Probleme respiratorii fetița 13 ani rog un răspuns
Bună ziua vă rog din suflet dacă puteți careva să mă ajutați cu in sfat o părere sau o îndrumare încotro să o apuc in legătură cu fetița mea are 13 ani și c-am de vreo 6 la luni tot m-i se vaită că nu poate respira cum trebuie că nu se satură cu aerul pe care îl inspiră așa descriere ea aceasta senzație și tot timpul o văd cum tot inspiră profund, am ajuns cu ea la un pediatru la noi in județ noi fiind din jud Buzău, eu înainte i-am făcut o raze la plămâni fără să-mi zică nimeni iar rezultatul fiind hiluri mărite cu arie de proiecție și desen accentuat asta sa întâmplat în ianuarie doamna doctor pediatru ma liniștit că nu ar fii nimic îngrijorător și că doar arată faptul că ar fi trecut printr-o viroză, fetița înainte mi-a cam tușit, una peste alta am plecat de la dânsa cu următorul tratament: singuler 1 seara, Flixotide două pufuri zi și Astha timp de 10 zile punând baza că ar fi vorba de vreo alergie la praf etc fără să-i facă în schimb alte investiții, cât timp a urmat cu tratamentul s-a simțit mai ok dar acum au revenit același sintome, fetița mea este și foarte panicoasă și emotivă întrebarea mea poate fi și pe fond psihic sau poate fi de la plămâni gândul care mă tot sperie in ultimul timp, vă rog ajutați mă ce să fac ce să-i dau că să scape de acesta senzație de lipă de aer țin să precizez îi iau saturația cu aparatul și nu ia scăzut niciodată sub 97, tot m-am gândit să-i repet razele la plămâni dar acum 3 luni ia făcut într-o zi 3 radiografii pentru că a avut mâna în ghips și mi-e frică să nu o radiez din nou, cine a mai trecut prin așa ceva ci careva care mă poate ajuta cu o părere vă rămân recunoscătoare
4 comentarii
Bună ziua doamna Clara mi-a trecut și mie prin cap acest gând, eu deja de o lună îi dau niște granule homeopate gen: gelsemium, staphysagria, stramonium etc m-ai sunt vreo 4 denumiri de trei ori pe zi plus censton ceva de concentrare acest tratament mi la dat de la București dacă ați auzit de doctorul Naghiu, când a evaluato mi-a zis că are o anxietate foarte mare acum 3 ani eu mă dusesem cu faptul că mi se bâlbâiala când vorbea, am făcut greșală că am renunțat la tratament după un an cu toate că acum nu se mai confrunta cu balbismul decât când și când când are foarte mai emoții, aceste simptome despre care am vorbit mai sus legate de respirație si mai noi bătăi rapide ale inimii sunt de câteva luni de prin noiembrie anul trecut, și problema este că are deja o lună de tratament și nu se vede nimic, ea tot continuă să mi se vaite, vă repet tema mea este să nu fie ceva la plămâni părerea dvs am scris și în mesajul de m-ai sus rezultatul la raze ce înseamnă acele hiluri mărite???Tot nu sunt lămurită cum trebuie, vă mulțumesc pentru răspuns.Sanatate!
Îți voi oferi câteva sugestii și îndrumări, dar este foarte important să continui colaborarea cu medicii specialiști pentru a asigura cea mai bună îngrijire pentru fiica ta.
1. Reevaluare medicală: Având în vedere că simptomele persistă și chiar dacă saturația de oxigen este bună, ar fi prudent să obțineți o a doua opinie medicală. Este posibil să fie necesară reevaluarea situației, inclusiv prin teste suplimentare cum ar fi spirometria, care măsoară capacitatea pulmonară și poate ajuta la diagnosticarea astmului sau a altor condiții respiratorii.
2. Explicarea rezultatelor radiografiei: Termenul de "hiluri mărite" se referă de obicei la nodulii limfatici din regiunea hilului pulmonar, care pot fi măriți în urma unei infecții recente sau a altor condiții inflamatorii. Deși pediatrul a menționat că acesta ar fi un rezultat post-viral, dacă simptomele persistă sau se agravează, este indicat să discuți din nou aceste detalii cu un medic.
3. Aspectul psihologic: Anxietatea și stresul pot influența semnificativ respirația și pot cauza simptome fizice, inclusiv dificultăți respiratorii și palpitații. Este important să continui colaborarea cu un psiholog sau psihiatru pentru a aborda aceste probleme. Terapiile comportamentale, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală (TCC), pot fi deosebit de utile.
4. Tratamente homeopate și alternative: În timp ce unele persoane găsesc alinare în tratamentele homeopate sau alternative, eficacitatea acestora poate varia. Este crucial să discuți cu medicul despre orice tratament alternativ pe care îl consideri, pentru a asigura că nu interferează cu alte medicamente sau condiții.
5. Continuarea monitorizării: Monitorizează atent simptomele fiicei tale și orice schimbări care apar. Ține un jurnal detaliat care să includă frecvența și severitatea simptomelor, reacțiile la medicamente și orice alte observații relevante. Acest jurnal poate fi foarte util în consultările medicale.
6. Discuții cu medicii: Este esențial să menții o comunicare deschisă și regulată cu medicii care o tratează pe fiica ta. Nu ezita să pui întrebări, să ceri clarificări sau să discuți despre orice preocupări ai.
Recomand să continui colaborarea cu specialiștii în sănătate, atât din domeniul medical cât și psihologic, pentru a asigura un plan comprehensiv de îngrijire pentru fiica ta.

Mulțumesc pentru sfaturile primite, o să fac cum m-ați sfătuit dvs, eu cu doctorul psihiatru cel care mi-a dat granule homeopate țin legătura dar din păcate trebuie sa mă interesez de un doctor pediatru s-au pneumolog dvs ce mă sfătuiți la care din medici sa merg pentru a o evalua din nou? Chestia cu caietul să scriu in el ca să țin o evidență simptomelor nu m-am gândit, pentru că aceste simptome se tot mențin constant într-un stadiu nu avansat și nu tot timpul zilei să zicem de două trei ori pe zi, dar sunt zile care nu se vaită, acesta lipsă de aer se întâmplă doar pe parcursul zilei noaptea fetița neavând nimic până la urmă o sa merg cu ea și la București numai să știu că copilul meu este bine, la noi în Buzău nu reușești nimic să afli ce are copilul, încă o dată mii de mulțumiri că mi-ați acordat din timpul dvs pentru a-mi explica situația și mai m-ați liniștit cu acele hiluri, Sănătate multă!
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 3respiratie greoaie si durere in gat
- 7respir greu, simt ca ma sufoc
- 8problema respiratorie
- 4secretii nazale copil special seara
- 7cat mai am de trait!
- 12Durere in piept, nod in gat, respiratie grea
- 2Picaturi de nas
- 7nu pot respira si nu ma ajuta medicamentele prescrise de doctor. help
- 5Lipsa de aer si stare de neliniste
- 0probleme de respirație
- 1Respiratie cu nod in gat
- 1Respir greu si ma apasa pieptul
- 15Respiratie grea
- 1Respiratie ingreunata, transpiratii dureri de umeri dar fara febra si fara tuse
- 0apasare pe piept
- 1Nu pot sa inspir profund, gat uscat, senzatie de sufocare
- 2Va rog ajutati-ma cu ceva remedii naturiste, simt ca nu respir cum trebuie
- 6Eructatii si dificultati respiratorii
- 3Problema de respiratie
- 3Spondilita anchilozanta, lipsa de aer, durere în piept, amețeală și transpirație după efort
Mai multe informații despre: Dificultatea in respiratie lipsa de aer respiratia dificila
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: