Mușcătura de căpușă

Între lunile aprilie și noiembrie, căpușele se află în perioada de maximă activitate, de aceea expunerea în zonele endemice fără luarea măsurilor necesare de prevenție a mușcăturii lor ne poate predispune către riscuri ridicate pentru sănătate.

România se află în zona considerată endemică pentru căpușe. Acestea trăiesc mai ales în zonele cu iarbă înaltă din vecinătatea pădurilor (750-1500 m altitudine, deși în ultima vreme s-au adaptat și la altitudini mai mari). Mai jos găsiți harta cu zone endemice din lume.


În continuare vă prezentăm pe larg informații despre riscurile implicate de mușcătura de căpușe, ce boli pot transmite, cum trebuie îndepărtată corect o căpușă și ce ar trebui să facem ulterior.

Căpușele

Căpușele fac parte din clasa arahnidelor (nu sunt insecte!) și sunt ectoparaziți (paraziți externi) de dimensiuni mici (0,5-15 mm). Pentru a se dezvolta și reproduce au nevoie de o gazdă (de obicei mamifere și păsări, dar și omul poate fi o gazdă accidentală). (1)

Specii de căpușe

Există două mari categorii (familii) de căpușe:

• familia Ixodidae (căpușele tari) este cea mai numeroasă și numără aproximativ 650 de specii;
• familia Argasidae (căpușele moi) are aproximativ 170 de specii. (2)

Cele mai importante căpușe care pot transmite boli la om sunt:

În Europa

• Ixodes ricinus – trăiește de obicei în pădurile de foioase și pădurile mixte din Europa, având nevoie de o umiditate de 80%; este vector pentru boala Lyme și encefalita de căpușă.

Zonele marcate cu roșu în imagine de mai jos indică prezența speciei:


Prevalența speciei Ixodes ricinus în Europa în ianuarie 2016
Sursa: ECDC (European Centre for Disease Prevention and Control) (3)

• Hyalomma marginatum – specifică mai ales estului și sudului Europei; preferă un climat uscat și cald; este vectorul principal de transmitere a febrei hemoragice Crimeea-Congo.

Zonele marcate cu roșu în imagine de mai jos indică prezența speciei, iar cele cu verde o absență observată (nu a fost raportată prezența acestor căpușe, iar în urma cercetărilor din ultimii 5 ani nu au fost identificat în aceste zone).



Prevalența speciei Hyalomma marginatum în Europa în ianuarie 2016
Sursa: ECDC (European Centre for Disease Prevention and Control) (3)

• Dermacentor reticulatus - transmite de obicei parazitul Babesia, dar și alte afecțiuni au fost asociate cu această specie; e prevalentă în vestul și centrul Europei. (4)

Zonele marcate cu roșu în imaginea de mai jos indică prezența speciei, iar cele cu verde deschis o absență anticipată (specia de căpușe nu a fost niciodată întâlnită în aceste zone).



Prevalența speciei Dermacentor reticulatus în Europa în ianuarie 2016
Sursa: ECDC (European Centre for Disease Prevention and Control) (3)

• Ixodes persulcatus, se întâlnește în estul Europei, poate transmite boala Lyme și encefalita rusească de primăvară-vară. (5)

În România

• Ixodes ricinus, specia cea mai întâlnită în România; transmite boala Lyme și encefalita de căpușă
• Hyalomma marginatum – prevalentă în jumătatea sudică a țării; transmite febra hemoragică Crimeea-Congo;
• Dermacentor reticulatus – prezentă în județe din mai multe zone ale țării, așa cum se poate observa în harta de mai sus.

În SUA

• Ixodes pacificus – trăiește în general pe Coasta vestică și este vector de transmitere a bolii Lyme și anaplasmozei; se presupune că ar transmite și babesioza și infecția cu Bartonella.
• Ixodes scapularis – este prevalentă pe Coasta estică și e vector de transmitere pentru boala Lyme,  ehrlichioza, anaplasmoza și  febra pătată a Munților Stâncoși. Este purtătoare a bacteriei  Bartonella, dar nu s-a demonstrat încă transmiterea la om.
• Dermacentor veriabillis – poate transmite boli precum febra pătată a Munților Stâncoși, tularemia, ehrlichioza, anaplasmoza și paralizia indusă de mușcătura de căpușă.
• Rhipicephalus sanguineus – transmite febra pătată a Munților Stâncoși, febra Q, babesioza și infecția cu Bartonella și Rickettsia.
• Amblyomma americanum – prevalentă în partea de sud-vest a SUA, poate transmite tularemia, infecția cu Rickettsia, ehrlichioza, febra Q, paralizia, infecția cu Borrelia lonestari.
• Ornithodoros – are forma unei boabe de strugure; transmite de obicei febra recurentă.
• Dermacentor andersoni – transmite tularemia, paralizia, tularemia, febra pătată a Munților Stâncoși,  febra Q, febra de Colorado.
• Dermacentor occidentalis – se întâlnește în partea de vest și sud-vest, poate transmite febra de Colorado,  infecția cu Rickettsia, febra Q, tularemia, febra pătată. (6)

Stadii de dezvoltare

Dezvoltarea unei căpușe presupune 4 stadii: ou, larvă, nimfă și adult, iar pentru trecerea de la o etapă la alta căpușa are nevoie de gazde, care să îi asigure hrana. Omul poate fi accidental o victimă în acest circuit.

Un ciclu complet de viață poate dura între 2 și 3 ani, dar poate fi și mai scurt dacă sunt condiții de mediu favorabile și căpușele întâlnesc suficiente gazde. Multe dintre ele mor pentru că nu găsesc o gazdă care să le asigure următoarea hrănire.

Stadii de dezvoltare	Observații
Ou	-femela adult depune ouăle primăvara, din care în 2-4 săptămâni vor ieși larvele (în lunile mai-iunie)
Larvă	-în acest stadiu are loc prima hrănire -se hrănește cu sângele de la mamifere mici (de exemplu rozătoare) și păsări
Nimfă	-în acest stadiu, căpușa este mult mai susceptibilă de a transmite boli pentru că este mică, trece deseori neobservată (spre deosebire de căpușele adult) și poate fi infectată cu agenți patogeni de la gazdele de la care s-a hrănit în stadiul anterior -se hrănește cu sângele de la mamifere mici (de exemplu rozătoare) și păsări
Adult	-preferă gazdele de dimensiuni mai mari (de exemplu căprioarele)

Căpușele se adaptează la temperaturi sub 0 grade Celsius, iar un strat gros de zăpadă care acoperă solul le poate proteja și ajuta să supraviețuiască pe durata iernii. În perioada de activitate stau pe firele de iarbă și în arbuști în așteptarea unei gazde, pe care o reperează detectându-i respirația, mirosul corpului, căldura, unele specii chiar umbra. Tot în funcție de specie, dar și de stadiul de dezvoltare, durata până când se atașează de piele și începe să se hrănească este variabilă. Saliva căpușei are proprietăți anestezice, de aceea gazda nu va simți nimic în momentul mușcăturii.

Căpușa rămâne atașată și se hrănește cu sângele gazdei (de la câteva minute la câteva zile în cazul căpușelor moi și de la câteva zile la săptămâni, în cazul celor tari), astfel că dimensiunea sa crește considerabil (la căpușele moi de 5-10 ori față de dimensiunea inițială când nu e hrănită și de 200-600 de ori la căpușele adulte tari!). Dacă gazda sa este infectată, odată cu sângele cu care se hrănește, căpușa va prelua și agenții patogeni, pe care îi va transmite mai departe următoarelor sale gazde (o căpușă infectată va fi purtătoare și va transmite infecția pe toată durata vieții sale). (1), (6), (7), (8)

Ce boli pot transmite căpușele?

Prin mușcătura unei căpușe ne pot fi transmite bacterii și virusuri care pot cauza apariția unor afecțiuni grave:

Boala Lyme (borelioza)

Este probabil cea mai cunoscută afecțiune pe care o pot transmite căpușele. Boala Lyme este o infecție bacteriană produsă de bacteria Borrelia Burgdorferi, care se transmite prin mușcătura unei căpușe infectate. Simptomele pot apărea oricând între zilele 2-30 de la mușcătură. Primele semne sunt similare unei gripe (febră, dureri de cap, oboseală), iar la locul mușcăturii se dezvoltă (uneori) așa-numitul „eritem migrator în ochi de bou”. Deși este un semn distinctiv al bolii, acesta nu apare la toate persoanele infectate. Dar odată apărut, este necesară începerea imediată a tratamentului!


Diagnosticul este clinic și se pune în urma anamnezei și examinării medicale, ținând cont de simptomele pe care persoana le acuză. Diagnosticul clinic este sprijinit de testele de laborator.
Tratamentul constă în administrarea de antibiotice (de obicei doxiciclină sau amoxicilină). De multe ori boala nu este diagnosticată corect, din cauza simptomelor nespecifice. (9), (10), (11), (12)

Encefalita de căpușă

Boală infecțioasă care apare în urma contactării virusului TBEV (Tick Borne Encephalytis Virus). În România, specia de căpușe Ixodes ricinus este cea care transmite acest virus, predominant prin mușcătură, dar pot fi și cazuri de transmitere prin consum de lactate nepreparate termic, de la animale infectate de la căpușe sau prin inhalarea de praf care conține resturi de căpușe infectate.


Boala prezintă de obicei două faze principale:

• prima fază (apare după perioada de incubație, cu o durată de 7-14 zile) este similară gripei în ceea ce privește simptomele: febră, dureri musculare, oboseală, durere de cap, senzație de greață
• perioada asimptomatică – simptomele se ameliorează sau dispar;
• faza avansată sau neuroinfecția invazivă (apare în 30% dintre cazuri) - infecția ajunge la nivelul sistemului nervos central (creier și măduva spinării), apar febra, cefaleea, tulburări senzoriale, paralizie.

Nu există tratament împotriva encefalitei transmise de căpușă, în schimb se poate preveni prin vaccinare. (13), (14)

Febra recurentă

Febra recurentă este produsă de patogenul Borrelia. După o perioadă de incubație de aproximativ o săptămână (care se poate extinde până la 3 săptămâni), persoana infectată prezintă stări febrile intense repetate (temperatura poate trece de 40 °C), durere de cap, frisoane, dureri la nivelul mușchilor și articulațiilor. Episoadele de febră apar la distanță de 4-14 zile între ele, iar tratamentul constă în administrarea de doxiciclină sau tetraciclină. (15)

Febra hemoragică Crimeea-Congo

Este transmisă de virusul febrei hemoragice Crimeea-Congo prin mușcătura de căpușă, zonele endemice fiind Africa, zona balcanică, Orientul Mijlociu și Asia. Virusul mai poate fi contactat și în timpul sacrificiului unui animal infectat, prin intrarea în contact cu sângele și țesuturile acestora.

După o perioadă de incubație de 1-3 zile (maximum 9 zile) de la mușcătura de căpușă, simptomele apar brusc și constau în: febră, dureri musculare, amețeală, sensibilitate la lumină, durere și rigiditate la nivelul gâtului, dureri de spate, senzație de vomă, diaree.
Tratamentul este adresat ameliorării simptomelor, iar administrarea de ribavirin (oral sau intravenos), conform OMS, pare să fie eficientă.

Boala are o rată de mortalitate de 30%, decesul apărând în a doua săptămână de la instalare, iar la persoanele care își revin simptomele încep să se remită după zilele 9-10 de la debutul bolii. (16)

Alte boli transmise de căpușe:

• babesioza – este cauzată de infecția cu parazitul Babesia spp care distruge celulele roșii; majoritatea cazurilor sunt asimptomatice, însă unii pacienți acuză simptome similare gripei: febră, frisoane, dureri musculare, oboseală, icter; tratamentul constă în administrarea de antibiotice și chinină; (17)
• anaplasmoza – apare în urma infecției cu Anaplasma phagocytophilum, simptomele apar la distanță de 1-2 săptămâni de la mușcătură și reprezentate de: febră ridicată, dureri musculare, frisoane, durere de cap; tratamentul constă în administrarea de antibiotice; (18)
• paralizia indusă de căpușă – apare ca reacție la o neurotoxină din saliva căpușei care pătrunde în organismul gazdei când căpușa se hrănește; odată cu îndepărtarea căpușei, paralizia dispare; (19)
• tularemia;
• ehrlichioza;
• febra pătată a Munților Stâncoși;
• febra Q;
• febra de Colorado;
• infecția cu Bartonella și Rickettsia;
• infecția cu Borrelia lonestari. (20)

Măsuri de prevenție

Când petreceți timp în aer liber, în zone cu verdeață (pădure, munte, parcuri, grădini etc.) este important să vă protejați de eventualele mușcături de căpușe:

• Purtați haine deschise la culoare, pentru a sesiza mai ușor căpușele care ajung pe haine.
• Îmbrăcați bluze cu mâneci lungi și pantaloni lungi, pe care să îi acoperiți cu șosete cât mai înalte la nivelul gleznelor.
• Încălțămintea ar trebui să fie de asemenea deschisă la culoare, să nu fie decupată și să nu prezinte orificii.
• Aplicați produse repelente pe piele (care au ca substanță activă DEET - Dietil toluamida în proporție de 20-30%), în zonele care sunt expuse contactului cu căpușe (în special brațe, mâini, picioare.) Pentru că uneori ele se atașează de scalp, puteți aplica DEET la ceafă. Pentru încălțăminte, haine, echipament de munte, cort, pătura pe care stați pe iarbă etc. Folosiți produse care au ca substanță activă permetrin – proporție de 0,5% (acestea rezistă la câteva spălări). În România nu se găsește permetrin, dar puteți comanda din străinătate.
  
• Atenție! Nu aplicați produse cu  DEET pe sub haine, iar pe cele care conțin permetrin utilizați-le exclusiv pentru aplicarea pe îmbrăcăminte, încălțăminte, dar nu pe piele, întrucât pot provoca iritații!
• Când ajungeți acasă, examinați-vă cu atenție corpul dvs și al copiilor, investigând inclusiv zonele mai ascunse, precum axilele, scalpul, spatele genunchilor sau urechilor, zona inghinală, interiorul buricului. Din cauza dimensiunilor reduse, căpușele pot trece neobservate, de aceea trebuie să le căutați cu atenție dacă ați petrecut timp într-o zonă cu vegetație. De exemplu, cele care se află în stadiul de nimfă nu sunt ușor sesizabile cu ochiul liber, având dimensiunea unui bob de mac, de aceea dacă observați un punct sau o umflătură de culoare închisă pe piele, puteți folosi o lupă sau o oglindă care mărește pentru a vă lămuri.
• Dacă aveți animale de companie, examinați-le și pe acestea.
• Faceți duș când ajungeți acasă după activitățile în aer liber. În acest fel puteți îndepărta căpușele care nu s-au atașat încă. (15), (21), (22), (23)

Pentru prevenirea encefalitei de căpușă se recomandă vaccinarea.

Encefalita de căpușă este singura boală transmisă de căpușe de care vă puteți proteja prin vaccin. Pentru protecția împotriva celorlalte afecțiuni, este necesar să respectați măsurile preventive menționate mai sus.

Eficiența vaccinului împotriva encefalitei centro-esto-europene este de aproximativ 95%. Vaccinul este recomandat celor care locuiesc într-o zonă unde riscul transmiterii virusului TBEV este mare și celor care urmează să viziteze o astfel de zonă (în special zonele rurale și cele cu multă vegetație, mai ales dacă faceți plimbări, drumeții sau vreți să campați). Din păcate, România deși zonă endemică nu are în piață vaccinul.


România se află pe harta zonelor cu o incidență ridicată a cazurilor de encefalită transmisă de căpușe, așa cum puteți vedea în imaginea de mai jos, alături de alte țări precum Albania, Austria, Belarus, Bosnia, Bulgaria, China, Croația, Danemarca, Finlanda, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Mongolia, Norvegia, Polonia, Coreea, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Elveția, Turcia and Ucraina. Incidența cea mai mare este înregistrată în Țările Baltice, Rusia și Slovenia. (13), (14)



Sursa: The Travel Health Pro (13)

Conform Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, județele din România unde riscul de encefalită de căpușă este cel mai mare sunt: Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Covasna, Harghita, Mureș, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Sibiu. Aceste date sunt valabile pentru anul 2015, acestea se pot modifica, însă importantă este prevenția. (24)

Cum se îndepărtează corect căpușa?

Dacă observați o căpușă atașată pe corpul dvs, încercați să nu vă panicați și să o îndepărtați cât mai repede. Pentru a scoate căpușa, utilizați o pensetă (cu vârf subțire, nu cu vârf bont sau plat - ca cea de acasă - sau pensete speciale ori instrumente dedicate îndepărtării căpușelor) cu care apucați corpul căpușei cât mai aproape de piele și trageți în sus ușor. Rotirea căpușei este indicată în cazul instrumentelor speciale de scoatere a căpușei, care funcționează pe acest principiu.

Ideea este să o scoateți întreagă, fără să o rupeți (capul să nu rămână blocat în piele), pentru a evita eliberarea substanțelor din stomacul căpușei (printre care și virusurile și bacteriile) în piele.


Sursa: CDC (Centers for Disease Control and Prevention) (25)


Pentru a vedea cum se îndepărtează corect o căpușă, vă invităm să vizionați acest video:


Sursa: ILADS (International Lyme and Associated Diseases Society) (26)

Odată îndepărtată căpușa, evitați să o striviți între degete, pentru a nu risca să introduceți în organismul dvs agenții patogeni ai căpușei printr-o eventuală înțepătură!
O puteți fie arunca în vasul de toaletă, trăgând apa după ea, fie să o păstrați (în cazul în care doriți să o testați pentru Lyme sau alți patogeni) într-un recipient sigilat. (15)


Dacă nu reușiți să scoateți căpușa sau vă este teamă să o faceți ori dacă aceasta s-a rupt în timpul procedurii de îndepărtare, adresați-vă cât mai curând unui medic sau mergeți la camera de gardă pentru îndepărtarea acesteia sau a resturilor din piele (după caz).

Ce facem după mușcătura de căpușă?

După îndepărtarea căpușei, spălați locul mușcăturii cu apă și săpun, aplicați o soluție antiseptică (spirt, iod), apoi consultați cât mai repede un medic (medicul de familie, medicul de boli infecțioase).


Indiferent dacă faceți sau nu un tratament profilactic pentru a scădea riscul unei infecții, este important să monitorizați eventualele simptome care apar în următoarele 30 de zile de la mușcătură și evoluția leziunii create de mușcătură. Este normal ca la început să apară o umflătură mică și roșie, care este mai degrabă o reacție alergică a corpului la mușcatura căpușei. Eritemul migrator este mare (are un diametru de minimum 5-6 cm) și nu apare imediat după mușcătură. Dacă apare eritemul migrator, acesta este un semn distinctiv al bolii Lyme și este necesar să vă adresați medicului pentru începerea cât mai rapidă a tratamentului. De asemenea, dacă apar febra, dureri de cap, oboseală sau alte simptome caracteristice bolilor transmise de căpușe, adresați-vă imediat medicului. (9), (15)