Menstruația normală
Autor: Patriche Silvia
Menstruația normală variază de la o persoană la alta. Unele femei au menstruații abundente iar altele mai moderate. Unele persoane trec prin acele zile foarte ușor în timp ce altele iau ibuprofen sau chiar trebuie să facă repaus 2-3 zile. Aceste lucruri sunt normale.
Cu toate acestea, pentru a ști care sunt anomaliile menstruației este recomandat să ții un mic jurnal în care să notezi dacă apar schimbări ale menstruației, un număr mai mic sau mai mare de zile, alte simptome. Uneori aceste anomalii sunt trecătoare însă dacă persistă pot reprezenta o problemă mai gravă. În continuare vom vorbi despre ce înseamnă o menstruație normală, care sunt fazele ciclului menstrual, de ce apar anomaliile menstruației și cum le poți preveni.
Ce este menstruația?
Ciclul menstrual se referă la schimbările care au loc în fiecare lună în corp pentru a pregăti organismul pentru o eventuală sarcină. În fiecare lună, unul dintre ovare produce un ovul. Procesul poartă numele de ovulație. (1)
O altă schimbare apare la nivelul producție de hormoni. Prin modificarea producției de hormoni feminini și uterul se pregătește pentru o eventuală sarcină. Dacă ovulul nu este fertilizat prin contactul cu spermatozoid, uterul își elimină, prin menstruație, căptușeala sa.
Ce înseamnă menstruația normală?
Ciclul menstrual începe din prima zi a menstruației până în prima zi a menstruației următoare. Un ciclu menstrual nu este identic pentru toată lumea. Menstruația normală poate dura între 2 și 7 zile (sau chiar mai mult) iar sângerarea poate să apară la fiecare 21-35 de zile (sau chiar mai mult în funcție de anumiți factori). (2)
În primii ani după debutul menstruației, este normal ca menstrele să fie mai lungi; bineînțeles că există și excepții. Odată cu înaintarea în vârstă menstruația se normalizează și, în general, ajunge să aibă o regularitate pentru fiecare persoană. Menstruația normală poate fi ușoară sau abundentă, dureroasă sau fără dureri, lungă sau scurtă. Toate aceste variante reprezintă normalitate. Administrarea regulată de anticoncepționale sau purtarea steriletului va schimba, de cele mai multe ori, ciclul menstrual. Atunci când te apropii de menopauză, este foarte posibil ca și menstruația să devină neregulată.
Care sunt cele patru faze ale menstruației normale
Creșterea și scăderea nivelului hormonilor declanșează fazele ciclului menstrual. O producție diferită de hormoni influențează organele sistemului reproducător și provoacă un răspuns. Iată cele patru faze ale ciclului menstrual:
- Faza menstruală – este momentul în care are loc menstruație. Ține de la ziua 1 la ziua 5 (sau 6 sau 7). În această etapă mucoasa uterină (endometru) este eliminată prin vagin, în cazul în care nu are loc fecundarea
- Faza foliculară – are loc, în general, din ziua 6 până în ziua 14. În această etapă crește nivelul estrogenului. Drept urmare, mucoasa uterină se îngroașă. Mai apoi, un alt hormon, FSH sau hormonul de stimulare foliculară, duce la producția de foliculi la nivelul ovarelor. Între zilele 10-14, unul dintre foliculi formează un ou matur (ovul)
- Ovulația – are loc între zilele 14-28 a ciclului menstrual. Crește nivelul hormonului luteinizant (LH) iar acest lucru duce la eliberarea ovulului din ovar. Procesul poartă numele de ovulație
- Faza luteală – ține între zilele 15-28. Ovulul eliberat de ovar trece prin trompele uterine (tubii falopieni) și ajunge la uter. În acest moment, crește nivelul hormonul estrogen pentru a pregăti mucoasa uterină pentru sarcină. Dacă ovulul este fertilizat de spermatozoid se lipește de peretele uterin (fenomenul se numește implantare) și devii însărcinată. Dacă sarcina nu are lor, scade nivelul estrogenului și a progesteronului apoi se trece, din nou, în prima fază (menstruația), când se elimină mucoasa uterină. (2, 3)
De ce apar anomaliile menstruale?
Anomaliile ciclului menstrual au cauze diverse:
- Sarcină sau alăptare. Absența menstruației poate indica o sarcină. De asemenea, alăptarea amână revenirea menstruației după naștere (4)
- Slăbirea extremă, exercițiu fizic excesiv sau bolile alimentare – influențează producția de hormoni deci și menstruația (5, 6)
- Sindromul de ovare polichistice – persoanele cu această afecțiune se pot confrunta cu menstre neregulate. De asemenea, pot avea ovare mărite cu mici asocieri de foliculi. Aceștia pot fi observați la radiografie (7)
- Insuficiență a ovarelor – se referă la probleme ce țin de reducerea funcțiilor ovarelor înainte de vârsta de 40 de ani. Astfel de femei au menstre neregulate ani la rând (8)
- Boala inflamatorie pelvină – este o infecție a organelor reproductive care poate cauza și menstre neregulate (9)
- Fibrom uterin – sunt creșteri necanceroase la nivelul uterului. Pot cauza menstre neregulate și abundente (10)
- Endometrioză (11)
- Boli ale glandei tiroide (12)
- Boli ale sângelui (13)
- Stres prelungit (14,15)
- Îngrășare (16)
- Folosirea de anticoncepționale (17)
- Cancer uterin sau ovarian (18).
Cum poți preveni anomaliile menstruale?
Există multe modalități de a normaliza menstruația. De exemplu, administrarea de anticoncepționale poate ajuta la reglarea unei menstruații neregulate. Totodată, steriletul pe bază de progestin poate contribui la atenuarea crampelor și calmează menstruațiile abundente. În general, tratarea cauzei care a dus la anomalia menstruală ajută semnificativ la menținerea sănătății ciclului menstrual. Iată câteva recomandări pentru a preveni, într-o oarecare măsură, anomaliile menstruale:
- Practică yoga – un studiu din 2016 arată că această activitate contribuie la menținerea unei menstruații normale (19)
- Menține o greutate sănătoasă – și acest lucru contribuie la reglarea menstruației (20)
- Adoptă o alimentație sănătoasă și echilibrată – un nivel normal de vitamina D, complexul B, calciu, vitamina C ajută la reglarea menstrelor (21)
Menstruația normală diferă de la o persoană la alta. Dacă o femeie are o menstruație de trei zile fără dureri este posibil ca o alta să aibă o menstruație dureroasă de cinci zile sau să aibă o menstruație de opt zile. Deși pot exista variații semnificative de la o persoană la alta, menstruația ridică probleme mai ales dacă apar anomalii. De exemplu, dacă ai menstruație de 10 ani, durata sa a fost de 5-6 zile cu un flux mediu și apar schimbări: o durată mai mică sau mai mare, o schimbare a fluxului, alte simptome de intensitate diferită. Dacă astfel de schimbări persistă 2-3 luni la rând este indicat să mergi la medic.
2. Menstrual Cycle, link: https://my.clevelandclinic.org/health/articles/10132-menstrual-cycle
3. Normal Periods, link: https://www.yourperiod.ca/normal-periods/menstrual-cycle-basics/
4. Breast-feeding, return of menses, sexual activity and contraceptive practices among mothers in the first six months of lactation in Onitsha, South Eastern Nigeria, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/16183590/
5. Stopped or missed periods, link: https://www.nidirect.gov.uk/conditions/stopped-or-missed-periods
6. Patterns of menstrual disturbance in eating disorders, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/17497704/
7. Long and irregular menstrual cycles, polycystic ovary syndrome, and ovarian cancer risk in a population-based case-control study, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27667654/
8. Premature ovarian failure, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5509972/
9. The Burden of and Trends in Pelvic Inflammatory Disease in the United States, 2006–2016, link: https://academic.oup.com/jid/article/224/Supplement_2/S103/6352163?login=false
10. Understanding the Impact of Uterine Fibroids on Human Endometrium Function, link: https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fcell.2021.633180/full
11. Menstruation Dysregulation and Endometriosis Development, link: https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/frph.2021.756704/full
12. Thyroid hormones and menstrual cycle function in a longitudinal cohort of premenopausal women, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5980701/
13. The lived experience of women with a bleeding disorder: A systematic review, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8813663/
14. The effect of stress on menstrual function, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15541645/
15. To Evaluate the Effect of Perceived Stress on Menstrual Function, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4413117/
16. How Weight Gain and Weight Loss Affect Your Period, link: https://www.verywellhealth.com/changes-in-your-weight-and-missing-your-period-4105209
17. Hormonal contraception and regulation of menstruation: a study of young women's attitudes towards 'having a period', link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/25349229/
18. Menstrual cycle characteristics and incident cancer: a prospective cohort study, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/34893843/
19. Effect of Yoga Exercise on Premenstrual Symptoms among Female Employees in Taiwan, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4962262/
20. Effect of Dietary Weight Loss on Menstrual Regularity in Obese Young Adult Women with Polycystic Ovary Syndrome, link: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/26298524/
21. The effect of calcium and vitamin D supplementation on menstrual cycle, body mass index and hyperandrogenism state of women with poly cystic ovarian syndrome, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4268197/
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Ciclu fara dureri
- Durata ciclu menstrual
- Întrebare
- Prima zi dupa terminarea menstruatiei
- Menstruatie