Învățarea activă, mai eficientă decât metodele tradiționale de învățare

©

Autor:

Învățarea activă, mai eficientă decât metodele tradiționale de învățare
Implicarea studenților prin activități interactive, discuții, feedback și tehnologii îmbunătățite de inteligența artificială a dus la o performanță academică îmbunătățită, în comparație cu metodele de învățare tradiționale, conform concluziilor unui studiu amplu, realizat prin colectarea cercetărilor privind învățarea activă.
Interesul pentru învățarea activă a crescut pe măsură ce pandemia COVID-19 a provocat educatorii să găsească noi modalități de implicare a elevilor. Școlile și profesorii au încorporat noi tehnologii de adaptare, în timp ce elevii s-au confruntat cu efectele psihologice negative ale izolației, neliniștii și neatenției provocate de carantină și învățare la distanță. Pandemia a arătat clar că abordările tradiționale ale educației pot să nu fie cel mai bun mod de a învăța, dar au persistat întrebări cu privire la ce este învățarea activă și cum poate fi ea folosită cel mai bine pentru a preda, a crește angajamentul și a entuziasma elevii.

Nesra Yannier și Ken Koedinger, profesori la Universitatea Carnegie Mellon, au colaborat cu cercetători de la mai multe universități, inclusiv de la Stanford, Harvard și Universitatea din Washington, pentru a rezuma concluziile importante legate de învățarea activă. Studiile recente colectate de Yannier și Koedinger demonstrează cum și când diferitele abordări ale învățării active pot fi eficiente și antrenante și sugerează modalități de a încorpora lucrurile învățate în timpul vârfului pandemiei COVID-19. „Am vrut să vedem ce am învățat din predarea și învățarea în timpul COVID și ce s-ar putea aduce înapoi în clasă”, a spus Yannier.

Studiile colectate au arătat că tehnicile de învățare activă încurajează elevii să producă gânduri și să obțină feedback prin interacțiune activă, mai degrabă decât să primească pasiv informații, așa cum se obișnuiește în abordările omniprezente ale educației, cum ar fi prelegerile și lecturile. Un studiu inclus în colecție a arătat beneficiile activității fizice pentru creativitate și generarea de idei. Un altul a constatat că, deși studenții cred că învață mai mult în cursurile tradiționale decât prin abordări active de învățare, acest lucru este neadevărat. Cercetătorii au spus că studiile pe care le-au rezumat au arătat clar că există multe abordări ale învățării active care pot fi incorporate de către educatori în lecțiile lor, pentru a îmbunătății actul didactic.

sursa: Science Daily
foto: Carnegie Mellon University

Data actualizare: 25-12-2022 | creare: 08-10-2021 | Vizite: 552
Bibliografie
Learning is more effective when active, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/09/210930140710.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Metoda de învățare ce protejează memoria de efectele stresului
  • Metoda Feynman – 3 pași pentru a aprofunda un subiect nou
  • Vrei să treci cu brio de un examen? Știința spune să povestești unui prieten ce ai învățat
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum