Hipertensiunea - dieta ar putea fi mai eficientă decât medicamentele?

©

Autor:

Hipertensiunea - dieta ar putea fi mai eficientă decât medicamentele?
Un studiu recent publicat în Journal of the American College of Cardiology sugerează că o dietă hiposodată, sănătoasă pentru inimă, ar putea fi la fel de eficientă ca tratamentul medicamentos în controlul hipertensiunii arteriale.

După adoptarea unui regim alimentar pentru scăderea tensiunii arteriale (dieta DASHDietary Approaches to Stop Hypertension) și a unei diete hiposodate, persoanele cu hipertensiune arterială (tensiune arterială crescută) ar putea raporta un grad similar sau o reducere a tensiunii arteriale sistolice, la fel ca și persoanele sub tratament antihipertensiv. Dieta DASH este recomandată de Institutul Național de Inimă, Plămân și Sânge și presupune consumul de fructe, legume, cereale integrale, alune, fasole, pește, pui și produse scăzute în grăsimi, limitând aportul de alimente bogate în grăsimi saturate și zahăr.

Cercetătorii susțin că modificarea dietei ar trebui să fie prima măsură ce trebuie adoptată de adulții cu un risc crescut de a dezvolta hipertensiune arterială.

Tensiunea arterială reprezintă forța pe care o exercită coloana de sânge asupra pereților arterelor, măsurându-se în milimetrii coloană de mercur (mmHg) și fiind evaluată ca și tensiune sistolică (valoarea mai mare) și tensiune diastolică (valoarea mai mică). Hipertensiunea arterială (HTA) apare atunci când forța coloanei de sânge asupra pereților arterelor crește. Dacă nu este ținută sub control, HTA poate crește riscul de boală cardiacă, infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Pentru scăderea tensiunii arteriale se recomandă adoptarea unei diete sănătoase, realizarea de exerciții fizice, iar unele cazuri se poate prescrie tratament hipertensiv.

Noul studiu sugerează că dieta DASH în combinație cu o dietă hiposodată ar putea elimina necesitatea tratamentului antihipertensiv la anumiți pacienți cu HTA. Studiu a inclus 412 de adulți cu vârste cuprinse între 23 și 76 de ani, cu o tensiune arterială sistolică de 120-159 mmHg și o tensiune diastolică de 80-95 mmHg, care nu urmau un tratament antihipertensiv. Participanții au fost împărțiți în 4 grupe, în funcție de tensiunea arterială sistolică: 120-129 mmHg, 130-139 mmHg, 140-149 mmHg și peste 150 mmHg. Potrivit noilor ghiduri care au apărut la începutul acestei luni, o tensiune arterială sistolică de 120-129 mmHg și o tensiune diastolică sub 80 mmHg este clasificată drept hipertensiune arterială elevată. Stadiul 1 al hipertensiunii se referă la o tensiune sistolică de 130-139 mmHg sau o tensiune diastolică de 80-89 mmHg iar stadiul 2 are în vedere o tensiune sistolică de minimum 140 mmHg sau o tensiune diastolică de minimum 90 mmHg.

Toți participanții au fost împărțiți aleatoriu, ca timp de 12 săptămâni unii să urmeze dieta DASH iar alții, dieta vestică standard (grupul control). De asemenea, pe perioade de 4 săptămâni în timpul studiului, persoanele erau aleatoriu distribuite în 3 grupuri, în funcție cantitatea de sodiu consumată: 50 milimoli pe zi (cantitate scăzută), 100 milimoli pe zi (cantitate moderată) și 150 milimoli pe zi (aport crescut). Doza maximă de sodiu recomandată de către noul ghid dietetic din America pentru 2015-2020 este de 100 milimoli de sodiu pe zi, echivalentul a 2,300 miligrame de sodiu sau o linguriță de sare.

În urmă studiului s-a observat că, după 4 săptămâni cu dieta DASH, persoanele cu o tensiune sistolică de 150 mmHg sau mai mare au raportat o scădere în medie cu 11 mmHg a acesteia (față de grupul control), iar participanții cu tensiunea sistolică sub 130 mmHg au raportat o reducere cu 4 mmHg. Rezultate mai bune s-au obținut atunci când s-a combinat dieta DASH cu un aport scăzut de sodiu.

Astfel, după 4 săptămâni de dietă DASH combinată cu un aport redus de sodiu, la persoanele cu tensiunea sistolică sub 130 mmHg s-a observat o scădere cu 5 mmHg a acesteia, în comparație cu grupul control, care a consumat cantități mari de sodiu.

Participanții cu tensiunea sistolică de 130-139 mmHg au raportat o reducere în medie cu 7 mmHg atunci când au urmat dieta DASH, cu cantități scăzute de sodiu. De asemenea, după 4 săptămâni de dietă DASH combinată cu un aport redus de sodiu, la persoanele cu tensiune sistolică de 140-149 mmHg, aceasta s-a redus în medie cu 10 mmHg.

Efectele dietei DASH cu un aport redus de sodiu s-au văzut cel mai bine la participanții cu tensiune sistolică de 150 mmHg sau peste, la care aceasta a scăzut cu 21 mmHg.

Studiile următoare trebuie să determine dacă un regim alimentar poate ajuta la reducerea tensiunii arteriale la persoanele cu tensiune sistolică de 160 mmHg sau peste, întrucât categoria aceasta de pacienți nu a fost inclusă în studiul curent.

Rezultatele studiului se adaugă la alte cercetări în domeniu care sugerează că regimul alimentar este la fel de eficient sau mai eficient decât tratamentul antihipertensiv la pacienții cu risc crescut de a dezvolta HTA. Dieta ar trebui să fie prima linie de tratament la acești pacienți.

Sursa: Medical News Today

Data actualizare: 06-12-2019 | creare: 27-11-2017 | Vizite: 2362
Bibliografie
High blood pressure: Could diet replace medication?, link: https://www.medicalnewstoday.com/articles/320151.php
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Consumul crescut de cartofi, asociat cu un risc mai mare de hipertensiune
  • Hipertensiunea arterială ar putea crește riscul pentru demență vasculară
  • Muzica lui Mozart și Strauss pentru tratamentul hipertensiunii
  •