O meta-analiză recentă dovedește beneficiile suplimentelor proteice pentru creșterea masei musculare
©
Autor: Airinei Camelia
Suplimentele alimentare proteice îmbunătățesc în mod semnificativ forța și masa musculară, atunci când sunt administrate adulților sănătoși care ridică greutăți. La această concluzie ua ajuns cercetătorii de la McMaster University, în urma analizei a zeci de studii științifice.
Totuși, efectele nu sunt așa spectaculoase ca cele promovate de companiile producătoare. Beneficiile suplimentelor de proteine cresc în antrenamentul de rezistență, însă sunt mai puțin eficiente odată cu înaintarea în vârstă. Prin urmare, suplimentare atrebuie crescută la adulții mai în vârstă.
Totodată, există o limită a cantității benefice, aceasta fiind în jur de 1,6 grame de proteine per kilogram din greutatea corporală.
Pentru această meta-analiză cercetătorii au răsfoit mii de cercetări, axându-se pe trialuri clinice, cercetări desfășurate pe oameni și durată de cel puțin șase săptămâni. Per total, au analizat 49 de studii, cu 1.863 de participanți.
În afară de beneficii în privința forței și masei musculare, meta-analiza a relevat și faptul că suplimentarea proteică pe perioada antrenamentului cu greutăți este la fel de eficientă la femei și bărbați, nu este afectată de sursa de proteine, sau de momentul administrării pe parcursul zilei.
„Aportul de proteine este esențial pentru sănătatea musculară și tot mai multe cercetări sugerează că recomandarea alimentară de 0,8g/kg pe zi este prea mică”, a declarat Robert Morton, autorul studiului și doctorand la McMaster University.
Sursa: MedicalXpress

Data actualizare: 08-02-2018 | creare: 08-02-2018 | Vizite: 1156
Bibliografie
New analysis proves protein supplements provide significant benefits for weight lifters, link: https://medicalxpress.com/news/2018-02-analysis-protein-supplements-significant-benefits.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Cercetările evidențiază beneficiile exercițiilor fizice atât pentru bărbați, cât și pentru femei
- Antrenamentul de forță poate dăuna mușchilor de rezistență?
- Chiar și 10 minute de alergat zilnic au un efect pozitiv asupra speranței de viață
- Somnul insuficient poate anula efectele benefice ale activității fizice
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Problema majora! Penis
- Proteine si bilirubina in urina - problema?
- Proteina din zer
- Proteine pentru masa musculara
- Urgent! va rog sa imi spuneti ce insemna aceste analize
- Proteina C reactiva (CRP) crescuta?
- Proteina c reactiva marita
- Interpretare analize calciu
- Proteine crescute sumar urina in sarcina