Obezitatea în timpul sarcini are efecte asupra coeficientului intelectual al copilului

©

Autor:

Obezitatea în timpul sarcini are efecte asupra coeficientului intelectual al copilului
Obezitatea unei mame în sarcină poate afecta pe termen lung dezvoltarea copilului, abilitățile motorii și coeficientul intelectual ale acestuia având de suferit. Studiile arată că efectele există doar în cazul copiilor de sex masculin și încep să se manifeste de la vârsta de 3 ani.
Conform cercetătorilor de la Școala de Sănătate Publică Columbia University Mailman, principalul autor al studiului, abilitățile motrice ale băieților cu vârsta de 3 ani, ale căror mame au suferit de obezitate în timpul sarcinii sunt mai scăzute, comparativ cu abilitățile băieții de aceeași vârstă, dar ale căror mame au avut o greutate optimă în timpul celor nouă luni de sarcină. Odată cu împlinirea vârstei de 7 ani sunt remarcate diferențe ale scorurilor intelectuale, dezavantajați fiind, din nou, băieții ale căror mame au suferit de supraponderabilitate sau obezitate în timpul sarcinii.

Echipele de epidemiologi, nutriționiști și cercetători din cadrul Școlii de Sănătate Publică Columbia University Mailman și a Universității Texas din Austin au examinat 368 de mame și copii proveniți din cartiere similare și cu situații financiare economice asemănătoare. Studiul s-a derulat pe perioada a opt ani, evaluări propriu-zise fiind realizate în timpul sarcinii și atunci când copii au împlinit vârsta de 3 și 7 ani. În cadrul analizei au fost controlați numeroși factori care ar fi putut influența rezultatele, precum rasa, etnia, starea civilă, educația mamei, precum și eventualele expuneri ale copilului la substanțe toxice pentru mediu. Totodată, s-a ținut cont și de mediul de îngrijire din casa unui copil, cercetătorii analizând modul în care părinții au interacționat cu copiii lor și dacă le-au oferit acestora cărți sau jucării. Rezultatele au arătat că un mediu de îngrijire propice pentru dezvoltarea intelectuală și motorie a copilului poate reduce efectele negative induse de obezitatea maternă.

Motivele pentru care obezitatea în sarcină afectează copilul nu au fost descrise în întregime, însă diferențele dietetice și de comportament ar putea să constituie factori principali de risc. De asemenea, dezvoltarea fetală ar putea fi afectată și de stresul metabolic, perturbările hormonale sau cantitățile crescute de insulină și glucoză din corpul unei mame ce suferă de obezitate. Studiul actual nu este singurul care arată că băieții sunt mai vulnerabili în uter, cercetări anterioare demonstrând că prin expunerea mamelor gravide la plumb sunt scăzute capacitățile intelectuale în mod exclusiv la băieți, nu și la fete.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 07-01-2020 | creare: 07-01-2020 | Vizite: 523
Bibliografie
Moms' obesity in pregnancy is linked to lag in sons' development and IQ, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2019/12/191223122808.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Obezitatea maternă și diabetul gestațional ar putea favoriza instalarea precoce a pubertății la fete
  • Obezitatea poate fi „transmisă” de la mamă la făt
  • Legătura dintre durata alăptării, obezitatea maternă și hepatopatiile non-alcoolice la adolescenți
  •