Nu stiu cum sa procedez, cine imi poate da un sfat ?

Poate situatia in care sunt acum nu este foarte complicata, dar nu reusesc singura sa i-au o decizie, sper ca cineva isi va gasi cateva minute si imi va da un sfat, o idee.
Am cunoscut de mai bine de un an de zile o persoana de 42 de ani si m-am indragostit cu adevarat la 39 de ani.
Dupa mai bine de 8 luni am aflat ca acesta are o pensie pe caz de boala...BOALA PSIHICA... cel putin din ceea ce am inteles din documentele pe care mi le-a prezentat, se trateaza de un sindrom depresiv ( dupa actele medicale) sau maniaco-depresiv (dupa spusele lui), oricum din aceste documente rezulta faptul ca potrivit legi franceze el este o persoana incapabila datorita acestei afectiuni, dar in acelasi timp capabila de a avea o activitate remunerata.
Sincera sa fiu locuim la o distanta de 150 Km unul de celalalt, dar pentru ca imi este teama ca acesta boala poate sa ma afecteze si pe mine ( pur si simplu imi este teama) refuz sa stau cu el, fac orice si inventez tot felul de scuze pentru a ne vedea din ce in ce mai rar. Va rog, daca cineva poate sa imi de-a un sfat, o idee despre ceea ce inseamna acesta boala psihica, daca acesta afectiune poate sa-mi dauneze ( spun acest lucru cu tot respectul pe care-l am pentru persoanele bolnave ).
Nu am reusit sa inteleg problemele psihice a acestei persoane pentru ca mereu a avut un comportament normal sau poate nu l-am inteles eu foarte bine datorita faptului ca vorbesc si inteleg destul de putin limba franceza, dar si pentru faptul ca nu ne vedeam in fiecare zi.
Am fost mereu o persoana cu picioarele pe pamant, un caracter foarte puternic, am reusit intotdeauna sa obtin totul printr-un efot continu si prin foarte multa munca, acum ma simt foarte diversa, sunt slabita, nu mai am vointa, reusesc cu greu sa ma concentrez cel putin in ultimele 6 luni, nu ma mai bucura nimic, nu mai ma intereseaza nimic si poate ca si di cauza acestei situatii.
Sincer nu ma mai recunosc caracterialmente, sunt foarte nervoasa si cu greu reusesc sa ma controlez...am inceput sa i-au odata la 4/5 zile o pastila de CALMEPAM, cand le i-au simt cum ma ajuta...devin mai putin nervoasa, reusesc sa ma controlez si dorm mai bine.

Vanda, eu nu ma pricep mai deloc in ceea ce privesc aceste boli psihice, dar am sa rog un prieten foarte inteligent care cu siguranta iti va explica mai multe!!
Numai bine

Jaquelinne, multumesc foarte mult pentru mesajul si pentru ajutorul tau, cred ca trec printr-o perioada care nu este deloc de invidiat, sincer am nevoie de sprijin moral...si eu iti doresc toate cele bune, mult succes si multa sanatate.

Te pup si eu Nick!!
Vanda noi sunem aici ca sa ajutam si daca sta in puterea noastra sa o facem atunci cu cea mai mare placere iti vom fi alaturi!!Nick este un dragut si sper ca te-a facut sa intelegi in ce consta aceasta boala psihica de care sufera iubitul tau!
Numai bine

Buna Vanda. Nu trebuie sa iti fie teama de boala prietenului tau. Iubirea este un sentiment din ce in ce mai rar in zilele noastre si ar fi pacat sa te indepartezi de prietenul tau pentru atata lucru, Cred ca nu vei avea constiinta impacata daca vei face acest lucru.
Uite, si eu sunt maniaco-depresiva si duc o viata normala. Am si zile, chiar perioade in care nu ma simt prea bine, dar de aia am serviciu, am familie si cu putin ajutor din partea celor dragi su bineinteles cu medicamentatia specificii bolii reusesc sa fac fata sarcinilor de zi cu zi.
Daca vrei sa afli mai multe informatii despre aceasta boala vezi ca sunt 4 sectiuni in acest forum despre aceasta tulburare, se numesc tulburare afectiva bipolara. Vei cunoaste acolo oameni puternici care s-au confruntat cu aceasta boala si au reusit sa-i faca fata sau de asemeni oameni care au in familie bolnavi si merg mai departe.
In speranta ca ti-am putut fi de folos iti doresc numai sanatate si cat mai multe zile fericite alaturi de prietenul tau.

Buna ziua!
Nu pot sa va spun decat ca va multumesc ca existati, multumesc ca sunt persoane ca voi care isi gasesc timp sa fie alaturi celor care au nevoie de sprijin, multumesc in special lui NICK, jAQUELINNE si ROBYMAT.
Pentru mine e prima data cand intru in contact cu astfel de situatii si credeti-ma ca analizez orice mic amanunt legat de acesta problema pentru faptul ca doresc sa inteleg foarte bine si nu in mod gresit acesta situazie, nu vreu sa fac nici un fel de interpretare gresita ci vreau sa fiu alaturi de adevarata si reala problema.
Am citit si recitit mesajul tau Nick si primul lucru pe care l-am facut am fugit la bucatarie si mi-am preparat ceaiul de sunatoare ( eram incantata de faptul ca il aveam in casa ), trebuie sa va spun ca reactia a fost una foarte buna, m-am simtit extraordinar de bine ieri si voi continua cu acest ceai de sunatoare pentru ca tin foarte mult sa nu folosesc medicamente...analizand la rece acesta situatie Nick pot sa recunosc si sa va spun ca intr-adevar autosugestia negativa a fost cea care mi-a provocat aceste stari nevrotice, cat si stresul provocat de aflarea acestui diagnostic, stresul cotidian, practic un cumul de situatii nu tocmai bune.
In realitate acesta persoana este o persoana care a reusit sa ma captureze prin educatia pe care o are, prin inteligenta lui ( va rog sa ma crede-ti ca spun adevarul), prin prezenta lui etc., problema este ca el inca refuza sa-mi comunice totul despre boala lui, mi-a adus fisa medicala si rezulta ca nu face nici un fel de tratament ( sau poate ca imi ascunde paginile ), am reusit sa inteleg din documentatie ca este afectate in proportie de 2/3 desi legea franceza spune ca este incapabil ( dar capabil de a avea un loc de munca), din comportamentul lui rezulta ca este o persoana cat se poate de normala ( nu face nimic care sa de-a de inteles ca este bolnav ), nu este un tip nervos, in relatiile cu persoanele din localitatea unde locuieste are bune raporturi pentru ca am fost foarte atenta la acest lucru si in plus dupa masa am vazut ca consuma bauturi alcoolice intr-un mod echilibrat, rational... in mod normal o persoana care face un tratament poate ar trebui sa nu consume aceste bauturi.
Mai mult el imi cere sa ne casatorim, sa avem copii, aici e partea cea mai complicata in sensul ca nu am nici o garantie ca acesta boala poate fi sau nu ereditara.dar in acelasi timp ma duc cu gandul la ceea ce mi-a spus ROBYMAT " ar fi pacat sa te indepartezi de prietenul tau pentru atata lucru, cred ca nu vei avea constiinta impacata daca vei face acest lucru " si aici intervine o parte destul de delicata a problemei.
Am tot incercat in diverse moduri sa-l fac sa vorbeasca mai mult despre acest lucru, dar inca nu am reusit sa obtin destul, nici acum nu sunt foarte sigura de diagnosticul pe care-l are si pentru asta traiesc intr-o continua miscare mintala, m-am pus pe invatat franceza intr-un ritm foarte rapid ca sa-l inteleg mai bine si totusi nu reusesc sa-mi pun ordine in gandurile mele .
Inca odata va multumesc pentru contributia vostra foarte importanta pentru mine.

Cu riscul de a ma repeta inca odata trebuie sa-ti multumesc mult pentru interventie.
Nici prin cap nu-mi trece sa marginalizez sa sa-mi permit sa ma adresez in mod necuvincios sau sa gandesc rau despre persoanele bolnave, indiferent de boala pe care o au, am tot respectul si cred ca toata viata mea daca voi avea ocazia si voi putea sa fac un bine unei persoane bolnave o voi face cu tot sufletul, fereasca d-zeu de boala pe toata lumea pentru ca niciodata nu putem sa stim ce ne asteapta.
Tin foarte mult la acesta persoana, chiar mai mult decat m-am asteptat.singura mea problema este ca doresc sa colaborez cu el, mi-as dori sa-mi dezvaluie totul despre boala pe care o are, de fapt sunt convinsa ca numai asa vom reusi sa rezolvam situatia.
Gandindu-ma bine cred ca problema mea este mai mult teama, in realitate am auzit foarte multe cazuri in care persoane cu tulburari psihice severe si-a ucis familia, de asta tin foarte mult sa cunosc adevarata lui boala, tratamentul pe care il face, daca poate fi reabilitat in intregime...toate acestea imi dau mult de gandit.
Ceaiul de sunatoare ma face sa ma simt bine, poate in cazul meu nu este dacat numai ideea aparitiei unei dezechilibru psihic, imi fac serviciul normal, nimeni din jur nu-mi face nici un fel de observatie sau nu vad nici un fel de manifestare di partea colegilor care sa ma faca sa inteleg ca este ceva in neregula, la serviciu este totul perfect pentru ca mai schimbi o vorba, mai razi, acasa insa fiind singura e ceva mai complicat pentru ca ma gandesc foarte mult la asta.
Numai bine la toti si un frumos sfarsit de saptamana.