Inima umană poate avea o abilitate ascunsă de a se repara singură

Un studiu recent realizat de cercetătorii de la Karolinska Institutet din Suedia și publicat în Circulation dezvăluie că inima umană are un potențial ascuns de a-și regenera celulele musculare (miocitele) după utilizarea unui dispozitiv de asistență ventriculară stângă (LVAD). Această descoperire ar putea deschide calea pentru noi terapii care stimulează autorepararea inimii după leziuni severe.

Context

Inima umană are o capacitate limitată de a regenera miocitele. După un episod de insuficiență cardiacă severă, această capacitate devine chiar mai redusă decât în cazul unei inimi sănătoase. Până acum, mecanismele prin care inima își pierde această abilitate și posibilele modalități de recuperare nu erau cunoscute.

Pacienții cu insuficiență cardiacă avansată beneficiază adesea de un LVAD, un dispozitiv mecanic implantabil care ajută la propulsarea sângelui. Cercetătorii au descoperit că utilizarea acestui dispozitiv poate stimula regenerarea celulară la un nivel de peste șase ori mai mare decât în cazul inimilor sănătoase.

Metodologia studiului

Determinarea vârstei celulare

Cercetătorii au folosit o metodă inovatoare dezvoltată de Jonas Frisén, profesor la Karolinska Institutet, pentru a determina rata de reînnoire a miocitelor. Această metodă se bazează pe măsurarea procentului de carbon radioactiv din celulele noi, care scade constant începând cu 1963, odată cu interzicerea testelor nucleare.

Această tehnică a permis echipei să determine vârsta celulelor din inimile pacienților tratați cu LVAD și să evalueze rata regenerării.

Eșantionul și colaborarea

• Participanți: Studiul a implicat pacienți cu insuficiență cardiacă severă, cărora li s-a implantat un LVAD.
• Colaboratori: Cercetarea a fost realizată în colaborare cu Stavros Drakos de la Universitatea din Utah, SUA.
• Finanțare: Proiectul a fost susținut de Consiliul Suedez pentru Cercetare, Fundația LeDucq și Fundația Ragnar Söderberg.

Rezultate

• Rata regenerării celulare:

  • Pacienții tratați cu LVAD au arătat o rată de regenerare a miocitelor de șase ori mai mare decât în cazul inimilor sănătoase.
  • Aceasta este prima dovadă a unui potențial latent de regenerare a miocitelor în inima umană.

• Efecte mecanice și biologice:

  • Deși mecanismul exact rămâne necunoscut, LVAD pare să declanșeze un proces biologic care reactivează capacitatea inimii de a forma celule noi.
  • Nu s-a identificat încă o explicație moleculară clară pentru acest fenomen, iar cercetările viitoare vor investiga mecanismele implicate.

• Implicarea în terapii viitoare:

  • Descoperirile sugerează că ar putea fi posibilă dezvoltarea unor terapii care stimulează autorepararea inimii, evitând necesitatea transplanturilor sau dependența de dispozitive mecanice pe termen lung.

Implicații practice

• Speranțe pentru recuperare:

  • Pacienții cu insuficiență cardiacă severă ar putea beneficia de tratamente care să reactiveze capacitatea regenerativă a inimii, îmbunătățind calitatea vieții și reducând riscul complicațiilor.

• Cercetări viitoare:

  • Înțelegerea mecanismelor care declanșează regenerarea miocitelor ar putea duce la dezvoltarea unor terapii bazate pe regenerare celulară, fără intervenții chirurgicale majore.

• Utilizare clinică:

  • LVAD nu doar susține funcția cardiacă, ci și oferă o platformă pentru descoperirea unor noi tratamente regenerative.

Limitări și perspective

• Necunoscutul biologic: Deși efectul a fost observat, mecanismele moleculare rămân neclare.
• Eșantion limitat: Studiul necesită extindere pentru a confirma aceste rezultate în grupuri mai mari de pacienți și pentru a explora variațiile individuale.
• Aplicabilitatea universală: Este necesară o înțelegere mai detaliată pentru a adapta descoperirile la pacienții care nu pot beneficia de un LVAD.

Concluzii

Studiul oferă o perspectivă unică asupra potențialului inimii de a se regenera după o leziune severă, sugerând că regenerarea miocitelor poate fi stimulată prin utilizarea unor tehnologii inovatoare. Aceste rezultate reprezintă un pas important spre dezvoltarea unor terapii regenerative care să îmbunătățească tratamentul insuficienței cardiace severe și să reducă dependența de metodele tradiționale, precum transplanturile.