Nou studiu dezvăluie modul în care ordinea nașterii și personalitatea influențează favoritismul părinților

Un nou studiu realizat la BYU School of Family Life, condus de profesorul Alex Jensen, analizează modul în care ordinea nașterii, personalitatea și genul copilului pot influența subtil maniera în care părinții își tratează fiii și fiicele. Analizând date provenite de la peste 19.000 de participanți, cercetarea arată că frații mai mici primesc, în general, un tratament mai favorabil, iar celor mai mari li se acordă mai multă autonomie pe măsură ce cresc. Deși există și o ușoară tendință a părinților de a favoriza fetele, autorii subliniază că acest fenomen este perceput mai degrabă de părinți decât de copii.

Tratamente diferite pentru frații mai mici și frații mai mari

• Frații mai mici primesc în general un tratament mai favorabil: părinții tind să fie mai călduroși și indulgenti cu ei.  
• Frații mai mari se bucură de mai multă autonomie: pe măsură ce cresc, părinții le oferă mai multă libertate, devenind mai puțin exigenți sau controlați în ceea ce-i privește.  

Aceste observații sunt utile pentru părinți în a înțelege că „favoritismele” nu apar doar prin același tip de atenție, ci și prin gradul de libertate acordat copiilor.

Ușoară preferință pentru fete și importanța personalității

• Studiul a constatat o tendință a părinților de a favoriza ușor fetele față de băieți, însă copiii înșiși nu percep întotdeauna acest lucru.  
• Copiii cu personalitate agreabilă și responsabilă beneficiază de un tratament mai pozitiv, indiferent de ordinea nașterii sau de gen.

Aceste concluzii subliniază faptul că, dincolo de statutul de „cel mare” sau „cel mic”, temperamentul și atitudinea copilului influențează cum se raportează părinții la el.

Percepția favoritismului și efectele asupra copiilor

• Cercetările anterioare ale lui Jensen indică faptul că sentimentul de a fi tratat mai puțin favorabil poate duce la probleme emoționale, precum anxietate, depresie sau comportamente problematice.  
• Părinții pot preveni aceste efecte negative ascultându-și copiii când aceștia reclamă o nedreptate. Fie copiii au nevoie de explicații (să vadă întregul context al deciziilor), fie părinții trebuie să se adapteze.

Observații practice pentru părinți

• Conștientizarea e primul pas: Părinții sunt încurajați să observe tiparele de interacțiune și să-și ajusteze comportamentul.  
• Tratarea diferențiată nu e neapărat greșită: Atenția la nevoile individuale ale fiecărui copil poate fi benefică, atâta timp cât nu devine un tratament inegal nejustificat.  
• Timpul petrecut împreună: Activitățile comune - de la jocuri, la servirea altora și la participarea la evenimente de familie - sporesc apropierea și minimizează percepțiile negative.

Datele studiului

• Analiza s-a bazat pe peste 19.000 de participanți, din surse diverse (studii publicate și nepublicate).  
• Această amploare evidențiază că favoritismul părintesc apare într-o varietate largă de familii și contexturi culturale.  
• - Rezultatele pun accent pe ideea că favoritismul, fie el subtil sau neintenționat, poate fi resimțit de copii și poate modela relațiile pe termen lung.

Concluzii și beneficii pentru familii

• Favoritismul poate influența dinamica frățească și dezvoltarea emoțională a copiilor.  
• Când părinții recunosc aceste tipare, pot crea un climat mai echitabil, sprijinind relațiile armonioase.  
• Alex Jensen recomandă o abordare echilibrată: părinții să-și ierte propriile greșeli minore, dar să fie deschiși la posibile schimbări când copiii indică inechități.

În lumina acestor concluzii, profesorul Jensen îi încurajează pe părinți să fie receptivi la eventualele semne de „nedreptate” pe care le reclamă copiii. Uneori, cei mici pot reacționa negativ din cauza unei perspective incomplete; alteori, e posibil ca părinții să fie cei care trebuie să își ajusteze atitudinea sau să clarifice motivele din spatele unor decizii. În plus, timpul petrecut cu fiecare copil și implicarea în activități comune constituie o cale importantă de a menține echilibrul. Studiul nu le cere părinților să se simtă vinovați, ci doar îi încurajează să vadă aceste informații ca pe o șansă de a spori armonia familială și de a răspunde, la nevoie, nevoilor individuale ale fiecărui copil.