Genetica sporește riscul de a suferi o boală mai degrabă în primii ani de viață, decât ulterior

©

Autor:

Genetica sporește riscul de a suferi o boală mai degrabă în primii ani de viață, decât ulterior
Impactul genelor unei persoane asupra riscului de îmbolnăvire scade de fapt odată cu vârsta, deși studiile precedente au arătat că oamenii se îmbolnăvesc adesea pe măsură ce îmbătrânesc, sugerează o cercetare recentă, publicată în revista PLOS One.
Genele moștenite de la părinți influențează riscul pentru aproape toate bolile, de la cancer sau boli de inimă, până la tulburări autoimune. Cu noile tehnologii genomice, oamenii de știință pot folosi genomul unei persoane pentru a prezice riscul viitor al bolii. Cu toate acestea, lucrările recente au arătat că puterea predictivă a geneticii unei persoane poate depinde de vârsta, sexul și etnia acesteia.

În noul studiu, oamenii de știință au investigat dacă riscul de a dezvolta o boală cauzată sau asociată de genele moștenite se modifică pe măsură ce o persoană îmbătrânește. Cu alte cuvinte, au vrut să știe dacă există ferestre când oamenii sunt mai mult sau mai puțin susceptibili de a dezvolta boli legate de genetică.

Cercetătorii au folosit date genomice de la 500.000 de persoane din Marea Britanie, pentru a analiza impactul genetic asupra riscului de a dezvolta 24 de boli comune. În timp ce diferite boli au avut modele de risc diferite, cercetătorii au arătat că riscul genetic al unei persoane este cel mai ridicat la începutul vieții și apoi scade pentru multe boli, inclusiv hipertensiunea arterială, cancer de piele și hipotiroidism.

În prezent, motivele pentru care riscul generat de genele unei persoane scade odată cu vârsta nu sunt clare. Cercetătorii suspectează că pot exist interacțiuni între genele unei persoane și mediul lor care duc la boli. O mai bună înțelegere a modului în care vârsta influențează riscul unei persoane de a dezvolta o boală legată de genele sale poate ajuta cercetătorii să facă predicții mai precise. Rezultatele studiului actual pot îmbunătăți capacitatea de a prezice cine va dezvolta o boală pe baza genomului lor.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 01-09-2021 | creare: 01-09-2021 | Vizite: 364
Bibliografie
The risk of developing a disease linked to genetics tends to decrease with age, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/08/210826170151.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • De ce unele persoane sunt atât de atrase de gustul dulce?
  • A fost identificată cauza genetică a albirii părului și a calviției
  • De ce organul transplantat este uneori respins de către organism?
  •