Metode de evitat pentru îndepărtarea căpușei

Există o serie de metode tradiționale pentru îndepărtarea căpușei de la nivelul pielii, altele decât cele recomandate oficial (respectiv prin tragere sau rotire, metode explicate pe larg aici). Acestea constau în aplicarea de diferite substanțe pe căpușă, cu scopul de a o determina să se desprindă singură sau de a o ucide:

• acetonă;
• benzină;
• ulei;
• lac de unghii;
• vaselină;
• alcool;
• chibrit umed;
• chibrit aprins;
• brichetă;
• țigară aprinsă;
• gheață;
• injectarea de anestezice locale.

O meta-analiză publicată în 2006 în jurnalul medical Eurosurveillance a vizat studiile privind tehnicile de îndepărtare a căpușelor publicate până atunci și toate au indicat faptul că aplicarea de diverse substanțe este ineficientă pentru scoaterea căpușelor.

Concluziile la care au ajuns sunt următoarele:

• „sufocarea” căpușei prin acoperirea cu substanțe nu este eficientă pentru că acești ectoparaziți au o frecvență a respirației foarte scăzută (aproximativ 3-15 respirații pe oră), astfel că până căpușa este omorâtă din cauza lipsei de aer, are timp suficient să transmită agenții patogeni pe care îi poartă;
• substanțele chimice aplicate pe căpușă pot fi iritante, astfel că în loc să determine căpușa să se desprindă, pot crește riscul injectării de fluide salivare și implicit de infecție;
• niciuna dintre substanțele aplicate pe căpușă (lac de unghii, vaselină, chibrit aprins, alcool izopropilic 70%) și nici injectarea de anestezice locale (lidocaină, lidocaină cu epinefrină, cloroprocaină) nu au făcut căpușa să se desprindă singură.

Alte riscuri ale folosirii de metode tradiționale împotriva căpușelor sunt următoarele:

• compresia căpușei atunci când se aplică o substanță pe ea poate produce o regurgitare și vărsarea conținutul stomacal în piele;
• odată ce se observă o căpușă atașată la nivelul pielii, ea trebuie îndepărtată cât mai curând posibil; a aștepta ca aceasta să se desprindă singură, chiar și atunci când sunt folosite diferite substanțe poate crește riscul transmiterii de agenți patogeni de la căpușă;
• menținerea unei substanțe iritante pe căpușă, care nu îi permite să respire, o poate forța într-un final să se desprindă, însă efortul ei de a scăpa de această substanță îi poate provoca de asemenea regurgitarea și creșterea riscului ca bacteriile să ajungă în sângele gazdei sale;
• încălzirea/arderea căpușei sau aplicarea de gheață pot avea același efect de favorizare a trecerii fluidelor (salivă și conținut stomacal) în sângele persoanei mușcate; în plus, există riscul unei arsuri în zona în care se află mușcătura, mai ales dacă este vorba de o căpușă mică;
• căpușele adulte se fixează mult mai puternic la nivelul pielii decât cele aflate în stadiul de nimfe; pentru aceasta secretă o substanță ca un „ciment” care le ajută să rămână fixate și pe care o dizolvă cu o enzimă, după ce hrănirea cu sânge s-a încheiat; aplicarea de substanțe care forțează căpușa să se desprindă nu sunt eficiente și din cauza acestui „ciment” care o împiedică să se detașeze.

Îndepărtarea corectă se face prin apucarea căpușei cât mai aproape de piele cu ajutorul unei pensete cu vârfuri ascuțite (dacă acestea sunt plate, există riscul să strângeți corpul căpușei) și tragerea cu mișcări blânde și ferme; dacă nu se desprinde, căpușa poate fi rotită ușor într-un sens. De ajutor pot fi și pensetele și dispozitivele speciale pentru scoaterea căpușelor, pentru folosirea cărora este indicat să citiți instrucțiunile (unele presupun rotirea, altele tragerea căpușei). Evitați însă să apelați la metode tradiționale, care pot avea efecte nedorite.