ma simt vinovata pentru tot ce ma inconjoara

buna! am 16 ani
-am fost nascuta la 7 luni
- cand am avut 11 ani am gasit-o pe mama decedata pe pat( a facut infart celebral)
- m-am mutat cu tata intr-o alta tara la sora mea si fratele meu
- eu locuiesc cu sora mea care este casatorita
- tata locuieste cu fratele dar vrea sa stea cu sora mea si cu mine
- sotul surori mele nu prea se intelege cu tata ceea ce o face pe sora mea sa sufere.
- de multe ori ma invinovatesc pt tot ce se intampla, pt orice cearta in familie. uneori chiar ma intreb de ce ma-m nascut, poate daca nu ma nasteam nimeni nu avea atatea probleme, tata nu venea aici si soramea avea o viata fericita. Uneori ma intreb pana cand o sa ma suporte cei din jur din moment ca numai necazuri au din cauza mea.Uneori imi vine sa plec undeva sa scap de tot si sa nu stie nimeni de mine vreodata, sa dispar pur si simplu

Salve.Nu cred ca trebuie sa lasi problemele sa te acapareze, la varsta ta ar tebui sa fii vesela si optimista, chiar daca viata nu ne ofera intotdeauna ceea ce ne dorim.Nu inteleg cum asociezi tu nasterea prematura cu problemele din viata ta, stiu ca cei nascuti la 7 luni sunt oameni inteligenti.Si nu te mai simti vinovata, nu esti tu cauza acestor neantelegeri din familia ta.Te salut si iti transmit cle mai bune ganduri.

multumesc pt raspuns :) o sa incerc...

Draga mea..ce sa-ti zic?///ca viata e usoara si frumoasa??As minti in proportie de 50 %.Viata ti-o cam faci tu cu manutza ta intr-o mareeeeee proportie.Si asta se va intampla si la tine peste 4-5 ani.Daca de acum crezi ca tu esti vinovata pentru tot si te intrebi"eu de ce m-am nascut?", cred ca ar fi timpul sa faci o vizita intr-un spital cu bolnavi incurabili sau cu persoane cu handicap.Acolo vei intalni oameni care nu au totusi norocul tau de a fi sanatosi, dar spre deosebire de tine incearca sa lupte, sa nu dispara asa repede din aceasta lume...scuza-ma ca sunt cam dura, dar nu mai fi asa pesimista...de ce te-ai nascut??...poate vei face ceva pentru omenire, poate vei descoperi vreun medicament minune, poate vei salva de la moarte vreo persoana careia ii e scris sa fie salvata de tine, poate ca fetita pe care o vei avea va fi un geniu al fizicii sau al picturii. mama ta si-a implinit rostul, Poate ca asta era scopul ei pe pamant, Sa te nasca si apoi sa-si incheie misiunea...A ta abia incepe...Nimeni nu se naste asa, de florile marului...Toti avem un rost, indiferent ca train o luna sau 100 de ani.Sincera sa fiu, pana la 35 de ani si eu mi-am pus intrebarea...ce rost am eu???.La 35 de ani am aflat...fetita mea...poate asta a fost menirea mea.Acum incerc sa o cresc cat mai frumos si sper sa traiesc macar 70 de ani ca sa-mi vad comoara la casa ei.Inainte nu ma interesa daca mor la 30 sau la 40.Chiar mi se parea mai multumitor asa. dar asta gandesc oamenii care nu au un scop in viata. Din fericire eu l-am gasit.Macar ai CURAJUL si asteapta sa vezi ce va fi in viitor.Succes si scuze daca te-am suparat. Mihaela

Multumesc de mesaj Mihaela...sper ca nu te superi ca te tutuies, imi cer scuze daca gresesc. Sincer m-am speriat cand ai spus de spital...dar e ok acum...uneori cand vad astfel de pers inteleg ca sunt o pers foarte norocoasa.dar uneori sunt cea mai pesimista, nu stiu de ce...???

Chiar iti multumesc pt mesaj...si nu mai suparat deloc.:*:D

Buna, o-simpla-pers
Sa stii draga ca nimeni pe acest pamant nu este o simpla pers sau un simplu om, cu totii avem cate o misiune si cate o povara de carat sau de dus mai departe.Capul sus ca nu esti tu probleme, gandeste-te ca ai putea tu sa fii cea care vei rezolva poate toate problemele familiei tale, noi nu stim numai tu stii.
Mama mea a murit inainte de nunta mea iar boala pe care a avut-o a capatat-o la nasterea mea sau s-a agravat.Am crezut ca nu am sa mai pot trai ( asta se intampla acum 24 de ani ) dar m-am ridicat in piciore si am mers mai departe.La 28 de ani am devenit mama, cel mai frumos lucru care se poate intampla pe lumea asta.Sunt multe lucruri frumoase pe lumea asta si tu nici macar nu le-ai cunoscut, fa-ti prietene, prieteni si invata sa zambesti, sa razi sa te bucuri si de lucrurile marunte.Sa-ti mai spun ca eu am facut copilul prin tratament si multa terapie iar cand eram insarcinata in 6 luni si jumatate au depistat medici ca am o malformatie( de care eu nu stiam si nici nu vreau sa vb acum)si mi-au propus sa fac intrerupere de sarcina ptr ca voi avea si eu probleme si copilul?Eu am refuzat, dealtfel a fost si singura sarcina, cu copilul m-am chinuit prin dr cam pana pe la 10 ani, s-a recuperat total iar mie dupa cativa ani mi-au facut histerectomie totala cu ancxectomie totala, si traiesc, sunt fericita si totdeauna iau partea buna a lucrurilor.Anul trecut m-am operat la coloana si am luat un microb din sala de operatie care m-a tinut la pat 9 luni cu niste dureri groaznice dar printre dureri zambeam, radeam.Nici acum nu sunt bine, medici se mara cum de pot merge pe picioare dar eu zic ca e o minune, infectia mi-a mancat din coloana.DECI zambeste si fii optimista.M-am lungit cam mult dar nu pot sa tac, te pup si nu uita ca fericirea exista pentru toti si are forme diferite.

Multumesc pt sprijinul oferit si sfaturi. Promit sa tin cont de ele :) si va urez multa sanatate.

Va multumesc tuturor pt tot :) :*

Buna!am 19 ani si am aceeasi problema pe care a prezentat-o mai sus fetita de 16 ani, de vreo 3 ani sunt intr-o depresie, nu ma multumeste nimic, nu ma face fericita nimic, nu ma impresioneaza sau ma motiveaza ceva.ca un exemplu concret, ieri am aflat rezultatele de la bacalaureat unde am luat 9, 60 dar sunt nemultumita ptr ca alti au note mai mari decat mine si imi pun intrebarea eu de ce nu am avut norocul lor, de ce nu am putut sa fiu si eu cu media mai mare de 9, 60, desi in sinea constientizez ca este o nota ft mare...am fost plinuta pan nu de curand, cand am slabit ft mult, in sinea mea stiu ca am slabit dar cand ma uit in oglinda ma simt tot grasa, ma simt tot urata.chiar si in relatia cu prietenul meu sunt nerabdatoare, ma enervez din orice, nu ma multumeste nimic.daca vreau sa ies afara, ma gandesc ca pierd timpul si mai bine stau sa invat pentru admitere, daca nu ies stau si pierd timpul in casa, mereu oscilez.mereu evadez in emotional.am fost la un psiholog, am urmat si un tratament, m-am simtit bine o perioada, dar starile au revenit, nu am ambitie sa lupt cu mine, nu pot sa scap de starile astea de agitatie, nu am incredere in persoana mea, mi se pare ca pentru toate sunt vinovata, ca daca eram mai persevereanta era mai bine, mereu exista un daca.sau o intrebare de genul"de ce alti fac tot ceea ce isi propun fara mari eforturi?"de ce eu nu pot fi asa?"Uneori imi doresc sa mor sau mai bine sa nu ma fi nascut desi stiu ca este pacat sa zic lucrul acesta si in fond nu imi foresc sa se intample asa.spun lucrul aceta pentru ca veau sa se schimbe cea in viata mea, sa imi capteze ceva atentia.

Scarisoreanu felicitari pentru nota obtinuta la bac.Cred ca esti prea exigenta cu tine insa-ti si esti si foarte pesimista, asta este parerea mea.Incearca sa traiesti clipa, sa te bucuri pentru ca rasare soarele in fiecare dimineata si tu ai posibilitatea sa-l vezi.Esti foarte tanara si trebuie sa te bucuri acum cand nu ai greutati mari.iar cu alti care au luat note mai mari !!ce sa-i faci asta e.sanatate si curaj.

Hello ! Viatza e frumoasa..ganditzi asa si multe dintre problemele voastre vor fi mai usoare de trecut. Uite eu am 20 de ani si de 6 ani mami mea mai mult e in Itlia decat acasa, iar eu am ramas de la 14 ani sa am grija de casa si de fratele meu mai mare si tatal meu, am suferit mult pt ca un barbat nu stie sa aiva grija de o fata asa cum o femeie o face, Pe langa faptul ca la 14 ani plateam facturi, faceam mancare, faceam curat si administram putini bani care mai ramaneau dupa o plasa de facturi, aveam si de suferit in singuratate, pt ca timp de prietene nu aveam si scoala si casa, cu tata si cu fratele meu nu aveam o comunicare prea buna am fost foarte inchisa in mine, mai ales ca ceva intamplari neplacute mi-au marcat copilaria si viatza si nu aveam incredere in nimeni! dar acum la 20 de ani ma trezesc dimineatza si privesc cum razele soarelui imi mangaie peretzi si imi bucura privirea, iar vocea iubitului meu( in fiecare dimineatza ma suna de 2 ani sa imi zisca NEATZA) ma face sa vad ca totul e frumos! asa suntem noi oameni supusi la greutatzi mai tarziu sau mai devreme peste care sa trecem! si eu am avut momente cand simtzeam ca cerul se prabuseste peste mine..plangeam mult si sfeream si mai mult...cele mai multe boli le-am avur precum gastrita in ultima faza, apendicita, dureri mari de cap.etc, au fost facute pe baza de stres! de aia va spun sa gasitzi puterea sa va bucuratzi de lucruri marunte pt ca intr-o zi o sa vedetzi ca viatza chiar inseamna frumusetze, culoare, cantec.si mister!