera gastrointestinală nonmaligne (1).

Din cadrul malignităților, cele gastrointestinale, pancreatice, pulmonare, renale, limfoamele și cancerul de prostată sunt cele responsabile cel mai frecvent de scădere semnificativă în greutate. Cașexia din acest context implică mai multe anomalii metabolice complexe și se asociază și cu diminuarea masei musculare (1).

În aceste situații, pe lângă scăderea în greutate, pot fi întâlnite și alte semne și simptome precum durere și distensie abdominală, greață, vărsături, disfagie, sațietate precoce, hipercalcemie, simptome ale malabsorbției. Mecanismele din spatele acestor afecțiuni constă în modificări la nivelul tractului digestiv prin diverse stenoze și implicit dificultăți în procesul de alimentație și inapetență, dar și prin modificări ale unor factori biologici și prin secreția diverșilor produși tumorali (1).

Printre cauzele nonmaligne din sfera gastrointestinală, cele mai frecvente sunt reprezentate de ulcer peptic, boala celiacă, bolile inflamatorii intestinale, cu semnele și simptomele specifice acestora (inapetență, durere la nivel abdominal, diaree, steatoree, sângerări cronice, etc). În cadrul BII, este necesară o atenție sporită și asupra unor semne și simptome din afara sferei gastrointestinale la nivel ocular, cutanat, articular, etc. (1).

În sfera psihiatrică, în mod particular depresia predomină ca și cauză a pierderilor în greutate. Se atribuie un grad crescut de dizabilitate atât fizică cât și psihică, la care contribuie și afecțiuni precum demența, utilizarea unor medicamente cu efecte adverse notabile, eventual multiple comorbidități de ordin cronic (1).

Pe lângă depresie, un rol important îl dețin și tulburările alimentare (anorexie, bulimie), care conduc la un aport insuficient de nutrienți, utilizare nejudicioasă a unor suplimente alimentare sau medicamente, abordarea unui regim intensiv de antrenament fizic, etc.

În cadrul endocrinopatiilor responsabile de același efect, întâlnim hipertiroidismul, asociat uneori și cu hiperfagie. Balanța între aport și consum este totuși subunitară. Mai ales în cadrul pacienților vârstnici, hipertiroidismul cauzează anorexie cu pierdere accelerată în greutate (1).

O altă boală binecunoscută este reprezentată de diabetul zaharat. Necontrolată, poate cauza scădere în greutate cu apetit crescut, mai ales în cadrul diabetului zaharat de tip 1 cu debut recent. În cadrul diabetului zaharat de tip 2, creșterea în greutate rămâne mai frecventă, deși ocazional pacienții se pot prezenta cu scădere marcată în greutate. În acest caz putem întâlni cașexia neuropată, un sindrom puțin înțeles actualmente, caracterizat prin pierdere în greutate ce poate merge până la 60%, însoțită de o durere neuropată debilitantă (1).

Insuficiența corticosuprarenaliană cronică primară se poate prezenta cu scădere semnificativă în greutate, dar există semne și simptome dominante precum deshidratare, anorexie, fatigabilitate și slăbiciune (1).
Feocromocitomul (tumoră a glandei medulosprarenale) conferă un status hiperadrenergic care ar putea fi responsabil de scăderea în greutate a pacienților care primesc un astfel de diagnostic, însă doar 5% din cei diagnosticați acuză pierderi în greutate (1).

În ceea ce privește afecțiunile de ordin infecțios, cele de ordin cronic pot să se prezinte cu pierdere în greutate. Rezumativ, contextele pot fi următoarele (1):

• în cadrul pacienților HIV pozitivi, aceștia pot să prezinte scădere în greutate episodică, în cadrul unor infecții secundare cu diverși germeni oportuniști sau alte afecțiuni secundare dobândite.
• tuberculoza activă
• hepatita cu VHC
• infecțiile cu helminți

Bolile cronice cel mai frecvent asociate cu scădere în greutate sunt bolile cardiovasculare, pulmonare și boala renală cronică (1):

• insuficiența cardiacă, mai ales stadiile III/IV NYHA, asociată cu malnutriție; pierderile în greutate pot fi uneori mascate prin retenția de fluide secundară bolii.
• bolile pulmonare cronice asociate cu sindrom cașectic (pulmonary cachexia syndrome); în aceste cazuri scăderile în greutate sunt progresive în ciuda aportului caloric corect, din cauza efortului respirator crescut și implicit a suprasolicitării mușchilor responsabili, asociat cu inflamație la nivel sistemic. Se asociază și scăderea masei musculare, atribuibilă medicației aferente (corticosteroizi) cât și imobilizării prelungite.
• boala renală cronică în stadiu avansat cu anorexie, uremie, anemie (eRFG <15 ml/min).

Pierdere bruscă în greutate - management

Primul pas este reprezentat de analiza dietei pacientului. În cazul prezenței unui deficit nutrițional legat de aportul alimentar, factorii fiziologici și psihosociali implicați trebuie luați în considerare, inclusiv colaborarea cu un nutriționist sau eventual anumite servicii sociale. Factorii psihosociali implicați pot fi reprezentați de izolarea socială, accesul dificil la resurse adecvate, depresie și demență, etc.

Dacă dieta pacientului urmează totuși un regim adecvat, cauzele care stau în spatele pierderii în greutate sunt de cele mai multe ori patologii de fond. Astfel, un examen fizic adecvat (care poate evidenția cașexie, adenopatii, anomalii la nivelul glandei tiroide, la nivelul sânilor, hepatosplenomegalie, diverse mase palpabile, ulcerații, etc. ) însoțit de un istoric investigat cu atenție și de examene paraclinice țintite pot să determine cauza latentă. După corecția acesteia, fie prin suplimentarea dietei în cazul unor deficite de vitamine și minerale fie prin alte intervenții de ordin nonfarmacologic, este necesară o reevaluare a pacientului în decurs de 3 luni pentru a cuantifica eficiența strategiilor aplicate.