Fulgii de zăpadă pot conține cantițăți variabile de plastic

Atunci când zăpada se topește, nanoparticule din plastic se depun pe sol, acestea provenind în mare măsură din materialele plastice relativ solubile din produsele antigel (polietilen glicoli). Aceste produse pot ajunge în aerul atmosferic și pot fi, ulterior, preluate de fulgii de zăpadă.
Cercetătorii au dezvoltat o nouă tehnică pentru a analiza eșantioanele de zăpadă colectate în luna aprilie a anului 2019 în Montreal, Canada. Aceste analize au vizat atât particulele de dimensiuni nanometrice, cât și particulele de dimensiuni puțin mai mari, de ordinul macro, din diferite materiale plastice. Tehnica McGill este de câteva ori mai sensibilă decât oricare dintre celelalte metode actuale, utilizate pentru urmărirea prezenței plasticului în mediu. Această nouă tehnică permite oamenilor de știință să detecteze cantități extrem de mici pentru cele mai frecvente materiale plastice solubile și insolubile în zăpadă, apă, precipitații și chiar în probe de sol odată ce acestea au fost separate până la nivelul unui picogram. Metoda se bazează pe utilizarea spectrometriei de masă nano-structurate și, spre deosebire de alte tehnici utilizate în prezent, tehnică utilizează materiale reciclabile și se bazează pe practici durabile.
„Este important să putem detecta chiar și cantități mici de materiale plastice în mediu”, a afirmat autorul principal al studiului, Parisa Ariya. „Deși aceste materiale plastice pot fi inofensive în sine, ele pot prelua materii organice toxice și metale grele din mediu, care pot deteriora celulele și organele umane”.
Zi Wang, de asemenea autor al studiului, a adăugat: „Speranța noastră este că această nouă tehnică poate fi utilizată de oamenii de știință din diferite domenii ca să obțină informații cheie despre cantitatea de micro și nanoparticule din plastic în mediul urban. Astfel, sperăm să fie mult mai des abordate teme despre impactul particulelor de plastic asupra ecosistemului și asupra sănătății umane.”
sursa: Science Daily
Data actualizare: 28-03-2021 | creare: 28-03-2021 | Vizite: 680
Bibliografie
It's snowing plastic, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/03/210317111727.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Apa îmbuteliată conține un sfert de milion de microparticule de plastic
- Vitamina D pentru prevenirea bolilor: un ghid de practică clinică a Societății de Endocrinologie
- Orientările dietetice asociate cu o viață mai lungă (recomandări nordice de nutriție)
- O dietă sănătoasă poate îmbunătăți calitatea somnului și reduce riscul de apnee în somn
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni