Noi evidențe privind legătura dintre mediu și modificările genetice

În urma finalizării unei noi cercetări s-a observat o legătură între influența mediului și modificarea exprimării unei gene cheie în creier, care influențează IQ general.
Cercetătorii de la Charité - Universitätsmedizin Berlinau au analizat caracteristicile unui număr de gene într-un grup de 1.500 de adolescenți sănătoși și au comparat rezultatele privind inteligența generală și alte trăsături neurologice, ce pot contribui la maleabilitatea capacității cognitive. Au analizat gene care au de-a face cu anticiparea recompensei și luarea deciziilor, zone aflate în partea creierului numită corpus striatum.

Epigenetica ne permite să explorăm fascinanta legătură dintre funcționarea genetică și schimbările de mediu. Tot factorii epigenetici sunt aceia care pot explica asocierea observată între codarea erorilor de anticipare a recompenselor, dependente de eliberarea de dopamină, și capacitatea cognitivă, influențată de condițiile stilului de viață – așa cum sunt stresul din timpul copilăriei, ori afectivitatea copleșitoare, deși întrebarea despre cât este de vorba despre schimbări neurologice și cât este vorba despre epigenetică rămâne pentru cercetări ulterioare.

Astfel, cercetătorii au identificat o legătură puternică între modificările epigenetice ale genei DRD2, responsabilă de construirea unei părți a unui receptor pentru neurotransmițătorul dopamina și IQ general (gIQ), sugerând că legăturile neuronale și modul de funcționare a creierului sunt influențate de experiențele noastre. Cu alte cuvinte, schimbările psihologice din organism pot modifica genele prin adăugarea sau eliminarea unui grup chimic care le blochează în mod eficient sau le deschide.

Echipa a descoperit că ratele gIQ au scăzut în cazul subiecților a căror genă DRD2 a avut un blocator epigenetic atașat. O moștenire a genei rupte sau mutante ar putea duce la tulburări neurologice și musculare, însă dacă este modificată în locurile izolate ale creierului, precum striatumul, aceasta ar putea avea efecte mai puțin profunde, limitând doar comunicarea implicată între planificare și motivație.

Cercetătorii motivează această observație prin faptul că țesutul acestei părți a creierului indivizilor cu gena DRD2 modificată nu era la fel de dens ca al acelora care nu aveau această modificare epigenetică.

Deși aceste schimbări există, nu se poate identifica motivul funcționării lor astfel. Și ar fi exagerat să spunem acum că orice schimbare epigenetică singulară ne îndreaptă spre o viață bogată, boală sau superioritate intelectuală, însă cercetările pe această temă pot continua, fiind un subiect complicat.

Sursa: Science Alert