Vreau sa-mi redevin ceea ce eram!

Am incercat sa vorbesc si cu sotul insa nu intelege; se pare ca singura lui grija este lipsa sexului, in asta consta de fapt adevarata noastra problema; eu insa am o viata incat de multe ori ma intreb de ce mai traiesc????? pe scurt: el e realizat pe toate planurile (mai putin sexul hahaha - de fapt poate nici asta nu-i lipseste), eu insa stau acasa de 3 ani cu copilul, am avut tentativa de a ma intoarce la sv, am pierdut serviciul fiindca se imbolnavea copilul si nu aveam cu cine sa il las, singua solutie fiind cresa. DIntr-o domnisoara vesela, ambitioasa si optimista cum eram inainte de casatorie, am ajuns o intretinuta grasa, urata, sotie si mama denaturata, nu imi mai suport prietenii care se uita la mine si din privire ma judeca, m-am inchis in mine, traiesc izolaa, stau cu zilele inchisa in casa, mi-e rusine sa ies pe strada, nu mai suport sa ii cer bani lui sa imi dea ca sa imi repar o geanta ca s-a rupt fermuarul, am pantofii rupti, plang mai mereu; am ajuns si la psihiatru, de dragul copilului ca el nu are nicio vina, insa mi s-a spus sa vin la cabinetul particular sa fac terapie; de unde sa am bani sa vin la cabinetul particular??????mi-a mai pus si in vedere ca e costisitor dar se merita; sunt la pamant, nu am cu cine vorbi, parintii mei se bazeaza pe mine sa reusesc iin viata sa am o fam reusita avanad un frate care a esuat; haha, cred ca v-am plictisit enorm, stiu uuu sunt oameni care au mult mai mare nevoie de ajutor decat mine.de acord.dar simt ca si eu sunt bolnava psihic, si nu stiu ce sa fac...nu mai am vointa.ultima sansa e sa primesc un raspuns profesionist de pe acest forum.altceva nu mi-a mai ramas de facut. La un moment dat ma refugiasem in bautura (nu am spus asta decat duhovnicului meu), pt mine a fost bine, nu mai simteam nimik, deact o pace si liniste in suflet, pt fam mea a fost mai mult decat groaznic.ganduri de sinucidere nu am, desi ma tot intreb ce rost am eu pe lumea asta.primul raspuns ar fi: copilul...hmmm, copilul nu ma iubesste, e topit dupa taica-su, nu-l condamn, de ce m-ar iubi? sunt o ratata.
va rog sa imi iertati mesajul, dar asta simt, asta sunt. am vreo sansa sa redevin ce am fost candva? nu am ajutorul nimanui, nu cred ca reusesc singura. Am avut un job bun, banos, acum ma reorintez spre alt domeniu, o voi lua-o de la inceput, urasc inceputurile, pe bani putini, cam 5 mil, din care precis nu or sa imi ajunga de geanta si pantofi.
Cu stima,
Natalya

Buna Natalya, in primul rand incearca sa nu-ti mai plangi singura de mila, ai facut o depresie din cauza statului acasa si incet ti-ai pierdut increderea si stima de sine.Cred ca in situatia asta numai tu poti face o schimbare, incearca sa iesi mai mult in lume cu prietenii, fa o schimbare cu tine. De ex. o schimbare de look, o tunsoare noua sau o haina sexy etc. Stiu ca o sa-ti fie greu la inceput, dar sa stii ca merita, ai sa vezi ca si sotul tau o sa te aprecieze mai mult si incet incet vei redeveni cea care ai fost. Incearca sa iesi din cercul asta vicios, nu te considera ratata, gandeste-te ca ai adus pe lume un copil si asta sa stii ca e o mare realizare. Iti doresc numai bine!!

natalya,
de ce gandesti asa? asa cum ai spus poate sunt multi oameni cu probleme mai grave si cu siguranta nu sunt asa pesimisti. te rog f.mult mult sa nu mai gandesti asa. ma gandesc ca cel maiindicat ar fi sa discuti in primul rand cu sotul tau si cum cred ca cu siguranta este un om intelegator va veti sfatui, vb. impreuna mult, mult... se apropie vara plecati numai voi doi cateva zile in concediu, cu siguranta aveti nevoi de odihna si liniste. incearca sa -l dai pe cel mic la cresa si cautati un loc de munca( chiar daca vei lua munca mai de jos) important este sa intalnesti si alti oameni in afara de cei de acasa, nu trebuie sa-ti urasti prieteni incearca sa refaci relatiata cu ei.dute in parc cu cel mic si plimbativa asa vei mai cunoaste si alte mamici si ve-ti vb. eu cred ca iti lipseste comunicarea. si mai cred ca tu nu discuti cu sotul tau. vb cu el
viata este atat de frumoasa aici pe pamant. de ce sa nu o traim asa cu bune sau cu rele. crezi ca este o solutie moartea, crezi ca acolo este mai bine. aiurea pana o sa vina cineva sa ne spuna cum este acolo de ce sa nu traim aici caci stim cum este.
cat despre bautura, las-o nu este ptr.tine. iti dai seama cand te va vedea copilul tau beata cum este? ai sa imbatranesti mai repede si nu este bine noi femeile trebuie sa fim frumoase, placute in gesturi si in vorbe
sa ma ierti daca am fost rea dar NU MAI GANDI ASA SI FA CEVA SA IESI DIN ACEST CERC VICIOS, TRAIESTE VIATA CACI MERITA

CRIS, FLORENTINA, apreciez sinceritatea voastra, pentru voi asa pare si e usor sa spui cuiva ca isi plange de mila, insa nu am avut si nu am o viata usoara, de fiecare data cand am inceput sa fac ceva nu am reusit sa duc la bun sfarsit din cauza ca nu am avut pe cine lasa pe cel mic, ori era bolnav, mi-e frica sa ma angajez, am trecut prin asta si nu m-am putut tine de serviciu, am lucrat in turism, 2 zile eram la serviciu, 2 saptamani acasa cu copilul bolnav de la cresa...cine sa te tina angajat in aceste conditii????:(((((( suport din partea sotului nu am, la inceput am crezut ca mi-e prieten, ma asculta si imi dadea dreptate cand ii insiram prin cate trec si cat sufar, insa ii convine ca stau acasa cu copilul fiindca EU MA SACRIFIC, viata, nervii, stresul, lipsa banilor, bolile copilului, el merge la serviciu, si-a deschis si o firma, cu toate astea nu avem cine stie ce venituri, firma nu merge f bine, e la inceput. De ex in seara asta, iar am avut o depresie, eu plangeam si el CANTA! frumooos, nu-i pasa de ceva timp, cam un an pot sa si mor langa el ca nu il intereseaza. Dar nu asta e important: de ce sufar de fapt? pentru ca imi amintesc singurul lucru din viata mea care mi-a dat satisfactie: am fost apreciata profesional candva de 2 pers importante, eram si frumoasa atunci si desteapta, munceam, eram libera, .acum mi-e frica sa ma uit in oglinda: vase sparte la ochi de plans, arat mai batrana cu cel putin 10 ani; ce imi lipseste? un PRIETEN ADEVARAT! nu vecina de peste drum care vine si ma masoara din cap pana-n picioare sfidator sa vada cat m-am ingrasat!!!!!!!!! sunt atat de evidente astfel de atitudini! stiu, poate si voi ati trecut prin asta, voi sau prietenele voastre, chiar nu mai exista oameni care nu judeca???? hmmmmmm, acum parca vad un zambet in coltul gurii voastre: pai femeie, tu tocmai ti-ai judecat sotul!!!
Da mey uite-asa gresesc si eu si altii fata de mine.ca sa imi revin, trebuie sa incep o viata noua si sa nu mai astept sa ma bazez pe cineva anume ziceti voi???? inseamna inceputul unei noi vieti, in care primeaza regimul alimentar si invatatul pt examenul din vara...dar cum sa trec la atac, cand stiu ca ma asteapta inca o noapte nedormita cu cel mic ca tuseste?????
Ati avut dreptate cu un lucru: nu sunt comunicativa cand e vorba de VIATA MEA INTIMA, PERSONALA.ohooooo, sunt fffff vorbareata, dar cand vine vb despre problemele mele sau ce tine de casnicia mea, nu pot vorbi cu persoane cunoscute, cu prieteni, familie, rude.o, nuuuuu...de aceea am apelat la voi, aveam nevoie de o parere sincera, de un sfat, de o incurajare. SUnt fff trista.

VA MULTUMESC FETELOR!!!

NATY

Parerea noastra a fost sincera, nu incercam decat sa te ajutam cu un sfat bun, imi pare rau ca raspunsurile noastre nu te-au multumit. Totusi incearca sa te duci la un psiholog de cateva ori, ca sa te invete ce sa faci.Multa sanatate!

Natalya,
Te afli, intradevar, intr-un moment foarte greu. De cotitura. Ceea ce inseamna ca, pe masura ce suferinta ta se adanceste, se apropie si momentul unei alegeri: fie astepti ca lucrurile sa se modifice in favoarea ta, fie iti iei inima in dinti si o faci chiar tu.
Unii oameni aleg in mod constient prima varianta. In cazul tau, ai putea sa astepti pana cand afacerea sotului tau va merge suficient de bine, astfel incat el isi va permite mai mult timp liber si, deci, isi va putea asuma mai multe responsabilitati in cresterea si educatia copilului vostru. Sau, ai putea sa astepti pana cand parintii si socrii tai vor realiza ca ai nevoie de ajutor si se vor oferi sa petreaca mai mult timp cu nepotul lor. Insa va trebui sa te inarmezi cu multa rabdare si toleranta, pentru ca totul va depinde de ei, si aproape nimic de tine.
Altii, sau poate acceasi, insa mai tarziu, isi aduna din suflet fortele ce le-au mai ramas si se intreaba: „si daca as mai incerca o data? Daca inainte de casatorie aveam tot ce-mi trebuia ca sa reusesc, de ce acum nu as mai avea?” E un nou inceput? Cu siguranta! Pentru ca acum esti mama, ceea ce inseamna ca ai mai descoperit inca un miracol al vietii. Nu cumva asta te face, mai degraba, mai puternica!?
Este greu? Groaznic: nici nu apuci sa te ridici bine si cazi din nou; mai astepti, iti lingi ranile, iti faci curaj si pana sa te bucuri, ai si cazut… Ai vazut asta la copilul tau, cand incerca sa se ridice pe piciorusele lui fragile si nesigure. Ca si el, si tu vei invata din nou sa te ridici si sa mergi singura pe picioarele tale si, sa ceri, nu sa te rogi, ci sa ceri, imperativ, astfel incat sa primesti ce ai nevoie.
Am trecut prin ceva asemanator, nu-ti vorbesc nici din carti si nici din experientele altora. Faptul ca am reusit sa ies din golul in care eram in continua cadere nu inseamna ca mi-am asigurat pe veci imunitate. Insa tin cu dintii de fiecare reusita, oricat de mica ar fi, de fiecare moment cand sunt frumoasa, de fiecare gest tandru al sotului meu, de fiecare zi perfecta, oricat de banala ar fi… si le pun deoparte, intr-un loc al mintii mele, de unde le pot lua cand imi lipsesc in viata reala.

ADELA,
te-am simtit foarte aproape prin felul in care m-ai incurajat...proabil si CRIS are dreptate, ca mi-ar prinde bine cateva vizite la un psiholog, insa sunt dispusa sa incerc sa ma ridic singura. Am luat aceasta decizie SINGURA inainte de a citi mesajele voastre si am si dovezi:)
M-amtrezit la 6 dim, mi-am facut cafeaua, am facut si lapticul lui bebe, am invatat o ora, dupa care am facut tae bo si pilates. In fuga, dar am reusit! M-am simtit bine, recunosc, am facut ceva pentru mine, insa cand s-a trezit "masculul", parca am vazut negru in fata ochilor, am inceput sa ne certam si am stat cu dureri de cap toata ziua. Mi-as fi dorit macar cumparaturile sa le fi facut si el, ca eu intre timp sa pun deja mancarea la foc, insa nu...du-te Natalio si alearga dupa cumpaarturi, vino acasa fa mancare, da medciamente la copil, curata-i nasucul, nu am apucat nici macar un dus scurt sa fac...asta e lupta mea, dar ca sa rezist si sa ma bucur si eu de viata, voi incepe sa ma fac auzita, cand am nevoie de ceva, imperativ cum spui tu Adela!
Mi-e dor si mie sa ma simt FEMEIE, mama si nevasta sunt de 3 ani, femeie insa nu am mai fost demult si imi lipseste! Am vorbit cu mama la telefon, m-am simtit bine, e adevarat ca motivul pt care ma simt atat de bine a fost faptul ca ea ma intelege, stie prin ce trec, sotul seamana mult cu tata, so.va rog sa ma scuzati ca mi-am plans de mila, stiu ca pare jenant si patetic, insa eu cred ca durerea din suflet, moralul acesta la pamant, e mai dureros decat durerea de masea! si totusi atunci cand te doare maseaua, nu-ti spune nimeni "nu-ti mai plange de mila!" :D glumesc, eu va multumesc, ati fost la inaltime cu sfaturile, sunteti grozave!
Sa auzim de bine fetelor!
A voastra NAty

Buna Andrei,
Multam de timpul acordat si mai ales de gandurile tale sincere!
E foarte greu sa te gandesti atat de profund cand in jurul tau parca sunt numai probleme: copil bolnav din 2 in 2 sapt, niciun ajutor (parintii bolnavi, sau unii comozi), si in casa tot timpul treaba, plus invatat mai mereu pt examenul din vara. Ai dreptate lupta trebuie dusa in doi, nu singura, insa m-am saturat sa cer ajutor si sa nu primesc, daca incerc sa deschid discutia cu el, pe tema slabitului, imi raspunde in 2 peri: "hai ca exagerezi, incepi sa ma enervezi!" Cu banii inteleg ca stam prost, in fond eu nu aduc niciun ban in casa, sunt INTRTINUTA, urasc asta, pe cuvant, am grija de copil, cand e bolnavior acasa, cand nu, il duc la cresa ca sa pot invata; am probleme si cu cartea de munca, inspectoarea nu vrea sa mi-o inchieie si pt dosar imi trebuie copie dupa cartea de munca; pe cuvant, pe zi ce trece apar tot mai multe probleme; am in cap zeci de ganduri de-odata legate de casa, copil, invatat, nu stiu cum sa ma impart mai bine sa nu neglijez nici copilul nici casa... am fost mezina in fam mea si un copil rasfatat, care nu era lasat sa faca mai nimik in casa si sa se descurce in viata, sama trimita si pe mine ai mei undeva sa ma descurc, nuuuuu, umblau ei pt mine, mi-a daunat extraordinar, am fost cocheta ca domnisoara si supe raranjata, iar acum.mi-e greu...asta e adevarul!.inca suntem certati rau..nu ne vrobim, nu ne privim, aseara am iesit cu copilul afara in parc, ca simteam ca ma sufoc in casa cu el; a fost foarte greu, dar am fost si mandra de mine ca nu m-am mai refugiat in bautura si mancare!!!! da, pentru mine e un inceput, refuz sa mai imi bat joc de mine! uneori simt ca are pe altcineva! poate aberez, dar...nu mai inteleg comportamentul.de. la un timp!.eram de.stul. de apropiati, ne pupam mereu, copilul cand ne vedea, ne impingea capetele sa ne pupam, era frumos iniante! unde e viata mea?
Naty

Draga Natalya,
Cu totii trecem prin momente grele in viata, important este cum reusim sa le depasim. Te sfatuiesc sa gandesti pozitiv deoarece esti foarte negativista si demoralizata. Ai un copil pentru care trebuie sa fi un model si un sprijin permanent.
Incearca sa mergi la un psiholog iar daca nu-ti permiti, imprumuta niste carti despre psihologia umana sau gasesti numeroase articole chiar si pe net.
Eu am facut psihoterapie 7 luni si iti spun din proprie experienta ca totul este sa iti doresti sa scapi din aceasta grea cumpana a vietii.
Orice om poate face mai mult decat realizeaza in mod obisnuit, daca ajunge sa creada cu tarie ca acest lucru e posibil. Atunci cand reusim sa cream, sa dezvoltam si sa intarim in sufletul nostru credinta ca scopul sau idealul nostru poate fi atins, am facut un pas decisiv pe drumul succesului in viata. Cand ne apucam de o treaba, primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa ne mobilizam subconstientul, sa-l convingem sa creada cu tarie ca treaba respectiva poate fi dusa la bun sfarsit de catre noi insine.
Orice lucru iti vei dori vreodata, transforma-l in vis si implanteaza-ti-l in subconstient, cu ajutorul imaginatiei. Crede cu tarie ca ai obtinut deja acel lucru si-l vei obtine cu siguranta. Crede intotdeauna, chiar si in situatii disperate, in destinul tau, in succesul tau si nimeni nu te va putea opri din drumul catre reusita deplina.
Trebuie sa lupti cu tine pentru tine. Ce daca esti grasa? Incearca sa vezi si partile bune ale tale. Meriti aceasta postura? Unde este fata optimista, ambitioasa, voioasa si placuta de dinainte de casatorie?? Ce s-a intamplat cu ea??
Incearca sa faci zilnic cateva exercitii fizice (abdomene, flotari, fandari etc.). Nu te costa nimic, trebuie doar sa-ti acorzi si tie putin timp. Incearca, de asemenea, sa meditezi la momentele fericite si placute din viata ta, la un peisaj care te-a incantat.
Te inteleg foarte bine si eu am trecut prin multe incercari, dar macar am avut sprijinul familiei si al sotului cand am dat de greu.
Incearca sa iesi in lume, sa cunosti si alte persoane, cum te-au sfatuit si ceilalti. Admira natura, simte caldura soarelui, asculta vantul…
Lauda-ti fiecare realizare, oricat de mica ar fi ea. Bucurate de viata si de copil. Incearca sa-ti recuceresti sotul.
Fa ceva. Nu astepta o minune. O minune esti chiar tu ca existi!
Gandeste pozitiv altii au probleme mult mai mari.
Noi suntem alaturi de tine si incercam cu o vorba buna sa-ti mai alinam tristetea, dar singura in masura sa actioneze esti tu.
Cu prietenie sincera, Cezarina

Andrei, Cezarina,
MI-au prin stare bine comentariile voastre, cand o sa mai trec plin clipe grele, o sa recitesc mesajele voastre si imi voi aminti ca EU singura detin PUTEREA de a trece peste situatiile neplacute pe care uneori viata ti le pune pe tava sa nu uiti ca nu totul este in "roz"
Am o veste buna: luni am COMUNICAT cu sotul meu si am cazut de acord ca am nevoie de schimbari in viata, iar cu rabdare si voiinta voi reusi, voi avea si sprijinul lui!!!! URAAAAA! Mi-era teama ca nu mai e barbatul de care m-am indragostit, ca traiesc langa un strain, cat m-am inselat! timpul trece, in curand va iincepe si lupta mea in a ma realiza pe plan profesional..intotdeauna am pus baza pe satisfactiile sufletesti si nu banesti...adica ma reintorc in invatamant, clar nu salariu baban, dar acest job mie imi da satisfactii enrome, legatura dintre mine si elevi, e una speciala, un dascal este ca un parinte copilului, voi fi prima persoana de la care ei vor invata multe lucruri!
In fine, nu vreau sa va plictisesc, am intrat sa ma si bucur alaturi de voi, care mi-=ati fost alaturi si la necaz, am tinut sa va luminez (poate) ziua si sa va spun ca SUNT BINE ACUM! sunt optimista, increzatoare, ma simt din nou omul de care si ceilalti au nevoie!!!!

Va pupacesc si voi mai intra sa va mai povestesc din realizarile mele de data aceasta! sper sa dispara, sa fuga norii negri si grosi, sa apara SOARELE!!!!

Cu drag,
Natalytza