Somnul pe timpul zilei: beneficii pentru inimă

©

Autor:

Somnul pe timpul zilei: beneficii pentru inimă
Puternic contestat de către oamenii de știință, impactul pozitiv al somnului asupra sănătății cardiace este confirmat de o cercetare recentă, publicată în British Medical Journal, care s-a concentrat pe asocierea între frecvența de somn, durata medie a somnului și riscul de apariție a unor boli cardiovasculare, precum atacul de cord, insuficiența cardiacă sau accidentul vascular cerebral.
Multe dintre studiile precedente publicate pe aceeași temă nu au reușit să descopere care este impactul real al somnului asupra sănătății cardiace, din cauza faptului că s-au concentrat în mod exclusiv pe decesele cauzate de boli cardiovasculare, dar și fiindcă au comparat persoane care dormeau pe zi în mod normal cu persoane care nu optau în trecut pentru somnul de scurtă durată.

În cadrul cercetării realizate de către British Medical Journal au fost incluși 3462 de rezidenți din Lausanne, Elveția, care au fost aleși la întâmplare și a căror vârstă a fost cuprinsă între 35 și 75 de ani. Recrutarea a avut loc în anul 2003 și 2006, în timp ce prima verificare s-a efectuat în anii 2009 și 2012. În cadrul acestei verificări au fost colectate informații despre modele de somn ale fiecărui participant, cât și despre somnul din săptămâna precedentă. Starea de sănătate a fiecărui participant a fost monitorizată pentru o perioadă medie de 5 ani. Majoritatea participanților, reprezentând 58% din totalul subiecților, au spus că nu au dormit pe timpul zilei în săptămâna premergătoare verificării, în timp ce aproximativ unul din cinci a declarat că a dormit pe zi o dată sau de două ori. Au existat, de asemenea, persoane care au dormit de trei-cinci ori în ultima săptămână (12% din total), dar și care au dormit chiar de șase sau șapte ori pe timpul zilei în ultima săptămână (11%). Pe parcursul celor 5 ani de monitorizare au fost înregistrate 155 de evenimente ale bolilor cardiovasculare fatale și non-fatale.

Conform concluziilor finale, somnul ocazional, o dată sau de maximum două ori pe săptămână, a fost asociat cu o reducere aproape la jumătate a riscului de apariție a unei boli cardiovasculare. Această asociere nu a fost modificată după includerea în lista de factori posibil influenți a somnolenței excesive din timpul zilei, a depresiei sau a somnului regulat pe timp de noapte. Vârsta înaintată și apneea severă au reprezentat singurii factori care au influențat asocierea somnului pe timp de zi și a riscului scăzut de boli cardiovasculare. Deoarece este vorba de un studiu observațional, acesta nu poate stabili o cauză, însă poate să fie utilizat pentru explicarea concluziilor la care cercetătorii au ajuns, cu privire la impactul pe care somnul pe timpul zilei îl are asupra sănătății inimii.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 16-09-2019 | creare: 16-09-2019 | Vizite: 682
Bibliografie
Once or twice weekly daytime nap linked to lower heart attack/stroke risk, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2019/09/190909193219.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Somnul în timpul zilei poate fi un semn incipient al demenței
  • Legătura dintre puiul de somn frecvent și hipertensiunea arterială
  • De ce unii copii renunță mai devreme decât alții la somnul din timpul zilei
  •