Mâncarea de origine acvatică poate reprezenta soluția împotriva schimbărilor climatice și a malnutriției
©
Autor: Domșa Dariana
![Mâncarea de origine acvatică poate reprezenta soluția împotriva schimbărilor climatice și a malnutriției](https://www.romedic.ro/arata_img.php?img=40098.jpg&w=420&h=&cale=/uploadart/ghid)
Cinci lucrări științifice revizuite evidențiază oportunitățile de valorificare a vastei diversități a alimentelor acvatice în următoarele decenii, pentru a aborda malnutriția, a reduce amprenta de mediu a sistemului alimentar și a asigura mijloacele de trai.
„Oamenii încearcă să facă alegeri mai informate cu privire la alimentele pe care le consumă, în special cu privire la amprenta de mediu a alimentelor lor”, a declarat co-autorul Ben Halpern, ecolog marin la Facultatea de Științe și Management al Mediului din UC Santa Barbara. Împreună cu colegii săi, Ben Halpern a examinat sustenabilitatea alimentelor acvatice, potențialul de creștere al producătorilor la scară mică și riscurile climatice cu care se confruntă sistemele alimentare acvatice.
Studiile arată că investițiile în inovare și îmbunătățirea gestionării pescuitului ar putea crește consumul și mai mult și ar avea efecte profunde asupra malnutriției. De exemplu, un scenariu de modelare cu „creștere ridicată” a arătat că o creștere a ofertei cu 15,5 milioane de tone (8%), coroborată cu o scădere a prețului, ar reduce cazurile de deficiențe de nutrienți cu 166 milioane, în special în rândul populațiilor cu venituri mici.
Studiile arată, de asemenea, că alimentele de origine acvatică oferă semnificativ mai multe beneficii pentru organismul uman, comparativ cu alimentele de origine animală. Multe specii de alimente de origine acvatică sunt bogate în substanțe nutritive importante. De exemplu, în comparație cu puiul, păstrăvul are de aproximativ 19 ori mai mulți acizi grași omega-3, stridiile și midiile au de 76 de ori mai multă vitamină B-12 iar crapii au de nouă ori mai mult calciu.
Cercetarea a constatat că sistemele alimentare acvatice care se confruntă cu cel mai mare risc din cauza schimbărilor climatice sunt, de fapt, situate în acele regiuni în care oamenii se bazează cel mai mult pe ele. „Această cercetare își propune să ofere fundamentul științific pentru factorii de decizie de a evalua compromisurile și de a implementa soluții care vor face din alimentele de origine acvatică o parte instrumentală a unui sistem alimentar îmbunătățit la nivel global”, a declarat Rosamond Naylor, directorul fondator al Centrului pentru Securitate Alimentară și de Mediu de la Universitatea Stanford.
sursa: Science Daily
foto: UC Santa Barbara
Data actualizare: 21-09-2021 | creare: 21-09-2021 | Vizite: 354
Bibliografie
'Blue food revolution' to tackle climate change and malnutrition, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/09/210916173440.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Riscul de răspândire a virusului SARS-CoV-2 este semnificativ mai mare în sălile de sport. Filtrele HEPA pot reduce substanțial acest risc
- Suplimentele alimentare, dieta și stilul de viață pot ajuta în lupta împotriva COVID-19
- Poate spiritualitatea să conducă la o sănătate mai bună?
- Bolile cronice legate de vârstă pot fi prevenite prin efectuarea de exerciții aerobice în timpul vârstei mijlocii
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni