Riscul administrării de digoxin depășește beneficiile la pacienții cu fibrilație atrială?

Un nou raport publicat în Journal of the American College of Cardiology dezbate riscul de mortalitate versus beneficiile digoxinului administrat la pacienții cu fibrilație atrială.

Digoxinul este un extrs dintr-o plantă numită Digitalis Purpurea și este cel mai comun agent medicamentos din clasa digitalicelor utilizat pentru controlul frecvenței cardiace în tulburările de ritm.

Digoxin este un medicament cu utilitate largă, deși este binecunoscut faptul că doza terapeutică este foarte aproape de doza fatală.

Se apreciază că erorile de medicație și efectele toxicității digoxinice sunt responsabile de 44% dintre situațiile de stop cardiac ce pot fi prevenite, iar Digoxinul este cel mai frecvent implicat.


Digoxinul majorează mortalitatea, depășind astfel beneficiile terapeutice? Este suficient de sigur pentru a fi administrat de rutină pacienților cu fibrilație atrială alături de alte medicamente pentru controlul frecvenței cardiace?

Aceste întrebări rămân deschise, deși acest nou studiu reușește să aducă argumente solide cu privire la indicațiile actuale de tratament cu digitalice.

Renato Lopes, medic doctor și doctorand în cadrul Duke Clinical Research Institute, și colegii săi au analizat relația dintre efectele administrării digoxinului în funcție de inițierea tratamentului și a concentrațiilor serice ale digoxinului la 17,897 pacienți care au participat la trial-ul ARISTOTLE (Apixaban for Reduction in Stroke and Other Thromboembolic Events in Atrial Fibrillation).

• Nu s-a înregistrat nicio majorare a riscului de deces în rândul a 5842 pacienți care primeau digoxin de la începutul studiului. Autorul numește acest efect „bias-ul supraviețuitorului”, mai exact , pacienții care utilizau deja digoxin la început au fost tot aceiași care ar fi răspuns bine la medicament indiferent de situație.
• A fost identificată o relație continuă și liniară între mortalitate și nevelul seric de digoxină la 76% dintre pacienții ce au primit medicamentul și la care s-a determinat acest parametru.
• Riscul de deces ajustat între cei care au primit digoxin versus cei care nu au beneficiat de tratament a crescut semnificativ pentru fiecare majorare cu  0.5 ng/mL a nivelului seric de digoxină comparativ cu cel bazal de la începutul studiului și pentru fiecare creștere cu 0.1 ng/mL în general.
• Riscul de deces a crescut până la 56% la pacienții cu nivelul seric de digoxină de cel puțin 1.2 ng/mL [valori bazale de la începutul studiului].

Deși administrarea digoxinului la începutul studiului nu constituie un predictor al mortalității, lucrurile s-au schimbat atunci când au fost introduse în ecuație valorile serice ale digoxinului. „Cu cât concentrația a fost mai mare, cu atât a crescut și riscul de mortalitate” punctează Lopes.

„Unii pacienți cu fibrilație atrială nu au alte opțiuni de tratament în afară de digoxin. În acest caz este rezonabil să se ia în considerare nivelul seric de digoxină care ar trebui să fie ideal sub 1.0 ng/mL , sau măcar să nu depășească 1.2 ng/mL.”

Sursa: Medscape Medical News
Revista Medicală Română