Legătura dintre soare și cancer

Cele mai comune tipuri de cancere de piele sunt carcinomul bazocelular, carcinomul scuamocelular și melanomul malign. Carcinomul bazocelular și carcinomul scuamocelular sunt grupate sub denumirea de neoplazii cutanate non-melanocitare.

Radiația solară este compusă din lungimi de undă ce variază între 220 nm (radiație ultraviolet – UV) și 3200 nm (radiație infraroșie). Radiația UV este cea mai studiată deoarece efectele sale sunt multiple. Radiația UV este implicată în prima etapă a sintezei vitaminei D care se produce la nivelul pielii. Însă, nivelurile crescute de radiație UV se corelează cu o creștere a rimului de îmbătrânire a pielii, cu arsurile solare și cel mai grav, nivelurile crescute de radiații UV pot determina apariția de cancere ale pielii, atât a melanomului malign cât și a neoplaziilor cutanate non-melanocitare: carcinom scuamocelular și carcinom bazocelular.

Legătura dintre soare și cancer

Studiile epidemiologice au arătat că există corelații între expunerea la soare și riscul de apariție a cancerului de piele. Dovezile indirecte ale legăturii dintre expunerea la soare și apariția cancerului de piele sunt:

• riscul de cancer de piele este mai scăzut în cazul persoanelor cu o pigmentare a pielii mai închisă decât în cazul celor cu o pigmentare mai puțin proeminentă;
• riscul de cancer de piele este mai crescut în cazul persoanelor cu o piele sensibilă la acțiunea radiației solare decât în cazul celor fără sensibilitate;
• incidența cancerului de piele este mai crescută în cazul populațiilor ce locuiesc mai aproape de ecuator decât în cazul celor ce locuiesc în zone mai îndepărtate de ecuator și se corelează cu faptul că persoanele ce locuiesc la ecuator sunt expuse la o cantitate mai mare de radiații ultraviolet;
• regiunile în care se dezvoltă cel mai frecvent cancere ale pielii sunt cele care sunt expuse cel mai mult la lumina solară, iar cancerele de piele apar rar în regiunile puțin expuse la acțiunea radiației solare;
• persoanele cu leziuni benigne induse de expunerea la radiația solară prezintă un risc mai crescut de apariție a cancerului de piele.

Dovezile directe ale legăturii dintre cancerul de piele și expunerea la radiația solară sunt:

• riscul de carcinom scuamocelular crește odată cu durata totală a expunerii la soare; riscul de apariție al melanomului malign este și el în creștere ca urmare a duratei totale de expunere la radiație solară;
• riscul de neoplazii cutanate non-melanocitare este crescut în cazul persoanelor ce desfășoară activități ocupaționale ce presupun expunere solară;
• istoricul de arsuri solare se corelează cu o creștere a riscului atât a melanomului malign, cât și a celorlalte neoplazii non-melanocitare;
• aplicarea unor creme de protecție solară determină scăderea incidenței carcinomului scuampcelular al pielii, și determină regresia keratozei actinice (leziune precursoare carcinomului scuamocelular) și de asemenea determină scăderea incidenței apariției nevilor pigmentari la copii. (1, 2, 3, 4, 5, 6, 10, 11, 12, 13, 14)

La nivel molecular, radiațiile UVB duc la apariția unor reacții fotochimice în urma cărora se produc leziuni ale ADN-ului. Radiațiile ultraviolete determină și producerea de specii reactive de oxigen precum anion superoxid, peroxid de hidrogen și radical hidroxil. Prin intermediul acestora se produc leziuni ale nucleotidelor cu alterări ale ADN-ului. Expunerea îndelungată la radiație UV poate duce la inactvarea genelor supresoare de tumori sau la activarea protooncogenelor. Genele supresoare de tumori sunt reprezentate de gena p53 (numită și „gardianul genomului”), gena CDKN2A și PTCH. Aceste gene sunt modulatori negativi ai ciclului celular ce necesită inactivarea ambelor alele pentru a determina proliferarea celulară necontrolată. Protooncogenele sunt modulatori pozitivi ai ciclului celular ce permit proliferarea și diferențierea celulară. Cea mai cunoscută protooncogenă este protooncogena ras.

Pentru apariția neoplaziilor cutanate, pe lângă inactivarea genelor supresoare de tumori sau activarea protooncogenelor, se produce și scăparea de sub controlul mecanismului imun. În acest mod are loc depleția celulelor Langerhans de la nivelul pielii, iar numărul limfocitelor T helper și T citotoxice scade, fiind stimulată proliferarea de limfocite T reglatoare care favorizează toleranța.

Carcinom scuamocelular

În carcinomul scuamocelular, radiațiile UVB duc la apariția de mutații ale ADN-ului, frecvent fiind implicată gena p53. În aproximativ 90% din carcinoamele scuamocelulare ale pielii sunt întâlnite alterări ale genei supersoare de tumori p53. În carcinomul bazocelular, pe lângă mutațiile genei p53 (întâlnite în 50% din cazuri), sunt prezente și alte mutații, ale genei PTCH și activarea protooncogenei ras. În melanomul malign sunt prezente mutații ale genelor p16/CDKN2A, PTEN și ale protooncogenelor BRAF și N-RAS. (1, 2, 3, 10, 11, 12, 13, 14)

A fost demonstrat că în urma expunerilor repetate la soare, riscul de carcinom scuamocelular și carcinom bazocelular crește. Carcinomul scuamocelular apare cel mai frecvent la nivelul feței, gâtului, scalpului, coatelor și mâinilor, acestea fiind zonele cele mai expuse la acțiunea radiației solare. Acesta apare ca o leziune superficială sau care poate invada dermul, de culoare variabilă, uneori eritematoasă, ce poate prezenta sângerare activă. Uneori este prezentă senzația de durere, ce semnifică invazie perineurală și un stadiu avansat al bolii. Diagnosticul carcinomului scuamocelular se face prin puncție-biopsie și examen anatomopatologic al piesei. Rezecția chirurgicală a formațiunii tumorale reprezintă principalul tratament al carcinomului scuamocelular al pielii. Alte tratamente presupun administrarea de retinoizi sau chimioterapice (5-fluorouracil). (7, 10)

Carcinom bazocelular

Carcinomul bazocelular se caracterizează prin prezența unei formațiuni de culoare variabilă, ulcerată. Cel mai frecvent apare la nivelul feței, nasului, bărbiei, cefei, pleoapelor. Diagnosticul este făcut prin puncție-biopsie și examen anatomopatologic, iar principala modalitate de tratament este exicizia chirurgicală. Radioterapia poate fi folosită în unele cazuri de carcinom bazocelular. (8, 10)

Melanom malign

Din punct de vedere clinic, melanomul malign se caracterizează prin apariția unor modificări la nivelul unui nev pigmentar preexistent. Caracteristicile melanomului malign pot fi grupate sub acronimul ABCDE:

• A – asymmetry (asimetrie)
• B – irregular border (margini neregulate)
• C – color variations (culoare variabilă – roșu, alb, albastru, maro, negru)
• D – diameter (diametru de peste 6 mm)
• E – elevated surface (suprafață ridicată, proeminentă)

Diagnosticul melanomului malign este pus tot prin puncție biopsie și examen anatomopatologic, iar tratamentul este complex, incluzând atât rezecție chirurgicală, cât și alte mijloace adjuvante de tratament. (9, 10)